Category Archives: Articole

Nefericirea nu vine din lipsă, ci din comparație – Alfred Adler.

Posted on by Posted in Articole .

Fiecare dintre noi are cel puţin o nemulţumire vizavi de propria-i persoană.

– Avem cel puţin un element la faţă pe care am dori să îl schimbăm: tenul, nuanţa pielii, nasul, bărbia, culoarea ochilor, forma sprâncenelor, forma buzelor, atenuarea ridurilor, eliminarea unei aluniţe, etc.

– Avem părul prea des, prea rar, prea creţ, prea drept, de o culoare pe care vrem să o schimbăm.

– La corp nu suntem suficient de supli, de tonifiaţi, suntem prea graşi, prea slabi, prea înalţi ori prea scunzi. Forma gâtului, a pieptului, a sânilor, a abdomenului, a taliei, a mâinilor, a degetelor, a unghiilor, a picioarelor, a posteriorului sau a spatelui, ori mai multe la un loc „ar trebui” sau am vrea să fie altfel.

– Ca fel de a fi, parte din structura personalităţii, suntem prea timizi, prea tăcuţi, prea retraşi, prea vorbăreţi, prea naivi, prea buni, prea răi, prea introvertiţi, prea impulsivi, prea neîndemânatici, prea săraci, prea neajutoraţi, prea puţin realizaţi etc..

Suntem mereu „prea” în sensul nu de mai mult ci mai degrabă mai puţin, adică insuficient.

Sunt convinsă că fiecare dintre noi se regăseşte în cel puţin una din situaţiile de mai sus. Dacă suntem nemulţumiţi în limite normale şi fireşti, vom fi motivaţi spre schimbare şi spre evoluţie. Vom mânca mai sănătos, vom practica un sport, ne vom îngriji mai mult de corpul nostru, de ţinuta pe care o avem, vom parcurge programe de autocunoaştere şi dezvoltare personală.

Dacă suntem nemulţumiţi în prea mare măsură, tinzând spre perfecţiune, există o mare probabilitate ca acest lucru să devină o preocupare intensă, susţinută, până la obsesie care să ne încurce într-o oarecare măsură în una sau mai multe din sarcinile vieţii: realția cu şcoala/profesia, relația cu prietenii și familia de origine și relația de cuplu. Perfecţiunea există doar ideal şi nu avem cum s-o atingem, deşi tindem mereu spre ea.

Uneori reuşim să schimbăm lucrurile pe care ni le-am propus şi ne simţim mai bine, iar alteori chiar dacă reuşim să schimbăm tot ceea ce nu ne place la înfăţişarea noastră, nemulţumirea dăinuie adesea şi izvorăşte dinlăuntrul propriei fiinţe.

Aceste nemulţumiri ţin de imaginea de sine şi de stima de sine care, la copil, începe să se construiască încă de la vârsta de 18 luni. Imaginea de sine este modul în care fiecare persoană se percepe din punct de vedere fizic, cognitiv, emoțional, social și spiritual.

Stima de sine este modul în care ne evaluăm în raport cu propriile așteptări și cu ceilalți. Adesea realizăm acest lucru prin comparaţie, iar când comparaţia iese pe uşa sufletului nostru, nefericirea şi sentimentul de inferioritate intră în casa sufletului nostru. Sentimentul de inferioritate ce aduce cu el nefericirea este dat de discrepanța între cine și cum sunt eu și cine și cum aș vrea să fiu (idealul de sine).

Cu cât discrepanța este mai mare, cu atât mă simt mai rău, mai inadecvat cu mine, cu atât sentimentele de inferioritate sunt mai puternice (iar când sunt multe şi intense, apare complexul de inferioritate). Această stare de ”cum mă simt cu mine” influențează evident cele trei sarcini ale vieții: relația cu profesia, relația cu prietenii și familia de origine, și relația de cuplu.

Este foarte clar de ce ţin aceste nemulţumiri. Însă te-ai întrebat vreodată cum ţi s-au format aceste nemulţumiri care îţi consumă timp, care îţi schimbă dispoziţia şi care par să îţi aducă nefericirea şi implicit neîmplinirea?

Ei bine, sunt mai multe cauze, majoritatea având substratul în copilăria fiecărei persoane:

– modelul unei fiinţe foarte apropiate şi extrem de semnificative din copilăria noastră, care îşi exprima vădit nemulţumirea vizavi de propria-i persoană;

– comparaţia pe care cei apropiaţi, în speţă părinţii, o făceau adesea între noi şi alţi copii care erau mai frumosi, mai ascultători, vorbeau mai respectuos, îşi ajutau părinţii, se comportau mai frumos, erau mai sociabili, mai descurcăreţi, mai curajoşi, învăţau mai bine, erau mai pedanţi, în fine-, copii care reuşeau să facă lucrurile în alt mod şi cu siguranţă mult mai bine decât noi, în opinia adulţilor;
– etichetările din partea celor apropiaţi: „Este timid”, „Este mai retras”, etc. Iar copiii cred tot ce le spun adulții, dacă li se spune că sunt proști sau incapabili, aceștia vor eșua, dacă li se spune că sunt timizi, vor deveni aşa;

– descurajările (nu face, că încă ești mic și nu-ți va ieși, sau vei strica lucrurile), care frâng aripile curajului nativ al copilului şi dorinţei sale de-a contribui;

– criticile constante (evidențierea greșelilor, a aspectelor negative) care demotivează implicarea şi stimulează retragerea din sarcinile vieţii („Dacă tot nu fac bine, mai bine nu mai fac sau nu mai fac deloc”);

– răsfățul și supraprotejarea care nu-i permit copilului să facă lucruri pentru sine și-i interzic experiențe prin care să poată contribui și conștientiza calitățile și forțele pe care le deţine. Neavând aceste experiențe, nu simte utilitatea lui, capabilitatea și nici apartenența la grupul familiei din care face parte.

Acestea reprezintă cele mai frecvente cauze care stau la baza formării unei stime de sine negative, ce generează permanent nemulţumiri. Ele reprezintă poverile pe care le porţi în permanenţă cu tine, în călătoria spre devenirea ta. Însă te-ai întrebat vreodată cum şi începând de când te vei debarasa de aceste poveri, pentru a te simţi mai liber/ă?

Orice schimbare a credinţelor limitative este posibilă, în timp. Dacă sunt convingeri formate în copilărie, ele pot fi schimbate cu succes în cadrul psihoterapiei, prin implicarea ta, în măsura în care alegi să te implici şi prin ceea ce-ţi pune la dispoziţie psihoterapeutul.

”Nefericirea nu vine din lipsă, ci din comparație”, spunea Alfred Adler. Dar noi nu am venit pe lume cu scopul de a ne compara. Însă adesea, încă din copilăria noastră, am învăţat să facem acest lucru, în încercarea de a ne încadra în tiparele impuse de alţii, crezând că ele sunt cele mai bune, perfecte chiar, şi că doar dacă ne mulăm pe acele tipare suntem valoroşi şi semnificăm ceva. În realitate, noi suntem mult mai frumoşi, mai valoroşi şi mai minunaţi decât am fost lăsaţi să credem. Este necesar să ne descoperim propria valoare, punctele tari şi slabe văzute prin prisma propriei personalităţi şi să avem curajul de a fi imperfecţi.

Să avem curajul de a schimba ceea ce se poate, de a accepta ceea ce nu se poate, de a ne implica în activităţi care ne fac să ne simţim împliniţi, de a face alegeri asumate pentru a avea o viaţă frumoasă, astfel încât să iubim viaţa şi pe noi înşine. Şi când vom realiza aceste lucruri, ne vom compara mai puţin sau deloc cu ceilalţi şi vom aprecia mai mult ceea ce ne-a fost dat şi ceea ce am realizat în călătoria spre devenirea noastră. Aceasta este parte din fericirea noastră, a fiecăruia, a mea, a ta: să te iubeşti pe tine însuţi/însăţi, fizic, emoţional, spiritual şi mental, pentru că atunci când te accepţi şi îţi iubeşti propria individualitate, vei înţelege, vei accepta şi vei fi capabil să-ţi iubeşti şi aproapele ca pe tine însuţi/însăţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

apaude makeupyourmind

Ce se ascude in spatele proiectiilor

Posted on by Posted in Articole .

Proiecţia este un fenomen fascinant, despre care cei mai mulţi dintre noi nu am învăţat în şcoală. El este un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconştient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în ceilalţi oameni. Când suntem neliniştiţi în privinţa emoţiilor noastre sau a unor părţi de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim aceste trăsături obiectelor exterioare şi altor oameni – din cauza unui mecanism de apărare. De exemplu, când nu avem prea multă îngăduinţă faţă de ceilalţi, suntem dispuşi să le atribuim lor acest sentiment al propriei noastre inferiorităţi. Bineînţeles că întotdeauna există o circumstanţă care facilitează proiecţia. Anumite caracteristici imperfecte din alţi oameni activează anumite aspecte din noi înşine care cer să li se dea atenţie. Prin urmare, proiectăm asupra altor oameni tot ceea ce nu ne asumăm în ceea ce ne priveşte.

Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi. Imaginaţi-vă că aveţi pe piept o sută de electrozi diferiţi. Fiecare reprezintă o trăsătură diferită. Cele pe care le recunoaştem şi le acceptăm sunt izolate. Ele sunt sigure: nu trece electricitate prin ele. Dar cele care nu ne plac, pe care nu ni le-am asumat, nu sunt izolate. Prin urmare, atunci când vine cineva care acţionează în virtutea uneia dintre aceste trăsături, acea persoană se conectează direct la noi.

De exemplu, dacă ne negăm mânia sau nu ne place că o avem, vom atrage oameni furioşi în viaţa noastră. Vom inhiba propriile noastre sentimente de furie şi îi vom judeca pe cei care sunt furioşi. Întrucât ne minţim pe noi înşine în privinţa propriilor noastre sentimente interioare, singura cale prin care le putem găsi este să le vedem în alţii. Ceilalţi oameni ne oglindesc emoţiile şi sentimentele ascunse, ceea ce ne permite să le recunoaştem şi să le recuperăm.

În mod instinctiv, ne dăm înapoi din faţa propriilor noastre proiecţii negative. E mai uşor să examinăm lucrurile de care suntem atraşi, decât cele care ne provoacă repulsie. Dacă eu sunt insultată de aroganţa ta, asta se întâmplă deoarece eu nu-mi accept propria mea aroganţă. Aceasta se referă fie la aroganţa pe care o dovedesc acum în viaţă şi nu o văd, fie la aroganţa pe care neg că aş fi capabilă să o dovedesc în viitor. Dacă sunt jignită de aroganţă, trebuie să privesc mai atent toate perioadele din viaţa mea şi să-mi pun următoarele întrebări: „Când am fost arogantă în trecut? Sunt arogantă acum? Aş putea fi arogantă în viitor?” Bineînţeles că ar fi o aroganţă din partea mea să răspund negativ la toate aceste întrebări, fără să mă privesc cu adevărat, sau fără să-i întreb pe ceilalţi dacă m-au văzut vreodată manifestându-mi aroganţa.

Până şi a judeca pe altcineva înseamnă aroganţă. Prin urmare, este clar că noi toţi avem capacitatea de a fi aroganţi. Dacă eu îmi accept aroganţa, nu mă va mai deranja aroganţa altcuiva. O voi observa, dar nu mă va afecta. Electrodul care reprezintă aroganţa va fi izolat. Comportamentul altcuiva îţi produce un şoc emoţional, numai atunci când te minţi pe tine însuţi sau urăşti un anumit aspect din tine.

În acest moment, mulţi dintre voi ar putea spune: „E ridicol. Eu nu doresc să descopăr că sunt dezgustător sau arogant”. Trebuie să vă amintiţi că există un dar în fiecare dintre aceste aspecte. Însă, pentru a primi acest dar, trebuie mai întâi să le scoateţi la lumină, să vi le asumaţi şi să le acceptaţi. Indignarea noastră referitoare la comportamentul celorlalţi este legată, de obicei, de un aspect nerezolvat din noi înşine.

Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe gură când vorbim cu alţii, când îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua totul înapoi şi ni le-am spune nouă înşine.

Ne proiectăm asupra altora propriile defecte pe care le percepem. Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine. Dacă în mod constant vă bombardaţi cu gânduri negative, în acelaşi timp îi bombardaţi pe cei din jurul vostru – verbal, emoţional sau fizic – sau pe voi înşivă, distrugând o parte din propria voastră viaţă. Ceea ce faceţi şi ceea ce spuneţi nu este accidental. În viaţă, voi nu creaţi întâmplări accidentale.

În această lume holografică, toţi ceilalţi sunt tu şi tu întotdeauna vorbeşti cu tine însuţi. Atunci când foloseşti un cuvânt denigrator pentru cineva care a făcut o greşeală, opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu ai putea folosi acelaşi cuvânt şi pentru tine. Dacă eşti cinstit, răspunsul va fi în mod invariabil afirmativ.

Lumea este o oglindă uriaşă, care întotdeauna reflectă părţi din noi înşine. Fiecare trăsătură este acolo dintr-un anumit motiv şi toate trăsăturile sunt perfecte, în felul lor. Umbrele noastre sunt adesea ascunse atât de bine, încât este aproape imposibil să le găsim. Dacă n-ar exista fenomenul proiecţiei, ele ar putea rămâne ascunse de noi toată viaţa. Dacă eşti în permanenţă deranjat de un anumit grup de oameni, descoperă unde te asemeni lor.

Noi nu proiectăm asupra altor oameni numai trăsăturile noastre negative; le proiectăm şi pe cele pozitive. Majoritatea oamenilor cu care lucrăm proiectează geniul şi creativitatea lor, puterea şi succesul. Dacă vrei să fii ca alţii, motivul este că ai în tine capacitatea de a fi ca ei. Atâta timp cât negăm existenţa în noi înşine a unor anumite trăsături, continuăm să perpetuăm mitul că alţii au ceva ce noi nu avem. Atunci când admirăm pe cineva, aceasta este o ocazie de a găsi încă un aspect al nostru înşine.

Trebuie să luăm înapoi atât proiecţiile pozitive, cât şi proiecţiile negative. Trebuie să ne debranşăm de la ceilalţi, să scoatem ştecherele şi să ne branşăm la noi înşine. Până când nu suntem în stare să ne retragem propriile noastre proiecţii, este imposibil să ne vedem potenţialul real şi să trăim experienţa totalităţii lui cine suntem noi cu adevărat.

Acolo unde vezi măreţie, vezi de fapt propria ta măreţie. Închide ochii şi gândeşte-te la asta. Dacă admiri măreţia într-o altă fiinţă umană, ceea ce vezi acolo este propria ta măreţie. E posibil să o manifeşti într-un mod diferit, dar dacă măreţia n-ar exista înăuntrul tău, n-ai fi în stare să recunoşti această calitate la altcineva. Dacă nu ai poseda această calitate, nu ai fi atras de ea. Fiecare dintre noi vede oamenii în mod diferit, deoarece fiecare proiectează asupra lor aspecte din el însuşi sau din ea însăşi.

Există o vorbă care spune că ai nevoie de cineva pentru ca să te cunoşti pe tine însuţi. Vedem în alţii ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place în noi înşine. Dacă acceptăm aceste părţi din noi înşine, vom fi în stare să-i vedem pe alţii aşa cum sunt, nu aşa cum îi vedem prin norul format de proiecţia noastră. Există o altă vorbă care spune că cele trei mari mistere ale lumii sunt: aerul pentru păsări, apa pentru peşte şi omul pentru el însuşi.

Suntem în stare să vedem tot ce se află în faţa noastră în lumea exterioară. Tot ce avem de făcut este să deschidem ochii şi să privim în jur. Nu ne putem vedea pe noi înşine. Avem nevoie de o oglindă ca să o facem.

 

Tu eşti oglinda mea şi eu sunt oglinda ta!

Debbie Ford –   Partea întunecată a căutătorilor de lumină, Editura For You

Cum sa ne purtam cu persoanele dificile. Paranoia

Posted on by Posted in Articole .

“Dragostea curata si suspiciunea nu pot locui impreuna”

Relationarea cu o persoana dificila este obositoare si frustranta, fie ca e vorba despre cineva din familie, despre un sef sau coleg de serviciu, colaborator sau o simpla cunostinta. Daca nu intelegem cum gandeste acea persoana, din ce categorie face parte si in ce fel vede realitatea diferit de noi, este putin probabil sa reusim sa comunicam si sa avem o relatie buna vreodata. In schimb, daca le intelegem modul de gandire si stim logica din spatele lui, putem sa-i abordam pe fiecare in cel mai potrivit mod, care sa ne ajute sa colaboram si sa evitam conflictele cu ei.

In mod cert, nu trebuie sa ne comportam la fel cu toti, pentru ca fiecare dintre ei gandeste si se comporta diferit, pornind de la anumite fixatii pe care le au si care tin de perspectiva lor asupra lucrurilor. Astazi descoperim ce se ascunde in spatele mintii paranoicului, cum percepe el lumea si cum este bine sa il abordam.

Personalitatea paranoica

Suspiciune

  • Ii suspecteaza pe ceilalti ca ar fi rau intentionati in ceea ce il priveste.
  • Se protejeaza in permanenta, este foarte atent la ceea ce se petrece in jur, nu are incredere, este suspicios.
  • Pune la indoiala loialitatea altora, chiar a celor apropiati; este adesea gelos.
  • Cauta energic si in detaliu dovezi in sprijinul banuielilor sale, fara a tine seama de situatie in intregul ei.
  • Daca acest tip de personalitate se simte ofensata, este gata de represalii disproportionate.
  • Preocupat de propriile drepturi, ca si de problemele de prioritate.
  • Paranoicul este mereu banuitor, ii considera pe altii drept posibili dusmani si nu vrea sa-si expuna vreun puct vulnerabil in fata acestora.

Rigiditate

  • Se arata rational, rece, logic si rezista oricaror argumente ce vin din partea celorlalti.
  • Ii este greu sa manifeste tendinte ori emotii pozitive; nu prea are simtul umorului.
  • Interpreteaza evenimentele neplacute ca pe efecte ale unor acte rau-voitoare, chiar daca nu este cazul.
  • Ia totul personal, chiar si evenimente neutre, ce nu au legatura cu el.
  • Rigiditatea il ajuta sa aiba o mare putere de convingere.
  • Cand este vorba sa-si revendice drepturile, este de neclintit.

Cum percepe paranoicul lumea

Principala convingere a paranoicului este aceea ca lumea e un loc primejdios, ca el insusi e vulnerabil si, prin urmare, trebuie sa se protejeze. Axioma sa de baza ar putea fi: „Lumea e plina de oameni rau intentionati, care ma forteaza sa fiu in permanenta atent”. Paranoicul semana, oarecum, cu o masina ce are un sistem de alarma prost reglat si care se declanseaza la cea mai mica atingere.

In fata unei amenintari nestiute este mai anxios decat in fata uneia bine identificate, ce poate fi combatuta. Se simte usurat cand descopera un dusman, pentru ca acest lucru ii confirma propria teorie despre lume. Are nevoie de dusmani pentru a se simti linistit in banuiala lui, de unde si tendinta de a-i cauta si a-si verifica suspiciunile. In general, paranoicul sfarseste prin a avea dreptate. Fiind ostil si banuitor, el va starni ura oamenilor care, obositi de comportamentul lui vor incerca, poate, sa-i faca rau, iar el va gandi victorios: „Aveam dreptate sa fiu neincrezator”.

Multi dintre marii dictatori din istorie au fost paranoici, cel mai bun exemplu fiind Stalin. Acestia au fost, in general paranoici agresivi si megalomani, numiti si „paranoici de lupta”. Exista insa multe persoane care prezinta doar cateva dintre trasaturile paranoicilor si care ies la lumina mai ales in situatii stresante. Ei mai sunt denumiti „personalitati senzitive” si manifesta o forma mai discreta de paranoia.

Paranoicul ia totul in tragic, se supara de la glume nevinovate si accepta cu greu criticile. Poate uneori sa nu-si asume responsabilitatea greselilor pe care le face, invinovatind mai degraba pe altii pentru o situatie negativa.

Cand paranoia devine o maladie

Rareori un paranoic cere ajutor si tratament, pentru ca el se considera perfect normal. Totusi cand intra in conflicte si fac cate o depresie, sau se simt abandonati, acestia simt nevoia sa vorbeasca si cer ajutorul unui medic. Consilierea psihologica este destul de dificila, deoarece este greu sa-i castigi increderea paranoicului. Se pot administra si tratamente medicamentoase, dar unii paranoici raman neschimbati chiar si in urma ajutorului specializat.

Cand paranoicul depaseste atat stadiul neincrederii excesive, cat si pe cel al interpretarii eronate, el traieste ceea ce se numeste „delir de persecutie”. Aceste stari exacerbate dispar prin tratament si consiliere mai repede decat trasaturile personalitatii paranoice.

Pentru ca un om sa fie diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip paranoic, el trebuie sa prezinte urmatoarele semne:

  • sa fie constant convins ca oamenii il mint sau il inseala intr-un fel sau altul
  • mereu preocupat daca oamenii sunt loiali si de incredere
  • nu poate avea incredere in altii de frica sa nu fie tradat
  • interpreteaza gresit replici sau evenimente neutre, ca fiind amenintatoare pentru el
  • resentimente pe termen lung la adresa altora, despre care crede ca il ameninta sau il insulta
  • percepe actiunile si vorbele oamenilor ca pe atacuri la adresa lui si de aceea riposteaza
  • presupune mereu ca partenerul de viata este infidel.

Cauzele care duc la paranoia

Paranoia este un simptom care apare in mai multe boli psihice (schizofrenia) si tulburari mentale si neurologice (atac cerebral, dementa, Parkinson, Alzheimer), dar si in comportamentul unor oameni sanatosi mental, care au doar anumite fixatii.

Nu se cunosc cu exactitate cauzele care duc la paranoia, insa se crede ca urmatorii factori ar putea declansa episoade paranoice.

  • Ereditatea
  • Loviturile la cap
  • Dezechilibre chimice in creier (ca cele provocate de administrarea de metamfetamine)
  • Depresia si anxietatea (care pot face ca omului sa i se para totul nesigur, sau ca ar fi atacat)
  • Situatiile extrem de stresante
  • Tradarea increderii in copilarie
  • Evenimente traumatizante neasteptate (pierderea jobului, pierderea unei persoane dragi)
  • Consumul anumitor medicamente (medicamente corticosteroidiene, unele medicamente anti-HIV, antidepresive, etc.)
  • Consumul de droguri (alcool, cocaina, marijuana, ecstasy, amfetamine).

Avantajele pe care le aduce o persoana paranoica

Intr-un grup, sau intr-o echipa, un paranoic poate fi folositor, chiar daca este si dificil. Gratie neincrederii, el nu poate fi luat prin surprindere si evita capcanele si tradarile. Putina paranoia ajuta in joburi ca politist, judecator, sau functionar public, prin faptul ca esti inflexibil in aplicarea legii. Ajuta, de asemenea, cand trebuie sa stii cum sa-ti aperi drepturile intr-un conflict, sau cand trebuie sa faci fata unor adversari abili si primejdiosi (daca lucrezi in politie, la vama, etc.).

Cum sa ne comportam cu persoanele paranoice

  • Sa ne exprimam limpede motivele si intentiile. Paranoicul are tendinta de a-si imagina ca vrem sa-i facem rau si de aceea mesajele noastre nu trebuie sa lase loc interpretarii. Daca trebuie sa-l critici, fii limpede, ferm, clar, descrie-i precis comportamentul lui care te deranjeaza si ce sa faca in situatii similare („I-ai cerut sefului sa-ti incredinteze acest dosar, fara sa-mi spui si asta ma supara. Data viitoare as prefera sa ma anunti mai intai.”). Nu-i aduce critici evazive si amenintatoare („Nu mai merge asa. Nu se mai poate lucra cu tine. Data viitoare nu te mai baza pe mine”).
  • Sa respectam convenientele. Daca dai mana cu un paranoic, de exemplu, si te uiti in alta parte, el nu o va considera drept impolitete si neatentie, ci batjocura si dispret fata de el. Cand ai de a face cu un paranoic, nu-l lasa sa astepte, raspunde-i rapid la mesaje, evita sa-l intrerupi cand vorbeste, fii politicos. Nu e vorba sa devii umil sau excesiv de binevoitor, caci ai parea in ochii lui nesincer si ar putea crede ca urzesti ceva prin spatele lui.
  • Sa mentinem un contact regulat cu el (ea). Daca poti pastra distanta fara parere de rau fata de un paranoic, fa-o. Dar daca imprejurarile nu te lasa (poate e un membru al familiei, coleg, sef, vecin), cauta sa ai un contact regulat cu el, dar nu prea apropiat. Vorbiti pe teme neutre, insa nu il evita, pentru ca va crede ca il urasti, sau ca ti-e frica de reactia lui la un rau pe care probabil ca i l-ai facut, dar inca nu l-a descoperit (De exemplu, l-a certat seful, iar tu il eviti de cateva zile, deci tu trebuie sa fii cel care l-a turnat). Paranoicul tese scenarii imaginare, care pot fi evitate, sau rescrise daca nu te arati ostil sau nelinistit.
  • Sa facem referiri la legi si la regulamente. Paranoicul se crede un om care respecta legea si vrea doar dreptatea; are chiar o fascinatie pentru legi si regulamente si o atractie pentru procedurile juridice. Cunoaste, in general, legile si regulamentele si stie sa le foloseasca in avantajul lui, deci nu te aventura intr-un domeniu pe care nu il cunosti, sau consulta un specialist daca e cazul.
  • Sa le lasam unele mici victorii, dar sa ne gandim bine care. Pentru a-si mentine echilibrul, paranoicul are nevoie de victorii. Este important sa ii cedezi in punctele care ti se par neesentiale, dar nu si in ce ti se pare important. Daca il privezi cu totul de aceste succese, ii amplifici furia. La serviciu, lasa-ti colegul paranoic sa-si atribuie ce considera ca i se cuvine de drept si nu te dezavantajeaza. Dar daca depaseste limita pe care ai impus-o, arata-i acest lucru.
  • Sa ne cautam aliati in alta parte. Daca e vorba despre o echipa, putem cere sfatul si sprijinul celorlalti colegi care se confrunta cu acelasi paranoic. Insa uneori am putea sa nu obtinem acel sprijin, mai ales daca respectivii colegi au mai avut conflicte cu el. Relatia cu un paranoic este foarte obositoare si poate sa se transforme oricand intr-un camp de lupta, daca nu reusim sa evitam acest lucru si sa intelegem felul lui de a gandi si actiona.

Nerecomandat in relatia cu un paranoic

  • Sa renunti la a lamuri neintelegerile. Paranoicul este obositor si ai putea fi tentat sa renunti la a explica sau justifica. Trebuie sa clarifici lucrurile, in primul rand pentru interesul tau, dar si pentru a-i da sansa de a se schimba si a-si reconsidera si modifica viziunea pesimista asupra relatiilor umane. In tot acest timp, daca respectiva conjunctura permite, ia mai bine asupra ta raspunderea pentru acea neintelegere, decat sa o arunci asupra paranoicului, pentru a reusi sa-l destinzi si sa-l faci mai deschis discutiei. Pe de alta parte, nu incerca sa-l faci sa recunoasca faptul ca e suparat pe tine (ar insemna sa recunoasca si ca a gresit suparandu-se). Asigura-l doar de bunele tale intentii, ca ai observat ca situatia nu ii convine si ca nu vrei sa strici relatia cu el, pentru a intelege ca nu-i esti dusman.
  • Sa le ataci imaginea pe care o au despre sine. Prin faptul ca sunt indarjiti si par rau intentionati, ne determina sa vrem sa-i insultam si sa ne certam cu ei. Este mai bine, insa, sa rezistam acestei tentatii, deoarece le-am creste agresivitatea, pornirile violente, dorinta de a ne invinge, de a ne domina si le-am intari convingerile gresite ca ceilalti le vor raul si ca nu merita sa aiba incredere in ei.
  • Sa comiti greseli. La munca, daca un paranoic va crede ca ii esti adversar, nu va pierde nici o ocazie pentru a te ataca. Se va folosi de cea mai mica greseala, stangacie, neatentie a ta si in baza lor te va acuza, sau chiar te va da in judecata, daca e cazul. Arata-i doar ce este impecabil. In prezenta lui fii atent la ce vorbesti sau, mai bine nu spune prea multe.
  • Sa-i barfesti, caci vor afla. Cum paranoicul este hipersensibil la adversari ipotetici si vrea neaparat sa-si confirme banuielile, va sti intotdeauna ca l-ai barfit. In plus, daca afla un adversar de-al tau ca l-ai barfit pe paranoic, se va folosi de potentialul acestuia de a-ti face rau si ii va povesti, mai mult sau mai putin denaturat, ceea ce ai spus despre el.
  • Sa discutati politica. In discutiile despre politica, daca parerile difera, conversatia se poate schimba usor in controversa, ceea ce nu este de dorit cu un paranoic. Acesta, daca nu isi apara opiniile pana la capat, se considera invins.
  • Sa devii tu paranoic. Cu o persoana paranoica este bine sa iei putina distanta, sa-i lasi ceva mai mult spatiu si sa incerci sincer sa lamuresti o neintelegere, pentru a dezamorsa un conflict care pluteste in aer. Trebuie sa eviti sa reactionezi ca el (sa te enervezi la culme, sa continui cearta din nimic, sau sa treci la atac), ceea ce nu e simplu, pentru ca acest gen de om te aduce la capatul puterilor. Intr-un anumit fel, paranoicul ne face si pe noi sa fim putin paranoici.

Cum sa ne comportam in unele cazuri particulare

Daca paranoicul este seful tau: schimba-ti locul de munca sau simuleaza ca esti angajat loial.

Daca este cineva apropiat: apeleaza la un psiholog pentru a te sfatui si a te ajuta.

Daca iti este coleg sau colaborator: inainte de a merge mai departe, consulta un avocat bun si tine cont de toate aceste detalii legate de persoanele paranoice.

Cum sa-ti manifesti furia in fata unui paranoic

Spune-i: „M-am saturat de pretentiile tale”, sau „Ma faci sa spun mereu acelasi lucru”. Trebuie sa-i critici comportamentul, nu persoana.

Nu-i spune: „Esti un idiot!”, sau „Ar cam fi cazul sa te tratezi!”, pentru ca i-ai aduce o ofensa persoanei, iar paranoicul va considera inadmisibil si va riposta disproportionat.

Semnele ca eu sunt o persoana paranoica

  •  Nu-mi place sa se glumeasca pe seama mea.
  • Deja am stricat definitiv relatiile cu mai multe persoane, deoarece mi se parea ca acestea nu se comportau normal fata de mine.
  • Sunt sceptic in privinta celor pe care tocmai i-am cunoscut.
  • Se intampla adesea sa am mai multi dusmani decat imi pot inchipui.
  • Cand se intampla sa spun cuiva un secret, mi se face apoi teama ca acesta sa nu foloseasca impotriva mea ceea ce i-am marturisit.
  • Mi se reproseaza ca as fi neincrezator.
  • Cred ca pentru a o scoate la capat, in viata trebuie sa fii dur si inflexibil.
  • Cand cineva imi arata ca ma apreciaza, eu ma gandesc ca nu vrea decat sa obtina ceva de la mine.
  • Ma gandesc deseori la toti cei pe care i-as pedepsi pentru faptele lor.
  • Chestionarul acesta ma face sa ma simt prost.

Este esential sa ne facem si noi aceasta autoanaliza, nu doar sa cautam alte persoane care se incadreaza in categoria paranoicilor. Fiecare dintre noi am putea avea in modul de gandire si in comportament tendinte spre una sau mai multe dintre aceste paradigme. In timp ce ii intelegem pe altii, putem de asemenea sa corectam propria tendinta de a exagera intr-o directie sau alta ca tipar de gandire sau comportament.

In acelasi timp, acest ultim subtitlu ne arata nu doar enumerarea succinta a trasaturilor paranoicului, ci ne ajuta sa privim totul din unghiul personal, sa observam cum se vad lucrurile prin ochii paranoicului. In acest fel ne dam seama mai usor daca suntem sau nu paranoici.

 

Surse: Francois Lelord, Christophe Andre – Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, Mind Disorders, Wise Geek