Alice Iliescu
  • Home
  • Despre Mine
  • Servicii
    • Evaluare și Diagnostic Clinic
    • Psihoterapie si Consiliere
    • Dezvoltare Personala
  • Articole
  • Feedback
  • Contact

Tag Archives: sanatate

Cum gestionam panica in situatii de criza?

Posted on 30 March 2020 by Alice Posted in Articole .

   Frica este un mecanism uman important, care ne ajută să supraviețuim. Cu toate acestea, când se amestecă cu nesiguranța, poate duce la anxietate. Iar când anxietatea e răspândită prin mijloace sociale, poate duce la ceva și mai periculos: panica.

Panica în masă și panica individuală

Oamenii au în setarea lor interioară capacitatea de a face față oricărei încercări, dacă vine în doze mici. Când o realitate nedorită se „revarsă” deodată, de cele mai multe ori omul nu o poate asimila din prima. Are nevoie să o înțeleagă ca să se poată adapta. Noul coronavirus este o astfel de realitate. Și pentru că ne pune în pericol viața, dar și pentru că nu am găsit încă un tratament sigur, ne creează panică.

Este un tip de panică special de data aceasta, pentru că mixează panica individuală cu cea de grup, generând confuzie în mecanismele noastre automate de reacție. Mai pe larg, avem de-a face cu un pericol care ne amenință pe toți laolaltă și asta ne creează panică de grup, dar, pentru că pericolul ne vine de la cei din jur, suntem obligați să ne izolăm și să ne ferim de ei, iar asta ne dezorientează și ne provoacă panică individuală.

Reacțiile la panica individuală și la cea de grup sunt diferite. Dacă un singur om se află în fața unui pericol iminent, el va reacționa după modelul „luptă sau fugi!”, adică fie va înfrunta pericolul, fie se va îndepărta, în funcție de cum estimează acea amenințare.

Când însă avem de-a face cu panica de masă, studiile („Understanding Mass Panic”, Anthony M. Dawson, 1985) arată că răspunsul tipic în situații de amenințare fizică nu sunt de tipul „luptă sau fugi!”, ci mai degrabă de afiliere: căutarea locurilor și a persoanelor apropiate, chiar dacă asta presupune apropierea de sau rămânarea într-o zonă periculoasă. Fuga nu este atât de ceva, ci către ceva, separarea de aceste figuri familiare fiind un factor de stres chiar mai mare decât pericolul fizic însuși. Așa trebuie privită și înțeleasă, de pildă, întoarcerea acasă a românilor din Italia și din alte țări.

Pericolele izolării

Ca să putem ieși din panică, avem nevoie să căpătăm un pic de control. Virusul are dimensiuni microscopice, dar poate fi mai puternic decât noi. Asta ne poate face să ne simțim mici, dezorientați și incapabili să ne controlăm viața. Sigur că asta ne panichează în plus, obișnuiți fiind să credem că dacă ne facem bine treaba, o să fim în siguranță.

Acesta este punctul în care intrăm în altă capcană, generatoare de anxietate la rândul ei. Ni se recomandă să stăm izolați și încercăm, pentru că vrem să facem ceva, să ne ajutăm pe noi înșine și pe ceilalți, dar constatăm că este al naibii de dificil și nu înțelegem de ce. Ne uităm la știri și ne mirăm că italienii vârstnici nu respectă izolarea. Există însă studii care arată că efectul izolării poate fi uneori mai nociv decât răul cu care se luptă.

În 1995, asupra orașului Chicago s-a abătut un val de căldură care a ținut o săptămână. S-au înregistrat atunci 739 decese, majoritatea fiind persoane în vârstă. În cartea Heat Wave, autorul Eric Klinenberg a arătat, citând autorii unui studiu epidemiologic realizat atunci, că riscul de a muri din cauza căldurii a fost mai mare în rândul oamenilor lipsiți de contacte sociale. „Orice facilita contactul social, chiar și calitatea de membru a unui club sau prezența unui animal de companie, a fost asociat cu descreșterea riscului de moarte; să trăiești singur însemna dublarea riscului de deces; cei ce nu ieșeau din casă măcar o dată pe zi erau mai expuși riscului de a deceda; împreună cu cei bolnavi și/sau cu cei căzuți la pat, oamenii izolați au fost cei mai expuși pericolului de a muri din cauza căldurii.”

Izolarea are efecte profunde și de durată asupra creierului și corpului. „Există dovezi solide că izolarea socială și singurătatea cresc în mod semnificativ riscul mortalității premature, iar magnitudinea riscului afectează mulți indici de sănătate”, a declarat Janice Holt-Lunstad, PhD, profesor de psihologie și de neuroștiințe la Brigham Young University, care a făcut un studiu detaliat și de durată despre acest subiect. Ea crede că izolarea face la fel de mult rău ca fumatul a 15 țigări pe zi sau ca alcoolismul, fiind de două ori mai periculoasă decât obezitatea.

„Izolarea socială crește riscul unei morți premature cu aproximativ 30%,” a spus Holt-Lunstad, referindu-se la riscul fiecărei cauze de mortalitate, incluzând bolile cardiace, cancerul, atacul cerebral sau colapsul renal.

Persoanele în vârstă au și ele nevoie de contact uman și de părăsirea locuinței. Nevoia celor mai tineri e împlinită de mersul la serviciu sau alte acțiuni desfășurate în cadru social, la care pensionarii nu au însă acces.

Ceea ce pare o formă de curiozitate, chef de bârfă sau dorința de „a trage cu ochiul sau cu urechea” este deseori manifestarea acestei nevoi psihologice fundamentale.

Orice formă de contact interuman este importantă, chiar și doar a vedea alți oameni. (Țin minte o secvență dintr-un film vechi, o femeie în vârstă care lăsase ușa de la intrare întredeschisă și cutii goale de conserve pe palier, pentru a auzi când trece cineva și a merge să-l privească.)

Așadar, afară e risc de coronavirus, înăuntru e izolare. Ce să facem?

Recăpătarea controlului

Putem să ne adunăm resursele. Și nu mă refer la alimente, deși sunt importante și acestea. Mă refer mai ales la relațiile emoționale cu ceilalți, care pot funcționa ca o ancoră care să ne țină în confort psihologic. Iar aici tehnologia ne ajută din plin. Să vorbești cu persoanele dragi, să le vezi fețele în convorbiri video și să știi că ele sunt bine, aceste lucruri îți dau sentimentul că poți controla măcar puțin situația, că nu ești absolut neputincios în ceea ce privește viața ta și a celorlalți.

Sau să revezi locuri sau obiecte familiare, acele poze și filmulețe la care nu te-ai uitat de mult. Să asculți în continuare muzica favorită, să urmărești filmele dragi, de fapt să faci în continuare acele lucruri care îți aduceau liniștea înainte de a începe criza.

Putem, apoi, să ne creăm ancore în viitor. Să ne gândim cum va fi după ce toate astea se vor termina. Să ne gândim la vacanțele pe care le vom face, la oamenii pe care îi vom îmbrățișa sau măcar atinge, la petreceri, la dans, la râs, la ce vom face împreună cu alții. Să ne creionăm speranțele.

Puteți să priviți, de exemplu, imaginea unui loc drag, unde v-ați simțit fericit(ă). Sau amintiți-vi-l până în cel mai mic detaliu. Casa părintească, sala de clasă din școala generală, Fontana di Trevi, fiecare are un astfel de loc. Încercați apoi să vă gândiți cum va fi când veți ajunge din nou acolo. Cum veți fi îmbrăcat(ă). Cu cine veți fi. Cum va fi vremea, ce veți spune, cum va arăta locul, în cele mai mici detalii. Stați cât mai mult în această stare de fericire, care vă „programează” psihicul într-un mod benefic.

Și, în acest fel, ne vom recăpăta încrederea, dar și energia de a face mai mult în fiecare zi pentru noi și pentru alții. Ne vor veni idei mai bune, vom ști cum putem ajuta de la distanță, ce mai putem învăța, vom putea mai mult. Și între timp vom ieși din criză mai întăriți și poate mai buni.

Articol preluat din scena9.ro
Leave a comment .
Tags: anxietate, control, criza, panica, sanatate .

Comuniunea Sociala si Echilibrul Interior

Posted on 24 February 2017 by Alice Posted in Articole .

♥”Toate eforturile mele sunt devotate cresterii sentimentului de comuniune sociala a pacientului”♥

Alfred Adler

Adler intelege individul numai in contextul social, spune ca de aici ne vine echilibrul- cu cat ne izolam de grup, cu atat suntem mai inadaptati.

Comuniunea sociala reprezinta nevoia interioara a fiecaruia dintre noi de a crea legaturi cu ceilalti, de a avea o identitate, de a fi recunoscuti de ceilalti si de a ne recunoaste in ceilalti.

Individul se miscã spre realizarea scopului sãu unic, personal, ghidându-se cu un set de convingeri create de el din primii ani de viatã, subiective, cu care rezolvã sarcinile vietii în stil propriu, stil cu atât mai sãnãtos cu cât este mai util siesi si celorlalti.

În cartea Sensul vieții, Adler spune: “Toate funcțiile noastre corporale și sufletești sunt dezvoltate corect, normal, sănătos în măsura în care poartă în ele suficient sentiment de comuniune socială și sunt apte pentru colaborare”;  mai departe, ne arată, între altele, faptul că deficiența ființei umane în a-și manifesta sentimentul de comuniune socială duce la eșec în viață. Trăsăturile de caracter ale individului exprimă gradul de sentiment de comuniune socială, iar psihologia individuală îl poate ajuta pe om să vadă dacă este pe calea cea bună.

El sustine ca stilul de viata al cuiva este uneori auto-distructiv datorita sentimentelor de inferioritate. Individul cu “psihopatologie” este descurajat, nu bolnav, iar sarcina terapeutica este de a incuraja persoana a-si dezvolta sentimentul de comuniune sociala, un nou stil de viata prin relationare, analiza si metode active.”

„Sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitaii”; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al „marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala”.

De asemeni el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal. Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj. Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora.

Sentimentul de comuniune socială este cel responsabil de adaptarea individului la viață, de depășirea dificultăților și obținerea succesului.

Așa-numita „psihologie individuală” concepută de Alfred Adler nu se limitează — cum s-ar putea crede — la studiul individului privit în sine, ci se extinde de fapt la întreaga societate, omul normal fiind definit drept o ființă animată de un sentiment nativ de comuniune socială, pentru ca în cele din urmă să fie privit și ca agent universal care are de îndeplinit un rol în Cosmos.

Tendinta patologica a unora, de a obtine si a exercita puterea, de a „dicta” celorlalți, are la baza procesul inconștient al înlocuirii „complexului de inferioritate” printr-un „sentiment de superioritate” care, întotdeauna în dramatică opoziție cu sentimentul de comuniune socială, țintește la supremația personală, la subjugarea celorlalți, la transformarea lor în simple instrumente de satisfacere a voinței de putere. Această tendință intolerabilă rezultă din structurarea eronată a „stilului de viață” al individului încă din primii 4-5 ani de viață, având la origine fie răsfățarea de către părinți a copilului, fie dimpotrivă, detestarea acestuia, marginalizarea lui în constelația familială.

 Potrivit concepției lui Adler, mama este aceea căreia îi revine misiunea modelării copilului în așa fel încât acesta să nu devină robul unui egoism care mai târziu va căuta să-i înrobească pe toți cei cu care necesarmente vine în contact social. De aceea — precizează el — cea dintâi îndatorire a mamei este de a sădi în conștiința copilului sentimentul comuniunii sociale, culțivându-i ideea fundamentală că trăiește într-o lume în care nu este altceva decât un om între oameni.

Slăbiciunea organismului copilului este aceea care îl constrânge la această legătură. Relația sugarului cu mama sa este determinantă în această privință. Din această relație socială, în care Eul sugarului sesizează pe acel „tu” al mamei, se dezvoltă toate posibilitățile și aptitudinile. Din acest fapt înțelegem că mama are o misiune importantă, anume- aceea de a dirija în așa fel dezvoltarea copilului încât acesta să poată răspunde mai târziu în mod corect exigențelor vieții sociale. Cadrul fiind structurat, copilul va vorbi, va asculta și va privi în raport de cele învățate de la mama sa. In aceasta constă funcția primordială a mamei- iar datoria ei  în această privință trebuie să fie sacră.

Mecanismul acesta funcționează în permanență și în cele din urmă devine un automatism psihic care generează forma de viață a copilului. Dacă reflectăm la modul în care are loc dezvoltarea limbajului, funcție socială atât de importantă, putem înțelege unde își pune societatea la lucru forțele. „Trebuie să vorbesc așa cum presupun că fiecare ar trebui să vorbească, așa încât toți să-l înțeleagă”.

Constatăm adesea că acolo unde mama a eșuat în realizarea primei sale funcții, ea nu a reușit să-și realizeze nici a doua funcție: extinderea sentimentului de comuniune al copilului față de alții, pregătirea copilului în așa fel încât să-și întâmpine cum se cuvine semenii. In asemenea cazuri vom constata un interes deficitar pentru ceilalți. Adler subliniază faptul că datorăm contactului matern cea mai mare parte a sentimentului uman de comuniune socială. Dacă relația copilului cu mama sa este pozitivă, se acumulează în timp un sentiment de comuniune socială, care întărit prin educație va conduce la depășirea dificultăților vieții. Dacă relația copilului cu mama sa este negativă (în cazul răsfățului de exemplu) aceasta va conduce la instalarea complexului Oedip. Dacă la Freud complexul Oedip este fundamental, definitoriu pentru perioada 3-5 ani, la Adler el este derivat.

Defectele copiilor care țin de domeniul psihologiei medicale se regăsesc aproape exclusiv la copii răsfățați și dependenți: enurezisul, dificultăți de hrănire, constipația, bâlbâiala, masturbarea. La acești copii – consideră Adler- se poate observa o continuare fascinantă în spatele frontului vieții, o distanțare față de atitudinea de colaborare. Acolo unde mama revarsă o afecțiune cu totul exagerată și face pentru copil ceea ce poate face singur- copilul va fi înclinat să se dezvolte în mod parazitar și să aștepte totul de la ceilalți.

 Războiul, ura de rasă, nevroza, sinuciderea, crima, beția își au originea -susține Adler – într-un deficit al sentimentului de comuniune socială.

Adler nu ia în considerare doar natura psihologică a relațiilor interumane fără a ține cont de contextul social-istoric, de determinările economice, culturale, politice ale acestor fenomene sociale.

Psihologia individuală susține că nevroticul nu și-a dezvoltat suficient sentimentul contactului cu ceilalți în copilărie – ca factor integrator decisiv în rezolvarea tuturor problemelor vieții. Freud sustine ca nevroza este determinata de frustrarile sexuale-lucru contestat de catre adlerieni.

Încă din copilărie nevroticul și-a conturat legea sa de mișcare constând din retragerea din fața problemelor, teama de înfrângere, nerăbdarea, emotivitatea, deviza totul sau nimic- care sunt contrarii sentimentului de comuniune socială.

Adler consideră că toate funcțiile noastre corporale și sufletești se dezvoltă normal și sănătos în măsura în care poartă în ele sentimentul de comuniune socială și sunt apte pentru colaborare.

Eșecul în viață – consideră Adler – scoate la iveală un deficit al sentimentului de comuniune socială. Prin urmare, sensul vieții constă în dezvoltarea sentimentului de comuniune socială în sistemul relațional om-cosmos, în care al doilea element posedă o putere modelatoare.

Conceptul de comuniune sociala este sustinut si de catre Abraham Maslow, unul din discipolii lui Adler, in ierarhia nevoilor- cea de-a treia nevoie de la baza piramidei, despre care spune ca este una dintre cele mai importante nevoi sociale -de apartenență la un grup. O data acoperite necesitatile de baza, aceasta este cea mai importanta : 

comuniune socială, comunicare, implicare în rezolvarea problemelor sociale, participare la viața comunității al cărei membru ești, participarea la evenimentele sociale, nevoia de iubire și afecțiune în cuplu și din partea celor apropiați

Nimeni nu poate sa  se realizeze ca persoana, fara a fi dorit si acceptat de catre celelalte fiinte omenesti. Aici sunt  incluse nevoia de prietenie, familie, apartenenta la grup, sau de implicare intr-o relatie intima non-sexuala. Lipsa iubirii si apartenentei pot da ocazia la grave dezechilibre mentale;

 Analizând „Funcția consilierului” în viziunea lui Adler, putem observa unele aspecte tipice psihoanalizei: 

rolul primei copilării, interpretarea temeinică a viselor, importanța celei mai vechi amintiri. 

Adler deplasează accentul de pe Sine pe Eu, conturând ceea ce el numește psihologia individuală, a Eului; 

Adler consideră Complexul de inferioritate fundamental, din acesta derivând toate celelalte complexe.

Din punctul de vedere al procesului de consiliere educațională, complexul de inferioritate ca și depășirea acestuia poate avea rol generic în construcția ființei umane.

Asadar, deficitul de comuniune socială este factorul răspunzător de orice tulburare psihică.

Procesul de consiliere nu este altceva decât o activitate sistematică de creștere a comuniunii sociale prin ajutorul specializat al consilierului față de persoana în nevoie.

Adler prin sublinierea filonului evoluționist al psihologiei individuale, leagă mai mult copilăria de prezent și viitor, elaborând conceptele de lege de mișcare, sensul vieții, stil de viață.

Tehnica psihoterapeutică adleriană are un  puternic caracter educativ, pedagogic si de întărire a sentimentului de comuniune socială.

Consilierea este din punctul din vedere al duratei un proces de durata scurta (3- 6 luni), asemănându-se cu psihoterapiile scurte, aceasta și datorită faptului că nu antrenează inconștientul clientului în prelucrarea materialului, ci nivelul său conștient.

Desigur, în ceea ce privește dimensiunea  psihoterapiei- orientarii si dezvoltarii personale, aceasta se poate prelungi pe parcursul unui an  sau chiar al mai multor ani.

Sentimentul de comuniune socială este la Adler un imperativ valabil în special pentru aleșii unui popor, ai unei națiuni, ai unui grup oarecare: „Dacă nu mă gândesc decât la mine — scrie el —voi fi cu totul inapt de a rezolva problemele lumii”.    

Psiholog Alice Iliescu


1 Comment .
Tags: armonie, casatorie, complex, comuniune, cooperare, echilibru, evolutie, implinire, interes, interioara, iubire, matoda, profesionist, psiholog, psihoterapie, sanatate, scop, sens, sentiment inferioritate, sentiment superioritate, sociala, succes .

Comoara din Interior ♥

Posted on 19 January 2016 by Alice Posted in Articole .

 

Noua ne plac povestile, mai ales povestile cu talc, din care putem extrage atatea invataminte si care au puterea sa ne faca chiar si pentru o clipa mai buni, mai intelepti, mai iubitori si mai frumosi. O astfel de poveste frumoasa va aducem astazi si voua. Este ideala sa o cititi copiilor si sa porniti pe marginea ei discutii despre valori si trairi.

Zambet intelept

Adesea, omul trece prin viata gandindu-se ce are de facut, ce trebuie sa aleaga. Astfel si o tanara, in expeditiile ei prin lume, ghidata fiind de setea de cunoastere, intalneste intr-un bazar un negustor cu un zambet nemaintalnit de sincer si o sclipire de cunoastere in ochi uimitoare. Acesta, citindu-i firea volubila, curioasa, dar in acelasi timp melancolica si intrebatoare a fetei, scoate din traista lui ponosita doua borcane goale, etichetate simplu: Veselie si Cunoastere.

“Am cautat mult”, zice barbatul. “De cate ori m-am dedicat altor valori, am ajuns sa inteleg ca ceva imi lipseste. Eram corect, ajungeam frustrat, iubeam, ajungeam dezamagit si tot asa pana sa port cu mine tot timpul Veselia si Cunasterea. Borcanul asta cu veselie imi aminteste intotdeauna ca zambetul poate aparea aparent din nimic. Vezi tu, borcanul e gol, nu-s nebun, stiu ca e gol, dar ce simbolizeaza el pentru mine ma face sa deschid cel mai larg zambet si sa imbratisez viata cu inima plina de bunatate, altruism si speranta. Asa ajung sa eman prin toti porii energie pozitiva si astfel numai lucruri si ganduri bune se intorc la mine. Caci atunci cand esti vesel, dispar grijile, supararea, neajunsurile si rautatea.”

“Cunoasterea m-a facut dintotdeauna sa cresc. M-a ajutat sa ma inalt deasupra lucrurilor mici, superficiale si inutile care de cele mai multe ori ne definesc viata si ne trag in jos ca o ancora de plumb. Acest borcan imi va aduce aminte intodeauna ca sensuri nestiute are fiecare lucru aparent neinsemnat, fiecare firimitura de praf si fiecare frunza purtate de vant. Imi va aminti intotdeauna ca a-mi deschide ochii si mintea spre a cunoaste fel de fel de lucruri, nu face niciun rau. Ba dimpotriva, ma pregateste sa fac fata si sa ies cu fruntea sus din fata tuturor provocarilor vietii.”

Asadar, orice am alege in viata, oricarui scop si vis ne-am dedica existenta, sa nu uitam sa zambim si sa gandim. Omul intelept si vesel, pe langa faptul ca este capabil sa transforme orice in comoara, este el insusi o comoara.

In introducere spuneam ca puteti dezvolta subiectul povestii impreuna cu cei mici, dandu-le astfel sansa de a-si alege ei insisi propriile valori. Este o ocazie potrivita sa discutati, astfel, despre bine si rau, calitati si defecte, resurse personale, dorinte s.a.m.d. Daca ar fi sa alegeti, voi cum ati eticheta borcanele?

Leave a comment .
Tags: 1, abundenta, bogatie, bun, comoara, cunoastere, expert, interior, iubire, plenitudine, profesionist, psiholog, psihoterapeut, sanatate, sector, veselie, zambet .
Next Page »

Contact

Psiholog, Psihoterapeut Iliescu Alice

Calea Floreasca nr. 118, Sect.2

Telefon: 0735539328

Email: contact@psihoinsight.ro

Key Concepts and Insights

https://www.youtube.com/watch?v=0ag56H7mmak

FB Like

Calendar

January 2021
M T W T F S S
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

“Mai important decât ceea ce ai, este ce faci cu ceea ce ai” Alfred Adler

“Mai important decât ceea ce ai, este ce faci cu ceea ce ai” Alfred Adler

Trauma and Grief in the Covid 19 pandemic

https://www.youtube.com/watch?v=b7U-bQ4f6Zo&fbclid=IwAR2eyvwYA2SsHCaaRW9QJnGmuwTW6n2q-Q-i5Mt1HuL5mSDcg9NUqkD9R3c

Articole recente

  • Cei patru călăreți ai Apocalipsei, predictori ai despărțirii
  • Tacerea, unealta de tortura narcisica

Categorii

  • Articole
  • Confidentialitate
  • Biblioteca Online
  • Teste Psihologice

Meniu

  • Home
  • Despre Mine
  • Servicii
    • Evaluare și Diagnostic Clinic
    • Psihoterapie si Consiliere
    • Dezvoltare Personala
  • Articole
  • Feedback
  • Contact

CyberChimps WordPress Themes

© PSIHOINSIGHT