„Întârzierea, ca stil de viață- adică a-i pune pe cei din jur să depindă de venirea ta, poate fi interpretată ca o stratagemă de a domina.”
— Alfred Adler
În psihologia individuală, Alfred Adler a fost un pionier în înțelegerea dinamicilor nevrotice prin prisma scopurilor inconștiente și a sentimentului de inferioritate. Comportamente precum întârzierea repetată, procrastinarea sau evitarea nu trebuie privite superficial, ci ca strategii subtile, adesea inconștiente, de a gestiona o realitate internă marcată de anxietate, stimă de sine scăzută și nevoi nevrotice de control.
Întârzierea ca strategie nevrotică: scopuri și mecanisme
Adler identifică nevroza ca fiind un „mod de viață” defensiv, o „stratagemă inconștientă prin care individul încearcă să-și atingă scopuri personale, adesea prin căi indirecte, dezadaptative.” (Adler, 1927)
În acest context, întârzierea sistematică reprezintă o manifestare tipică a unui astfel de mod de viață nevrotic. Ea îndeplinește mai multe funcții psihologice:
Controlul relațiilor sociale:
Întârzierea poate crea dependență în rândul celorlalți față de prezența individului. Adler subliniază că „în nevroză, persoana folosește comportamentul ca mijloc de a-i manipula pe cei din jur” (Adler, 1930). Astfel, întârzierea servește ca instrument de influențare a dinamici sociale și oferă un sentiment iluzoriu de putere. În realitate, această strategie nu dezvoltă relații autentice și menține individul blocat într-un rol manipulator, lipsit de autonomie și încredere reală.
Evitarea confruntării directe cu anxietățile personale:
Amânarea acțiunilor ascunde temeri legate de competență, respingere sau eșec. Persoana care întârzie evită confruntarea cu problemele reale și nu își dezvoltă abilitățile sau încrederea în sine. Această evitare inconștientă prelungește stagnarea și menține nevroticul într-un ciclu de frustrare, blocând evoluția personală autentică.
Astfel, întârzierea nu este doar o problemă de „organizare a timpului”, ci o formă de comunicare indirectă și o expresie a complexelor interioare.
Adler despre scopurile nevrotice și întârziere
În scrierile sale, Adler explică clar:
„Instinctul nostru fundamental de autodepășire implică o dorință intensă de perfecționare și desăvârșire, dar în nevroză acest impuls este deturnat și se manifestă sub forme indirecte, uneori chiar ascunse, prin comportamente manipulatoare.” (Adler, 1929)
De asemenea, el notează:
„Nevroza este o încercare de a atinge scopuri personale prin căi care, în final, perpetuează suferința și conflictele interne.” (Adler, 1931)
Întârzierea, ca stil de viață, este un exemplu elocvent de astfel de comportament nevrotic. Prin această formă de tergiversare, persoana se asigură că ceilalți îi acordă atenție, chiar dacă aceasta este provocată prin frustrare sau disconfort.
Strategii constructive pentru transformarea intenției nevrotice
Schimbarea necesită conștientizarea scopurilor reale din spatele comportamentului. Adler încurajează abordarea centrată pe scopuri sănătoase, prin:
•Autenticitate și asumare personală: Persoana trebuie să-și afirme talentele și calitățile în mod direct, fie ele artistice, culinare sau sociale, pentru a obține recunoaștere bazată pe contribuții reale și valoroase.
•Respect pentru sine și pentru ceilalți: Respectarea angajamentelor și a timpului prietenilor sau partenerilor sociali devine o manifestare a demnității personale și un fundament al relațiilor sănătoase.
•Dezvoltarea empatiei și a grijii autentice: Atitudinea atentă și binevoitoare față de ceilalți construiește conexiuni sociale solide și evită jocurile subtile de putere.
Adler afirmă cu claritate:
„Vindecarea nevrozei începe prin alegerea conștientă a unor moduri de viață noi, care să satisfacă nevoile personale într-un mod adaptativ și integrativ.” (Adler, 1927)
Concluzii
Întârzierea repetată este mai mult decât o simplă problemă de punctualitate — ea este o expresie a unor conflicte interioare profunde și a unor strategii inconștiente de manipulare și control. Prin înțelegerea adleriană a acestor comportamente ca fiind scopuri nevrotice, putem ajuta persoanele să-și recunoască nevoile reale și să dezvolte strategii pozitive pentru a le satisface, transformând astfel intarzierea, evitarea și procrastinarea în contribuții constructive, asumate și respectuoase.
Referințe bibliografice
•Adler, A. (1927). The Practice and Theory of Individual Psychology.
•Adler, A. (1929). Understanding Human Nature.
•Adler, A. (1931). What Life Could Mean to You.
•Sirois, F. M., & Pychyl, T. A. (2013). Procrastination and the priority of short-term mood regulation: Consequences for future self.
•Ferrari, J. R. (2010). Still procrastinating: The no regrets guide to getting it done.


