♥ Povestea omului care nu credea in iubire

Povestea spune ca a fost odata un om care “nu credea in iubire. Evident, a avut o sumedenie de experiente in incercarea de a gasi iubirea; mai mult, i-a observat si pe oamenii din jurul sau. Si-a petrecut o mare parte din viata cautand iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost ca aceasta nu exista.
Oriunde se duce eroul nostru, el le povestea oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face sa creada. El le spunea ca iubirea nu este reala, si deci nimeni nu o poate gasi, oricat de mult ar cauta-o.
Omul nostru avea o inteligenta foarte vie si era foarte convingator. El a citit o gramada de carti, s-a dus la cele mai bune universitati si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternica.
El le spunea oamenilor ca iubirea este ca un drog, te ameteste si te face sa o doresti din nou si din nou, creandu-ti dependenta.(…)
Intr-o buna zi insa, eroul nostru se plimba prin parc. El a vazut acolo, asezata pe o banca, o fata frumoasa care plangea. Vazand-o cum plange, s-a simtit curios.
De aceea, s-a asezat langa ea si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti imagina surpriza lui cand ea i-a spus ca plange pentru ca iubirea nu exista. “Uimitor, i-a raspuns el, o femeie care crede ca iubirea nu exista!” Evident, a dorit sa afle mai multe despre ea.
-De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el.
-Ei, e o poveste lunga, i-a raspuns ea. M-am casatorit pe cand eram foarte tanara, cu toata iubirea, cu toate acele iluzii, plina de speranta la gandul ca imi voi imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat reciproc loilalitate, respect si credinta si am intemeiat o familie.
Dar in curand totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera. Pentru el, imaginea si succesul erau mai importante decat familia noastra. Am inceput sa ne certam, iar la un moment dat am descoperit ca nu il mai iubesc, la fel cum nici el nu ma mai iubeste pe mine.(…)
Intelegand-o perfect, el a imbratisat-o si i-a spus: “Ai dreptate, iubirea nu exista. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea?”
Cei doi gandeau la fel, asa ca s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa, ei deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Cand nu erau impreuna, ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei.
Intr-o zi, pe cand era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudata:
<<Hm, poate ca ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzatie atat de diferita de ceea ce simteam inainte. Nu are nimic de-a face cu ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirma religia caci nu ma simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia ca ea sa aiba grija de mine, nu imi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esecurile mele.>>
De-abia astepta sa ajunga acasa si sa-i spuna de ideea ciudata care i-a trecut prin cap. Nici nu a inceput insa bine sa vorbeasca si ea i-a si luat vorba din gura:
-Stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie prin cap exact aceeasi idee, cu mult timp in urma, dar nu am vrut sa-ti spun, caci stiam ca nu crezi in iubire. Poate ca iubirea exista totusi, dar nu este ce credeam noi ca este.
Cei doi s-au decis sa devina amanti si sa traiasca impreuna si au ramas uimiti sa constate ca lucrurile nu s-au inrautatit in niciun fel.
Inima barbatului era atat de plina de iubirea pe care o simtea incat intr-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasa, iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui.
Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva. Era extrem de fericit si de-abia astepta sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea.
Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit un moment de indoiala; iubirea lui era prea coplesitoare, si atunci, steaua a cazut la pamant si s-a spart intr-un milion de cioburi.
Si uite-asa, am ajuns iarasi la un barbat batran, care colinda lumea si tine discursuri despre faptul ca iubirea nu exista.
Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca frumoasa, isi asteapta barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care l-a tinut pentru o clipa in mana, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de indoiala.
Aceasta este povestea celui care nu credea in iubire.”

Va las pe fiecare sa desprindeti invataturile din aceasta povestioara. Si speram ca atunci cand o stea
va cobori pentru a fi primita in palmele noastre,
sa gasim puterea de a interioriza acea clipa,
fara a arunca asupra celorlalti
responsabilitatea emotiilor noastre.
Sau daca vreodata o stea ne va fi daruita,
sa gasim din nou puterea,
de aceasta data de a primi binecuvantarea care ni se ofera.

Cu adevarat, a iubi este o arta…

apaude Don Miguel Ruiz

Psiholog, Psihoterapeut Iliescu Alice