Category Archives: Articole

Perfecționismul și Wabi-Sabi

Posted on by Posted in Articole .
Perfecționismul și Wabi-Sabi: Între căutarea idealului și frumusețea imperfecțiunii

Perfecționismul și conceptul japonez Wabi-Sabi par, la prima vedere, opuse: unul caută idealul impecabil, celălalt îmbrățișează imperfecțiunea. Însă, dacă le privim printr-o lentilă mai profundă, putem vedea că ambele au legătură cu felul în care percepem valoarea și frumusețea, fie că le căutăm în perfecțiune, fie în imperfecțiune.

Ce este Wabi-Sabi?

Wabi-Sabi este un concept estetic și filozofic japonez, greu de tradus exact, dar care se referă la acceptarea imperfecțiunii, efemerității și autenticității. „Wabi” provine dintr-o apreciere a simplității, naturaleții și austerității, iar „Sabi” se referă la frumusețea care apare odată cu trecerea timpului, în lucrurile imperfecte, uzate, dar pline de caracter.

Mai mult decât o simplă idee, Wabi-Sabi este un stil de viață. Se reflectă în felul în care vedem lumea, în relația cu noi înșine și cu ceilalți, dar și în designul interior, artă și arhitectură. În spațiile wabi-sabi, materialele naturale, obiectele vechi, lemnul nefinisat sau ceramica crăpată sunt apreciate tocmai pentru autenticitatea lor. Liniștea, simplitatea și imperfecțiunea creează armonie.

Această filozofie ne învață că:

•Nu trebuie să fim perfecți pentru a avea valoare. Imperfecțiunea face parte din natura noastră și ne face unici.

•Frumusețea vine din autenticitate, nu din control absolut. O floare nu este mai frumoasă doar pentru că e perfect simetrică, ci pentru că există și își împlinește rostul.

•Totul este trecător. Nimic nu rămâne neschimbat, iar acceptarea acestui fapt ne ajută să trăim viața cu mai multă ușurință și pace.

Perfecționismul și motivația din spatele lui

Din perspectiva adleriană, perfecționismul este o strategie inconștientă de a depăși un sentiment de inferioritate și de a obține siguranță, validare sau superioritate. Perfecționiștii se străduiesc să controleze fiecare detaliu pentru a evita eșecul, critica sau sentimentul că nu sunt suficient de buni.

Însă această goană după perfecțiune poate deveni o povară, creând anxietate și neîmplinire, pentru că perfecțiunea este un ideal imposibil de atins. Aici intervine Wabi-Sabi, oferind o alternativă la această mentalitate rigidă.

Legătura dintre Wabi-Sabi și terapia adleriană

Dacă privim perfecționismul prin prisma Wabi-Sabi, putem înțelege că adevărata creștere nu vine din obsesia pentru control și perfecțiune, ci din capacitatea de a ne accepta pe noi înșine și lumea așa cum sunt.

Psihoterapia adleriană pune mare accent pe încurajare. Alfred Adler spunea:

„To have the courage to be imperfect.” (Să ai curajul să fii imperfect.)

Această idee este esențială, pentru că adevărata evoluție nu vine dintr-o autojudecată rigidă, ci din acceptare, încredere și motivația de a merge mai departe. Adler considera că oamenii au cele mai bune rezultate atunci când sunt încurajați, nu când sunt criticați sau lăsați de izbeliște.

În aceeași măsură, Wabi-Sabi ne reamintește că frumusețea nu constă în perfecțiune, ci în autenticitate. Ne învață să apreciem ceea ce este, nu ceea ce ar trebui să fie conform unor standarde rigide.

De la perfecțiune la progres

Adevărata împlinire nu vine din obsesia pentru perfecțiune, ci din progres, flexibilitate și autenticitate. Dacă perfecționismul ne spune că trebuie să fim impecabili pentru a avea valoare, Wabi-Sabi și terapia adleriană ne arată că avem valoare exact așa cum suntem.

Astfel, cheia este să găsim un echilibru: să ne străduim pentru dezvoltare personală, dar fără să ne judecăm aspru pentru imperfecțiunile noastre. Să acceptăm că suntem într-un proces continuu de învățare și că tocmai imperfecțiunile noastre ne fac mai umani, mai autentici și mai frumoși.

 

 

Cei 7 Critici Interiori

Posted on by Posted in Articole .

                                                                              “Have the courage to be imperfect” Alfred Adler

 

Cine este si cum se manifesta Criticul Interior?

Criticul Interior este Părintele Interior Critic, este vocea interioară deprinsă în copilărie de la părinți și de la alte persoane cu rol temporar de părinți (bunici, rude, profesori, antrenori, preoți, etc) care încearcă să ne motiveze să facem „ceea ce trebuie făcut” prin diverse metode coercitive:

Amenințare („…Știi bine că oricât de puțin ai mânca, pui tot pe tine!”)
Manipulare („…Dacă vei face așa cum îți spun, oamenii te vor admira !”)
Învinovățire („Nu mânca prăjitura! O să te îngrași și o să arăți ca o vacă!”)
Rușinare („Nu ești bun de nimic! Vei ajunge să fii un bețiv, la fel ca taică-tu!”)

Mesaje fundamentale pe care le transmite vocea Părintelui Interior Critic sunt:

„Nu ești suficient de important, bun, de valoros și nu meriți să fi iubit: este ceva în neregulă cu tine!”
Ca urmare a faptului că nu ești suficient de bun și că nu meriți să fi iubit, Părintele Interior Critic îți mai transmite că:

„Dacă vei face ceea ce îți spun, dacă te vei modela așa cum doresc, dacă vei fi perfect, poate vei reuși să primești la un moment dat aprecierea, înțelegerea și iubirea mea.”

Un Părinte Interior Critic foarte activ continuă programarea primită în copilărie de la proprii părinți critici prin rușinare constantă.

Părintele Interior Critic poate fi modelatorul imaginii de sine și/ sau distrugătorul stimei de sine

Una dintre cele mai devastatoare influențe ale Părintelui Interior Critic este erodarea constantă a respectului de sine.

Vocea critică, aspră, acuzatoare găsește mereu ceva în neregulă la tine, de la felul în care arăți, la ceea ce simți, ce faci sau la felul în care te privesc ceilalți:

„Ești prea grasă, prea urâtă, nu știi să faci nimic cum trebuie, nu-i de mirare că nu te bagă nimeni în seamă…. cine are nevoie de o proastă ca tine?”

Din nefericire ajungem să confundăm această voce cu propria noastră voce și să ne spunem singuri:

„Sunt prea grasă, prea urâtă, nu știu să fac nimic cum trebuie, nu-i de mirare că nu mă bagă nimeni în seamă…. cine are nevoie de o proastă ca mine?”

Ajungem astfel să ne transmitem autosugestii negative foarte puternice, încărcate cu emoții distructive intense față de propria noastră persoană: furie, frustrare, vinovăție, ură.

Ne spunem acele cuvinte defăimătoare prin care ne ranim, ne minimizăm și anulăm sentimentul de valorizare internă, fără a conștientiza că nu sunt neapărat cuvintele noastre: sunt cuvintele pe care le-am auzit și le-am învățat de la părinții noștri critici în copilărie (fie ei părinți, bunici, frați mai mari sau profesori).

De fapt, un copil are nevoie de încurajare, la fel cum o plantă are nevoie de soare și de apă, pentru a creste si a se dezvolta intr-un mod sanatos.

Cele 7 tipuri de Părinți Critici Interiori sunt descriși prin modul specific în care acționează. Nu este neapărat nevoie ca fiecare persoană să aibă toți cei 7 Critici activi și de asemenea, pentru fiecare persoană un anumit tip de critic poate avea caracteristici unice, specifice acelei persoane sau generale, întâlnite și la alte persoane.

Cele 7 tipuri de Părinți Critici Interiori sunt:

Perfecționistul;
Controlatorul;
Supraveghetorul;
Subminatorul;
Distructivul;
Învinovățitorul;
Modelatorul;

 

Chestionar: Cât de puternici sunt Criticii tăi Interiori?

 

Prin completarea chestionarului de mai jos ai posibilitatea să descoperi cât de activi sunt unii sau toți dintre cei 7 Critici Interiori care te afectează și îți creează probleme.

Notează pe o foaie o cifră de la 0 la 4 ce reflectă valoarea de adevăr a fiecărei afirmații din lista de mai jos:

0 – niciodată;

1 – foarte rar;

2 – ocazional;

3 – frecvent;

4 – întotdeauna;

 

  1. Simt că este ceva fundamental greșit cu mine;
  2. Îmi stabilesc standarde foarte înalte în viața personală și profesională;
  3. Mă simt groaznic atunci când îmi pierd controlul;
  4. Mă forțez să muncesc din greu pentru a-mi atinge obiectivele și pentru a avea succes;
  5. Când mă gândesc să încep ceva nou și care îmi aduce o provocare, am tendința să renunț înainte de a începe;
  6. Îmi este rușine de tot ceea ce are legătură cu mine;
  7. Mă simt vinovat pentru ceva ce am făcut greșit și nu reușesc să mă iert;
  8. Știu ce ar trebui să fac și mă tratez cu asprime atunci când acționez diferit;
  9. Fac mari eforturi să îmi controlez comportamentele compulsive;
  10. Încrederea mea în propria persoană este atât de mică încât cred că eșua în aproape toate obiectivele pe care mi le propun;
  11. Am tendința să mă critic atunci când fac o greșeală;
  12. Îmi este dificil să am o atitudine pozitivă față de mine;
  13. Îmi este greu să mă simt confortabil cu mine însumi/însămi atunci când nu acționez așa cum am fost învățat(ă) în copilărie;
  14. Lucrurile pe care trebuie să le fac nu se termină vreodată;
  15. Sunt lucruri pe care le fac altora și pentru care mă simt foarte vinovat(ă);
  16. Există cel puțin o Parte în mine care mă face să fiu indulgent(ă) și îmi creează probleme și apoi ajung să mă pedepsesc pentru indulgențele mele;
  17. Cred că este mai sigur să nu încerc să fac unele lucruri decât să încerc și să eșuez;
  18. Devin anxios/anxioasă și recurg la auto-critică atunci când lucrurile „nu ies așa cum trebuie”;
  19. Mă simt rușinat(ă) atunci când nu mă pot ridica la înălțimea așteptărilor pe care le au ceilalți de la mine;
  20. Îmi spun adeseori că dacă aș fi o persoană bună, aș avea mai multă grijă de oamenii la care țin;
  21. Simt la un nivel profund că nu am dreptul să exist;
  22. Mă simt neconfortabil pentru că sunt prea leneș(ă) ca să reușesc și să am succes în viață;
  23. Mă simt cu adevărat rușinat(ă) pentru unele din obiceiurile mele;
  24. Consum mult mai mult timp decât este necesar pentru un proiect la care lucrez doar pentru a-l realiza cât mai bine posibil;
  25. Am un sentiment sâcâitor că sunt o persoană rea;
  26. Lupt din răsputeri cu tendința de a amâna să fac anumite sarcini pe care le am de făcut;
  27. Mă simt neconfortabil pentru că nu pot fi ceea ce familia sau societatea așteaptă din partea mea;
  28. Simt că nu am ceea ce îmi trebuie pentru a reuși în viață;                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  Adună punctajul obținut pentru setul de întrebări aferent fiecărui tip de Critic Interior: dacă obții un scor de 9 sau mai mare pentru un tip de critic, atunci acesta este problematic pentru tine iar nivelul de influență asupra ta este major.

Un scor de 7 sau 8 semnalează posibile probleme, iar un scor mai mic de 7 arată o influență redusă.

Scorul pentru Criticul Interior Perfecționist = Întrebările 2__ + 11__ + 18__ + 24__

Scorul pentru Criticul Interior Controlator = Întrebările 3__ + 9__ + 16__ + 23__

Scorul pentru Criticul Interior Supraveghetor = Întrebările 4__ + 14__ + 22__ + 26__

Scorul pentru Criticul Interior Subminator = Întrebările 5__ + 10__ + 17__ + 28__

Scorul pentru Criticul Interior Distructiv = Întrebările 1__ + 6__ + 12__ + 21__

Scorul pentru Criticul Interior Învinovățitor = Întrebările 7__ + 15__ + 20__ + 25__

Scorul pentru Criticul Interior Modelator = Întrebările 8__ + 13__ + 19__ + 27__

 

„Perfecționistul”

Criticul Interior Perfecționist încearcă să te determine să faci totul perfect. Îți impune standarde înalte și reguli stricte, obiective greu sau chiar imposibil de atins.

Atunci când nu poți atinge aceste standarde înalte impuse, Criticul Perfecționist te atacă spunând că munca sau comportamentul tău nu sunt suficient de bune.

În anumite situații Perfecționistul te poate bloca încă de la început, înainte de a începe o activitate productivă pentru că te face să crezi că nici nu are rost să mai începi ceva dacă nu poți să faci perfect acel lucru.

„Controlatorul”

Criticul Interior Controlator încearcă să-ți controleze tendința de a iniția comportamentele compulsive cum ar fi mâncatul sau consumul de alcool în exces, exprimarea emoțiilor negative ca furia, teama, tristețea ori vinovăția sau alte comportamente indulgente pe care le folosești pentru a te distrage de la trăirea emoțiilor negative. De mai multe ori Controlatorul este într-o stare de conflict interior cu Partea ta Impulsivă sau Indulgentă.

„Supraveghetorul”

Criticul Interior Supraveghetor te determină să muncești din greu pentru a avea succes. Încearcă să te motiveze (în mod negativ) să acționezi, spunându-ți de exemplu, că ești leneș sau incompetent sau pur și simplu lipsit de inteligență. Se află în conflict cu Partea care are tendința de a amâna deciziile sau lucrurile importante pe care le ai de făcut.

„Subminatorul”

Criticul Interior Subminator încearcă să îți erodeze încrederea și stima de sine, astfel încât să nu îți asumi riscuri și să eșuezi în acțiunile tale. Te determină să te subestimezi, îți spune că ești lipsit de valoare și că nu ești în stare să faci nimic cum trebuie.

„Distructivul”

Criticul Interior Distructiv îți atacă conceptul valorizării de sine. Prin acțiunile sale te rușinează la nivel profund și îți spune că nu ar trebui să exiști. Unele persoane experimentează acest critic distructiv ca fiind o forță zdrobitoare interioară care le demolează vitalitatea și energia de a trăi, blocându-le creativitatea, spontaneitatea și aspirațiile pozitive.

„Învinovățitorul”

Criticul Interior Învinovățitor te învinovățește pentru o acțiune specifică pe care ai făcut-o (sau pe care ai omis să o faci), acțiune prin care ai făcut un rău unei persoane importante pentru tine.

De asemenea, acest critic interior te atacă când ai încălcat o valoare importantă pentru tine. Te face să te simți vinovat(ă) pentru comportamentele repetate pe care ți-ai propus să le elimini: de exemplu, după ce ai fumat o țigară dacă ți-ai propus să renunți la fumat sau după ce ai mâncat o ciocolată dacă ai stabilit să ții o dietă.

„Modelatorul”

Criticul Interior Modelator încearcă să te determine să te înscrii într-un anumit tipar social sau să faci ceea ce trebuie făcut, să urmezi regulile familiei și ale societății, să îndeplinești așteptările părinților și ale persoanelor apropiate.

Acest critic interior te atacă atunci când nu îți îndeplinești „datoria”, când nu urmezi „regulile” și te recompensează când faci „ceea ce trebuie” prin sentimente plăcute: satisfacție și mândrie.

 

 

“Perfectiunea nu exista in realitate, ci doar in visele noastre!” Rudolf Dreikurs

 

 

 

 

 

Nefericirea nu vine din lipsă, ci din comparație – Alfred Adler.

Posted on by Posted in Articole .

Fiecare dintre noi are cel puţin o nemulţumire vizavi de propria-i persoană.

– Avem cel puţin un element la faţă pe care am dori să îl schimbăm: tenul, nuanţa pielii, nasul, bărbia, culoarea ochilor, forma sprâncenelor, forma buzelor, atenuarea ridurilor, eliminarea unei aluniţe, etc.

– Avem părul prea des, prea rar, prea creţ, prea drept, de o culoare pe care vrem să o schimbăm.

– La corp nu suntem suficient de supli, de tonifiaţi, suntem prea graşi, prea slabi, prea înalţi ori prea scunzi. Forma gâtului, a pieptului, a sânilor, a abdomenului, a taliei, a mâinilor, a degetelor, a unghiilor, a picioarelor, a posteriorului sau a spatelui, ori mai multe la un loc „ar trebui” sau am vrea să fie altfel.

– Ca fel de a fi, parte din structura personalităţii, suntem prea timizi, prea tăcuţi, prea retraşi, prea vorbăreţi, prea naivi, prea buni, prea răi, prea introvertiţi, prea impulsivi, prea neîndemânatici, prea săraci, prea neajutoraţi, prea puţin realizaţi etc..

Suntem mereu „prea” în sensul nu de mai mult ci mai degrabă mai puţin, adică insuficient.

Sunt convinsă că fiecare dintre noi se regăseşte în cel puţin una din situaţiile de mai sus. Dacă suntem nemulţumiţi în limite normale şi fireşti, vom fi motivaţi spre schimbare şi spre evoluţie. Vom mânca mai sănătos, vom practica un sport, ne vom îngriji mai mult de corpul nostru, de ţinuta pe care o avem, vom parcurge programe de autocunoaştere şi dezvoltare personală.

Dacă suntem nemulţumiţi în prea mare măsură, tinzând spre perfecţiune, există o mare probabilitate ca acest lucru să devină o preocupare intensă, susţinută, până la obsesie care să ne încurce într-o oarecare măsură în una sau mai multe din sarcinile vieţii: realția cu şcoala/profesia, relația cu prietenii și familia de origine și relația de cuplu. Perfecţiunea există doar ideal şi nu avem cum s-o atingem, deşi tindem mereu spre ea.

Uneori reuşim să schimbăm lucrurile pe care ni le-am propus şi ne simţim mai bine, iar alteori chiar dacă reuşim să schimbăm tot ceea ce nu ne place la înfăţişarea noastră, nemulţumirea dăinuie adesea şi izvorăşte dinlăuntrul propriei fiinţe.

Aceste nemulţumiri ţin de imaginea de sine şi de stima de sine care, la copil, începe să se construiască încă de la vârsta de 18 luni. Imaginea de sine este modul în care fiecare persoană se percepe din punct de vedere fizic, cognitiv, emoțional, social și spiritual.

Stima de sine este modul în care ne evaluăm în raport cu propriile așteptări și cu ceilalți. Adesea realizăm acest lucru prin comparaţie, iar când comparaţia iese pe uşa sufletului nostru, nefericirea şi sentimentul de inferioritate intră în casa sufletului nostru. Sentimentul de inferioritate ce aduce cu el nefericirea este dat de discrepanța între cine și cum sunt eu și cine și cum aș vrea să fiu (idealul de sine).

Cu cât discrepanța este mai mare, cu atât mă simt mai rău, mai inadecvat cu mine, cu atât sentimentele de inferioritate sunt mai puternice (iar când sunt multe şi intense, apare complexul de inferioritate). Această stare de ”cum mă simt cu mine” influențează evident cele trei sarcini ale vieții: relația cu profesia, relația cu prietenii și familia de origine, și relația de cuplu.

Este foarte clar de ce ţin aceste nemulţumiri. Însă te-ai întrebat vreodată cum ţi s-au format aceste nemulţumiri care îţi consumă timp, care îţi schimbă dispoziţia şi care par să îţi aducă nefericirea şi implicit neîmplinirea?

Ei bine, sunt mai multe cauze, majoritatea având substratul în copilăria fiecărei persoane:

– modelul unei fiinţe foarte apropiate şi extrem de semnificative din copilăria noastră, care îşi exprima vădit nemulţumirea vizavi de propria-i persoană;

– comparaţia pe care cei apropiaţi, în speţă părinţii, o făceau adesea între noi şi alţi copii care erau mai frumosi, mai ascultători, vorbeau mai respectuos, îşi ajutau părinţii, se comportau mai frumos, erau mai sociabili, mai descurcăreţi, mai curajoşi, învăţau mai bine, erau mai pedanţi, în fine-, copii care reuşeau să facă lucrurile în alt mod şi cu siguranţă mult mai bine decât noi, în opinia adulţilor;
– etichetările din partea celor apropiaţi: „Este timid”, „Este mai retras”, etc. Iar copiii cred tot ce le spun adulții, dacă li se spune că sunt proști sau incapabili, aceștia vor eșua, dacă li se spune că sunt timizi, vor deveni aşa;

– descurajările (nu face, că încă ești mic și nu-ți va ieși, sau vei strica lucrurile), care frâng aripile curajului nativ al copilului şi dorinţei sale de-a contribui;

– criticile constante (evidențierea greșelilor, a aspectelor negative) care demotivează implicarea şi stimulează retragerea din sarcinile vieţii („Dacă tot nu fac bine, mai bine nu mai fac sau nu mai fac deloc”);

– răsfățul și supraprotejarea care nu-i permit copilului să facă lucruri pentru sine și-i interzic experiențe prin care să poată contribui și conștientiza calitățile și forțele pe care le deţine. Neavând aceste experiențe, nu simte utilitatea lui, capabilitatea și nici apartenența la grupul familiei din care face parte.

Acestea reprezintă cele mai frecvente cauze care stau la baza formării unei stime de sine negative, ce generează permanent nemulţumiri. Ele reprezintă poverile pe care le porţi în permanenţă cu tine, în călătoria spre devenirea ta. Însă te-ai întrebat vreodată cum şi începând de când te vei debarasa de aceste poveri, pentru a te simţi mai liber/ă?

Orice schimbare a credinţelor limitative este posibilă, în timp. Dacă sunt convingeri formate în copilărie, ele pot fi schimbate cu succes în cadrul psihoterapiei, prin implicarea ta, în măsura în care alegi să te implici şi prin ceea ce-ţi pune la dispoziţie psihoterapeutul.

”Nefericirea nu vine din lipsă, ci din comparație”, spunea Alfred Adler. Dar noi nu am venit pe lume cu scopul de a ne compara. Însă adesea, încă din copilăria noastră, am învăţat să facem acest lucru, în încercarea de a ne încadra în tiparele impuse de alţii, crezând că ele sunt cele mai bune, perfecte chiar, şi că doar dacă ne mulăm pe acele tipare suntem valoroşi şi semnificăm ceva. În realitate, noi suntem mult mai frumoşi, mai valoroşi şi mai minunaţi decât am fost lăsaţi să credem. Este necesar să ne descoperim propria valoare, punctele tari şi slabe văzute prin prisma propriei personalităţi şi să avem curajul de a fi imperfecţi.

Să avem curajul de a schimba ceea ce se poate, de a accepta ceea ce nu se poate, de a ne implica în activităţi care ne fac să ne simţim împliniţi, de a face alegeri asumate pentru a avea o viaţă frumoasă, astfel încât să iubim viaţa şi pe noi înşine. Şi când vom realiza aceste lucruri, ne vom compara mai puţin sau deloc cu ceilalţi şi vom aprecia mai mult ceea ce ne-a fost dat şi ceea ce am realizat în călătoria spre devenirea noastră. Aceasta este parte din fericirea noastră, a fiecăruia, a mea, a ta: să te iubeşti pe tine însuţi/însăţi, fizic, emoţional, spiritual şi mental, pentru că atunci când te accepţi şi îţi iubeşti propria individualitate, vei înţelege, vei accepta şi vei fi capabil să-ţi iubeşti şi aproapele ca pe tine însuţi/însăţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

apaude makeupyourmind