“Ranile sufletului sunt mult mai periculoase şi mai numeroase decât cele ale trupului”

 

 

 

Lise Bourbeau identifica 5 rani fundamentale  care ne impiedica sa fim noi insine si care fac parte din lectia noastra evolutiva de viata. Prin constientizarea acestora, autoarea sustine ca ne putem elibera de multa suferinta fizica si emotionala, pasind pe drumul vindecarii si evolutiei personale.

Aceste rani se activeaza in perioada copilariei, moment in care noi ne cream niste masti specifice care devin parte a personalitatii noastre, spre a evita sa retraim aceste suferinte in viitor. Dintre aceste rani, cel putin doua devin dominante de-a lungul vietii noastre si sunt reactivate, pe rand sau simultan, in diverse situatii ce tin de interactiunea cu ceilalti.

Aceste masti sunt in numar de 5 si corespund celor cinci rani emotionale pe care noi le-am trait in copilarie:

– Rana de RESPINGERE – masca acestei rani este FUGARUL

– Rana de ABANDON – masca acestei rani este DEPENDENTUL

– Rana de UMILINTA – masca acestei rani este MASOCHISTUL

– Rana de TRADARE – masca acestei rani este DOMINATORUL

– Rana de NEDREPTATE – masca acestei rani este RIGIDUL

Pentru a se intelege mai usor cum functioneaza rana emotionala, putem face o analogie si  sa o comparam cu o rană fizică pe care o porti de mult timp, fara a face nimic pentru a o vindeca. E ca si cum tu preferi sa iti ascunzi sub ceva aceasta rana fizica pentru a nu se vedea, insa ea exista, o simti, te deranjeaza, te doare. Acelasi lucru este si cu ranile emotionale, le purtam, le ascundem, punandu-ne masti, insa ele exista, sunt acolo, in interior, si daca nu facem ceva sa le vindecam, vom pleca din aceasta viata cu regrete.

 1. Rana de respingere se formeaza in perioada 0-1 an, aceasta rana apare la copiii nedoriti sau la copiii care nu au sexul pe care si-l doresc parintii, mască sa fiind cea a fugarului, ca o noua personalitate, pentru a evita suferinţa provocată  de respingerea in sine pe care a simtit-o. In viata acestora vor aparea persoane care ii vor respinge pentru a le arata cat de mult se resping ei pe ei. Rana de respingere este trăită în legătură cu părintele de acelaşi sex, fiind cel care genereaza activarea ei. Părintele de acelaşi sex are rolul de a ne învăţa să iubim, să ne iubim şi să dăruim iubire. Părintele de sex opus ne învaţă să ne lăsăm iubiţi şi să primim iubirea. Cei care au aceasta rană  au dificultăţi   în a se accepta şi a se iubi.

Fugarul se crede nul, fără valoare, e convins că ceea ce face el este lipsit de valoare, incearca, prin orice mijloace, să fie perfect, pentru a se valoriza în ochii lui şi în ochii celorlalţi. Caută perfecţiunea în tot ceea ce face, deoarece crede că, dacă face o greşeală, va fi judecat, judecata fiind echivalenta cu a fi respins. Nu poate vedea faptul că este mai bun decât alţii în anumite domenii. Îi este greu să creadă că cineva îl poate alege ca prieten, ca partener sau că oamenii pot să îl iubească cu adevărat. Când i se acordă prea multă atenţie, îi este teamă, crede că deranjează,  acest luru înseamnănd pentru el că va fi respins de persoana sau persoanele pe care crede că le incomodează, că le deranjează. Fugarul caută singurătatea, deoarece, dacă ar primi mai multă atenţie, i-ar fi frică că nu ar şti ce să facă cu ea. E ca şi cum existenţa ar fi prea mult pentru el. Persoana care suferă de respingere caută mereu iubirea părintelui de acelaşi sex. Cu ea, fie în relaţia cu acel părinte, fie transferându-şi căutarea la alte persoane de acelaşi sex. Crede că nu va fi o persoană completă atâta timp cât nu va obţine iubirea acelui părinte. Este foarte sensibilă la cea mai mică mustrare primită de la acel părinte şi se simte foarte uşor respinsă.

Dacă va continua să creada că tot ceea i se întâmplă este din vina celorlalţi, rana nu va putea fi vindecată. Drept consecinţă a reacţiei faţă de părinţii săi, se simte respins de persoanele de acelaşi sex şi îi este teamă să nu respinga persoanele de sex opus, si tocmai pentru ca ii este frică să nu le respinga, chiar o va face. Cu cât alimentăm mai mult o teamă, cu atât aceasta se va concretiza mai repede. Cu cât este mai puternică rana de respingere la o persoană, cu atât acea persoană îşi va atrage mai multe situaţii în care va fi respinsă de către altcineva.

  Cei care ne resping apar în viaţa noastră pentru a ne arăta cât de mult ne respingem pe noi înşine. Prin urmare, aceasta rana se va vindeca prin acceptarea si iubirea de sine, si prin acceptarea si iubirea neconditionata a celor din jurul nostru.

2. Rana de abandon apare intre 1 si 3 ani, este trăită în relaţia cu părintele de sex opus, in raport cu care copilul se simte abandonat. Persoanele cu o astfel de rana o au şi pe cea de respingere. Masca pe care o afiseaza o astfel de persoana este cea a dependentului, acesta fiind cel mai apt să devină victimă . O victimă este o persoană care îşi creează tot soiul de dificultăţi în viaţă: mai ales probleme de sănătate pentru a atrage atenţia. Acest lucru răspunde nevoilor dependentului, care crede că nu are niciodată destul. Cea mai mare teama a dependentului este singuratatea, tocmai din acest motiv el se agata de diverse relatii, lucruri, alcool si droguri.

Copilul dependent are nevoie să simtă că, dacă face un pas greşit, va putea conta pe cineva pentru a-l repune pe picioare. Emoţia cea mai intens trăită de către un dependent este tristeţea. O simte în adâncurile fiinţei lui, fără să o înţeleagă sau să poată spune de unde vine. Pentru a nu a avea acest sentiment, caută mereu prezenţa celorlalţi. Cu cât este mai profunda rana de abandon, cu atât înseamnă că respectiva persoana se abandoneaza mai mult pe sine sau că îi abandoneaza pe alţii, situaţii sau proiecte. Le reproşeaza celorlalţi tot ceea ce isi fac ei insisi dar nu pot vedea acest lucru. Din această cauză atrag  în jurul lor persoane care să le arate ceea ce le fac  altora sau lor insisi.

  Principala cauză a unei răni provine din incapacitatea noastră de a ne ierta, ceea ce ne facem nouă înşine şi ceea ce le facem celorlalţi. Ne este greu să ne iertăm deoarece, de obicei, nici măcar nu ne dăm seama că suntem suparati pe noi înşine.

 3. Rana de umilire apare între 1 an şi 3 ani, în relaţia cu părintele care s-a ocupat de dezvoltarea lui fizică, de obicei mama. . . Se activează în momentul în care încep să se dezvolte funcţiile corpului fizic, perioadă în care un copil normal învaţă să mănânce singur, să fie curat, să asculte şi să înţeleagă ceea ce îi spun adulţii.

Copilul care suferă o rană de umilire îşi va crea o mască de MASOCHIST. Masochismul este comportamentul unei persoane ccare găseşte plăcere şi chiar satisfacţie în suferinţă. Acea persoană caută durerea şi umilirea, de obicei într-un mod inconştient. Face în aşa fel încât să-i fie rău, sau să se pedepsească înainte să facă altcineva acest lucru. Mascochistul se plaseaza în situaţii în care trebuie să aibă grijă de o altă persoană, uitand de sine din ce în ce mai mult. Masochistul nu realizează faptul că făcând totul pentru ceilalţi îi umileşte făcându-i să simtă că, fără el, nu pot să reuşească nimic. Masochistului îi este greu să îşi exprime adevăratele nevoi şi ceea ce simte cu adevărat, deoarece încă de la o vârstă foarte mică, nu îndrăzneşte să vorbească despre asta din teama de a nu îi fi ruşine sau de a face pe altcineva să se simtă jignit.

Părinţii unui copil cu masca de masochist îi spun frecvent acestuia că ceea ce se întâmplă în familia lor nu îi priveşte pe cei din afară şi că nu trebuie să vorbească despre asta. Masochistul este cel care, dintre toate cele cinci caractere, îşi ascultă cel mai puţin nevoile, deşi uneori este foarte conştient de ceea ce vrea. Îşi provoacă suferinţă neascultăndu-le, ceea ce contribuie la alimentarea rănii de umilire şi a măştii sale de masochist. Face orice pentru a fi util. Pentru el acest lucru este o modalitate de a-şi ascunde rana şi de a se convinge că nu suferă de umilire. Cea mai mică critică făcută la adresa lui îl face să se simtă umilit şi neînsemnat, se devalorizeaza pe sine in mod constant. Se vede ca fiind mult mai mic, mai puţin important decât este în realitate. Nu poate să conceapă că ceilalţi îl consideră o persoană specială şi importantă in ochii lor. Persoana care suferă de umilire are adesea tendinţa de a se blama pentru orice şi chiar de a lua aspura sa vina celorlalţi.

Este important să ne reamintim faptul că ceilalţi nu pot niciodată să ne facă să ne simţim vinovaţi, deoarece culpabilitatea provine doar din noi înşine.

Cea mai mare frica a masochistului este libertatea. A fi liber înseamnă pentru el să nu aibă de dat socoteală nimănui, să nu fie controlat de nimeni şi să facă ceea ce vrea când vrea. Copil fiind, masochistul nu s-a simţit liber, mai ales cu părinţii lui. Aceştia puteau, de exemplu, să-l împiedice să aibă prietenii pe care ar fi vrut să-i aibă, să iasă când voia el, etc. Este convins că nu ar şti ce să facă dacă ar fi liber. Astfel încât, într-un mod inconştient, reuşeşte să nu fie liber, iar el este cel care decide acest lucru. Crede că făcând singur alegerile, nu va mai fi controlat de ceilalţi, dar, adesea, deciziile lui îi aduc rezultatul opus şi mai multe constrângeri şi obligaţii. Atunci când vrea să se ocupe de toţi cei pe care îi iubeşte, crede că îşi asigură libertatea, deoarece el este cel care controlează, dar, în realitate se îngrădeşte singur. O altă caracteristică a masochistului este aceea de a se pedepsi pe el însuşi, crezând că astfel îl pedepseşte pe celălalt. Are tendinta de a se pedepsi pe el însuşi înainte ca altcineva să o facă. Este ca şi cum ar vrea sa-şi dea el prima lovitură şi să se pregătească astfel pentru ca loviturile celuilalt să-i facă mai puţin rău. Această situaţie survine mai ales atunci când îi este ruşine de ceva sau îi este teamă să nu fie jenat în faţa celuilalt. Are o dificultate atât de mare în a-şi face pe plac încât, atunci când se simte bine într-o anumită activitate, se acuză de obicei că profită prea mult de acea stare.

  Ceea ce ne face să suferim nu este ceea ce trăim, ci reacţia noastră la ceea ce ni se întâmplă, din cauza acelor răni nevindecate

4. Rana de tradare apare intre 2 si 4 ani cu parintele de sex opus, mai exact, copilul se simte tradat atunci cand parintele de sex opus ii promite ceva si acesta nu isi poate respecta promisiunea facuta. Acest lucru intamplandu-se in mod repetat, apare rana de tradare a carei masca este cea a dominatorului. In acel moment, copilul începe să , îşi creeaze o mască pentru a se apăra, afisand masca dominatorului.

Cea mai mare teama a dominatorului este cea de separare. intr-un cuplu, unde unul din parteneri are aceasta rana va trai infidelitatea, tocmai pentru a i se confirma rana de tradare. Sunt foarte exigete cu ele însele şi vor să le demonstreze celorlalţi de ce sunt capabile. Pentru ca le este foarte greu să accepte orice formă de trădare provenind de la ei înşişi sau de la ceilalţi, dominatorii fac tot ce le stă în putinţă pentru a fi persoane responsabile, puternice, speciale şi importante. Dominatorul este cel care are cele mai multe aşteptări de la ceilalţi, deoarece îi place să prevadă totul şi astfel să controleze. Dominatorul are o personalitate foarte puternică. Îşi afirmă convingerile cu forţă şi se aşteaptă ca şi ceilalţi să adere la credinţele lui. Îi este greu să atribuie cuiva o sarcină şi să aibă încredere în acea persoană. Va încerca să controleze mereu dacă sarcina respectivă se îndeplineşte conform aşteptărilor lui, comportamentele sale fiind dictate de teama de a nu retrăi rana de trădare.

5. Rana de nedreptate apare intre 3 si 5 ani, în momentul dezvoltării individualităţii copilului, in raport cu parintele de acelasi sex, copilul suferă din cauza răcelii acelui părinte, adică din cauza incapacităţii acestuia de a simţi şi de a se exprima, iar masca sa este cea a rigidului. Copilul foarte mic care s-a simţit respins dintr-un motiv sau altul, va încerca să nu mai fie respins, fiind cât mai aproape de perfecţiune. După câţiva ani, în ciuda eforturilor lui de a fi perfect, nu se simte iubit şi consideră acest lucru ca fiind nedrept. În consecinţă ia hotărârea de a se controla începând din acel moment şi de a deveni perfect, astfel încât nimeni să nu îl mai respingă vreodată. Astfel, îşi creează masca rigidului. Îşi blochează sentimentele, lucru care îl ajută să nu se mai simtă respins. Atunci când rana de nedreptate este mai evidentă decât cea de respingere, în corpul unei persoane, înseamnă că acea persoană simte mai mult nedreptate decât respingere.

O persoană care suferă de nedreptate este cea care nu se simte apreciată la justa ei valoare, care nu se simte respectată sau care nu crede că primeşte ceea ce merită. Acesta suferă de asemenea din cauza autoritarismului acelui părinte, a criticilor frecvente, a severităţii, intoleranţei sau conformismului. În majoritatea cazurilor, acel părinte suferă la rândul lui de aceeaşi rană. Rigidul este cel care are cel mai des tendinţa de a-şi încrucişa braţele. Astfel îşi blochează regiunea plexului solar, pentru a nu, simţi. Persoana care poartă masca rigidului este foarte rar bolnavă. Oricum, chiar dacă ar durea-o ceva, ar începe să simtă acest lucru doar când starea ei s-ar agrava mult. Este foarte dură cu corpul ei.

Cea mai mare teamă a rigidului este raceala, indiferenţa. Are la fel de multe probleme în a-şi accepta propria răceală cât şi în a o accepta pe a celorlalţi. Se consideră călduros şi nu îşi dă seama că ceilalţi pot să-l considere rece şi insensibil. Nu este conştient de faptul că evită să intre în contact cu sensibilitatea lui pentru a nu îşi arăta vulnerabilitatea. Nu poate accepta această indiferenţă, deoarece acest lucru ar însemna să fie fără inimă, adică nedrept. De aceea este foarte important pentru un rigid să i se spună că este bun, adică bun în ceea ce face şi plin de bunătate. În primul caz se va crede perfect, iar în al doilea, călduros. Îi este greu să vadă răceala celorlalţi. Când cineva este rece faţă de el, îl doare inima şi imediat se va întreba ce a făcut sau spus incorect din moment ce celălalt se poartă astfel în faţa lui. Temerile persoanei rigide, care o împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile sunt: teama de a se înşela, de a nu fi clar, de a fi criticat, de a fi ales un moment nepotrivit, de a vorbi prea mult, de a pierde controlul, de a fi judecat ca fiind profitor

  Prima etapă în vindecarea unei răni constă în a o recunoaşte şi a o ACCEPTA, fără a fi însă de acord cu faptul că este normal să existe în noi. A o accepta înseamnă a o privi, a o observa, ştiind că a avea încă situaţii de rezolvat face parte din experienţa fiinţelor umane. Dacă ceva îţi face în continuare rău acest lucru nu înseamnă că eşti o persoană rea. Fiecare mască are rolul de a ne arăta faptul că ne împiedicăm să fim noi înşine deoarece nu ne iubim destul de mult. În realitate, toate comportamentele corespunzătoare fiecărei măşti reprezintă reacţii şi nu comportamente bazate pe iubirea de sine.

Rănile vor putea fi vindecate după o iertare autentică faţă de noi înşine şi faţă de părinţii noştri. Cu cât ne considerăm mai vinovaţi, cu atât ne vom pedepsi mai mult şi vom atrage mai multe situaţii de acest gen. A te simţi vinovat îngreunează procesul de iertare de sine, acesta fiind o etapă importantă spre vindecare.

Pentru ca o problemă (oricare ar fi ea) să dispară, trebuie mai întâi să o acceptăm, să o iubim necondiţionat mai degrabă decât să vrem să o facem să dispară. Rănile noastre profunde au de asemenea nevoie să fie recunoscute, iubite şi acceptate.

Cel care suferă de respingere îşi alimentează rana de fiecare dată când se autodevalorizează, când îşi spune că nu e bun de nimic, că nu contează deloc în ochii celorlalţi şi de fiecare dată când fuge dint-o situaţie.

Cel care suferă de abandon îşi alimentează rana de fiecare dată când abandonează un proiect la care ţinea mult, când renunţă, când nu se ocupă destul de el însuşi şi când nu îşi acordă atenţia de care are nevoie. Îi sperie pe ceilalţi când se agaţă prea mult de ei şi face în aşa fel încât să îi piardă şi să rămână iar singur. Îşi face corpul să sufere mult, îmbolnăvindu-se pentru a atrage atenţia celorlalţi.

Cel care suferă de umilire îşi alimentează rana de fiecare dată când se înjoseşte, când se compară cu ceilalţi, punându-se în inferioritate, când se acuză că e gras, că nu este bun, că nu are voinţă, că este profitor etc. Se umileşte purtând haine care îl dezavantajează şi murdărindu-şi hainele. Se face să sufere preluând responsabilităţile celorlalţi, ceea ce îl privează de libertate şi de timp pentru el însuşi.

Cel care trăieşte o rană de trădare îşi întreţine rana minţindu-se, făcându-se să creadă lucruri false şi nerespectându-şi angajamentele faţă de el însuşi. Se pedepseşte făcănd totul el singur deoarece nu are încredere în ceilalţi cărora nu le atribuie din sarcini. Când face acest lucru este atât de ocupat să verifice munca celorlalţi încât pierde din timpul lui liber.

Cel care suferă de nedreptate îşi favorizează rana fiind prea exigent cu el însuşi. Nu îşi respectă limitele şi este foarte stresat din această cauză. Este nedrept faţă de el însuşi, deoarece se critică mult şi are dificultăţi în a-şi vedea calităţile şi ceea ce ştie să facă bine. Suferă atunci când nu vede decât ceea ce nu s-a făcut sau greşelile care s-au comis. De asemenea, se face să sufere prin faptul că nu ştie să-şi facă pe plac.

   Pentru a vindeca aceste rani este necesar sa:

–  devenim conştienţi de masca pe care o purtam

– incetam sa ii acuzam pe cei din jurul nostru de nereusitele noastre

–  intram in contact cu copilul interior, sa recunoastem suferinta pe care am avut-o cand am fost copil , sa recunoastem resentimentele pe care le avem fata de unul dintre parinti sau fata de ambii, sa ii tratam cu toleranta si compasiune, sa facem ca acest copil interior sa se simta in siguranta.

– acceptam ca viaţa este si buna si rea, este plină de experienţe care ne folosesc pentru a învăţa ce este benefic pentru noi.

– ne iertam pentru că ne-am acordat dreptul să purtam acea mască.

Iubiti-va, acceptati tot ce va vine in viata, totul este pentru dezvoltarea personala. Luati lucruirle asa cum vin, fara a opune rezistenta. A te iubi înseamnă a-ţi acorda dreptul de a fi aşa cum eşti pe moment şi de a te accepta chiar dacă le faci celorlalţi exact ceea ce le reproşezi lor. Iubirea nu are nimic de a face cu ceea ce faceţi sau ceea ce aveţi. A te iubi înseamnă deci, să-ţi acorzi dreptul de ai răni uneori pe ceilalţi, trădându-i, sau fiind nedrepţi cu ei, umilindu-i, împotriva voinţei tale, aceasta fiind o etapă importantă în procesul de vindecare.

          Cum apar ranile emotionale la copii:

     

 

     Rănile voastre sunt pe cale de vindecare atunci cand:

• Rana de RESPINGERE este pe cale de vindecare atunci când vă veţi afirma tot mai mult şi veţi îndrăzni să vă ocupaţi locul care vi se cuvine. Mai mult, dacă vi se pare că cineva uită de existenţa voastră, puteţi să vă simţiţi foarte bine aşa cum sunteţi. Veţi trăi mult mai puţine situaţii in care vă va fi frică că veţi intra in panică.
• Rana de ABANDON este pe cale să se închidă când vă veţi simţi bine chiar dacă sunteţi singuri şi veţi căuta mai puţin atenţia celorlalţi. Viaţa va deveni mai puţin dramatică. Veţi vrea tot mai mult să începeţi proiecte şi chiar dacă nu veţi avea sprijinul celorlalţi, veţi continua să le susţineţi.
• Rana de UMILIRE va fi pe cale să se vindece atunci când veţi avea timp să vă ascultaţi mai întâi propriile nevoi înainte de a spune da celorlalţi. Veţi prelua mai puţine responsabilităţi şi vă veţi simţi mai liberi. Veţi înceta să mai fixaţi limite pentru voi înşivă. Veţi fi capabili să vă exprimaţi cererile fără să vi se mai pară că sunteţi enervant şi că îi deranjaţi pe ceilalţi.
• Rana de TRĂDARE este pe cale să se vindece când nu veţi mai trăi atâtea emoţii în momentul în care cineva sau ceva vă va schimba planurile. Vă veţi da drumul mai uşor. Precizez că a-ţi da drumul înseamnă să încetăm să mai fim ataşaţi de rezultate, să încetăm să mai vrem ca totul să se întâmple conform planurilor noastre. Nu veţi mai căuta să fiţi în centrul atenţiei. Când sunteţi foarte mândri de voi, în urma unei reuşite, vă va fi foarte bine chiar dacă ceilalţi nu vă recunosc meritele.
• Rana de NEDREPTATE este pe cale de a se vindeca, când vă veţi permite să fiţi mai puţin perfecţionişti, să faceţi greşeli fără să fiţi furioşi sau critici. Vă veţi acorda dreptul de a vă arăta sensibilitatea, de a plânge în faţa celorlalţi fără să vă pierdeţi controlul şi fără să vă fie teamă de judecata celorlalţi.

 

apaud Lise Bourbeau