Tag Archives: anxietate

Imaginea de sine dupa masectomie

Posted on by Posted in Articole .

Cancerul este o boala a familiei, nu doar a unei persoane. Solutiile drastice de tratament, precum mastectomiile, realizate in cazurile avansate de cancer de san, isi spun cuvantul nu doar asupra femeii care suporta operatia, ci si asupra partenerului si, nu in ultimul rand, asupra relatiei de cuplu. Dupa ce treci de statistici, sanse de supravietuire si informatii despre impactul chimioterapiei, ramane intotdeauna o intrebare aparent frivola insa cat se poate de importanta: “Cum voi putea sa ma mai simt femeie dupa asta?”

Imaginea de sine dupa o mastectomie

In cazul unei interventii chirurghicale, discutiile pe tema vietii sexuale sau a imaginii de sine sunt evitate. Suntem preocupati de sanatatea noastra, fara a constientiza faptul ca sexualitatea unei persoane poate influenta, la randul ei, starea de sanatate. Iar intr-o societate in care cateva kilograme in plus afecteaza stima de sine si interactiunea cu cei din jur, o operatie precum o mastectomie are un impact dramatic asupra felului in care o femeie isi percepe corpul si, implicit, feminitatea.

“Sanii sunt simboluri ai feminitatii, ai dezirabilitatii, ai puterii de seductie. Traim intr-o societate care pune accentul pe sani si este ca si cum tot ceea ce i-ai putea oferi unui barbat a disparut. Nu este o problema de vanitate. Este o parte esentiala a centrului existentei unei femei”, povestea dr. Regina Kriss, cercetator in domeniul stiintelor comportamentale in cadrul Universitatii Stanford si supravietuitoare a cancerului de san si a doua mastectomii. Prezentarea in discutie a avut loc in cadrul unei conferinte in urma cu aproape 30 de ani. Este greu de spus ca, intre timp, societatea s-a schimbat in bine in ceea ce priveste accentul pus pe aspectul fizic si pe legile nescrise ale interactiunii sexuale.

Cancerul de san este una dintre formele de cancer cele mai raspandite din lume in ceea ce priveste sectorul feminin. Optiunile de tratament pentru cancerul mamar includ chimioterapia, radioterapia, tratamentul hormonal, acestea fiind recomandate in functie de stadiul bolii. Mastectomia continua sa fie o practica raspandita, cu precadere in acele tari in care detectia se face tarziu. Interventia chirurgicala ce consta in indepartarea sanului este rezervata, de speta, unor cancere de san avansate.

Ca in cazul oricarei alte interventii chirurgicale, sanatatea fizica a pacientei primeaza. Acesta este si unul dintre argumentele care stau la baza discutiei cu privire la momentul potrivit pentru a face o operatie de reconstructie a sanului: odata cu mamectomia sau ulterior interventiei. “Este necesara, mai intai, garantia faptului ca femeia s-a vindecat de boala; dupa aceea se pune problema de a se face reconstructie. Altfel, reconstructia este complet inutila”, explica dr. Marian Iliescu, medic specialist in obstetrica ginecologie in cadrul MedLife.

Starea psihica nu trebuie sa fie insa neglijata. Mastectomia are un impact psihologic imens la care contribuie simbolistica pe care societatea o ataseaza sanilor. “Aceasta cauzeaza o imagine mentala asociata cu mutilarea, durerea, pierdere sex-appeal-ului si impotenta, ce se manifesta prin sentimente de mutilare sexuala si creaza dificultati in relatii interpersonale,” sustin autorii studiului denumit

“Perceptia partenerilor femeilor care au suferit o masectomie asupra vietii de dupa operatie“.

 

Conform psihoterapeutilor specialisti, in urma operatiei de mastectomie se dezvolta o serie de mecanisme psihopatogene de natura depresiva:

 

  1. Stari depresive:
  • schimbarea Eu-lui corporal (pierderea feminitatii);
  • frecvent se inregistreaza si ganduri de moarte, idei suicidare sau chiar tentative de suicid (dorinta de a incheia starea emotionala dureroasa);
  • probleme legate de viata sexuala din cuplu sunt complexe si vizeaza ambii parteneri (partenerul interpreteaza retinerea ca pe o respingere a ei iar aceasta situatie modifica conflictual intreaga viata a familiei;

 

  1. Dificultati de integrareau loc in sfera profesionala, dar si in sfera relatiei de cuplu (izolarea din timpul tratamentului scade increderea in fortele proprii; apar sentimente de jena, de inferioritate, resimtite pe mai multe planuri; apare o distantare a partenerilor atat pe plan sexual cat si in cadrul comunitatii interconjugale.

 

  1. Anxietatea este legata de:
  • ideea de recidiva si mortalitate (preocupare morbida pentru autoaprecierea momentului posibil al recidivei), femeile devin anxioase si susceptibile;
  • dependenta de familie, sot, doctor, personal de ingrijire modifica perceptia acesteia, considerandu-se o femeie bolnava;
  • tratamentul mutilant determina confuzie si dezorientare;
  • desfigurare, schimbarea imaginii corporale si scaderea stimei de sine (pierderea sanului este considerata handicap- intervine teama de reactiile celorlalti oameni);

 

  1. Stima de sine– nivelul scazut al stimei de sine tine de rezultatul interactiunii a mai multi factori: sentimentul de mutilare ce a determinat o schimbare radicala a Eu-lui corporal, izolarea sociala etc.”

Impactul psihologic incepe odata cu descoperirea primului nodul si se resimte in rutina zilnica. Iar dupa terminarea operatiilor, reconstructiei, tratamentului, cu alte cuvinte, dupa recuperarea fizica, trauma emotionala continua sa fie resimtita. Toate acestea fac etapa de recuperare sa fie puternic influetata de comportamentul partenerului de viata. Multe dintre femeile care trec printr-o mastectomie indica frica de respingere, teama de intimitate, dificultatile de comunicare cu partenerul si pierderea increderii in sine ca unele dintre cele mai terifiante sentimente din perioada de recuperare.

.

Impactul asupra partenerului

Conform unui studiu britanic realizat in anii 1980, in jur de jumatate dintre femeile care au suferit o mastectomie s-au confruntat ulterior cu probleme in sfera intima. In cazul femeilor care au trecut si prin chimioterapie, procentul celor care au indicat o problema de natura sexuala a crescut la 70%. In ciuda trecerii timpului si a unei comunicari imbunatatite la nivel social, statisticile au aratat vreo ameliorare. Mai bine de jumatate dintre femeile active sexual intervievate in cadrul unui studio realizat in anul 2006 au raportat probleme in ceea ce priveste relatiile intime. O parte dintre acestea au invocat dificultatile de comunicare cu partenerul drept cauza.

Din nefericire, se stiu putine lucruri despre impactul cancerului de san asupra partenerului de viata al femeii afectate. “Nimeni nu stie cum afecteaza mastectomia un barbat din punctul de vedere al dorintei sexuale. E o confruntare cu moartea, cu boala si cu imbatranirea. Cred ca inhiba impulsul sexual. Barbatii nu vor sa recunoasca cat de afectati sunt. Se simt ingrozitor si sunt intristati din cauza ei, dar este posibil ca aceasta sa ii inhibe fizic”, explica dr. Kriss in cadrul conferintei dedicate impactului psihosocial al cancerului de san.

Adesea, sotul isi asuma rolul de “protector” punand pe primul plan starea sotiei si ignorand pe cat posibil propriile sentimente. In schimb, aceasta atitudine abordata in timpul perioadei de spitalizare a sotiei are efecte asupra ajustarii ulterioare incurajand negarea si blacand comunicarea dintre parteneri. De aceea,specialistii le recomanda si barbatilor terapie de grup sau orice alt tip de activitate care sa incurajeze deschiderea emotionala. “Teama partenerilor de a reincepe viata sexuala este legata de cele mai multe rau de teama ca atingerile lor pot face rau persoanei iubitei. Totusi, cu multa rabdare, apropierea reuseste din nou, desi multe paciente recunosc ca relatia sexuala nu va mai fi niciodata ca inainte”. Din pacate, se stiu destul de putine lucruri despre modificarile ce survin la partenerii de viata al pacientelor oncologice. Majoritatea informatiilor survin din declaratiile femeilor bolnave si pot fi destul de confuze. De cele mai mult ori acestea isi asuma vinovatia disfunctionalitatilor aparute in relatia de cuplu facand astfel mai usoara acceptarea acestei situatii.

.

Impactul mastectomiei asupra vietii de cuplu

 

Impactul mastectomiei asupra cuplului si care sunt recomandarile pentru revenirea la o relatie cat mai apropiata de cea anterioara bolii.

“In cazul cancerului de san, dupa tratamente chinuitoare dar salvatoare, intimitatea pierduta poate fi regasita, cu toate ca acceptarea transformarilor fizice e dificila. Extirparea unui san, caderea parului in urma radioterapiei si chimioterapiei, durerile, oboseala afecteaza intimitatea multor femei, care au reusit sa invinga necrutatoarea maladie. Pentru acestea, finalul tratamentului nu inseamna neaparat si sfarsitul neplacerilor aduse de boala.

Starea emotionala le ingreuneaza procesul de recuperare. Un studiu al Institutului Marie Curie din Franta arata ca una dintre cele mai mari dificultati intampinate de aceste femei este lipsa libidoului. 40% din femeile chestionate au marturisit ca boala le-a afectat viata sexuala. Timp de aproape un an, cat poate dura tratamentul dupa mastectomie, dorinta sexuala dispare din cauza problemelor psihologice provocate de transformarile fizice.

Este dificil de revenit la viata sexuala de dinaintea bolii. Pe unele femei le sperie gandul unei recidive cauzata chiar de relatiile sexuale. De aceea, este nevoie de multa rabdare si de timp pentru ca lucrurile sa revina la normal sau macar ca ambii parteneri sa se simta bine impreuna. Apropierea se poate petrece la inceput in afara dormitorului. O reintoarcere la obiceiurile de la inceputul relatiei poate fi benefica. O iesire in oras sau si o scurta calatorie devin prilejuri pentru a recuceri unul pe  celalalt, departe de locurile care ii aduc aminte de suferinte.

Reluarea vietii sexuale trebuie sa se bazeze pe placere, cel mai cunoscut analgezic din toate timpurile. Pentru a se obisnui cu noua forma a corpului, partenerii pot incepe prin a atinge cicatricele. Oricum, la inceput va fi mai usor daca lumina ramane stinsa. Unele femei au temeri pe care nu stiu cum sa le destainuie partenerului. Drumul spre regasirea de sine este foarte dificil, este foarte greu sa accepti ca ai mai putea fi dorita atunci cand te confrunti cu depresia si lipsa dorintei sexuale.

Un sfat psihologic bun ar fi acela ca aceste femei sa stabileasca mai intai o buna relatie cu ele insele, pentru a ajunge la o legatura de cuplu autentica, in care sa se simta implinite. Acceptarea de sine, cu toate imperfectiunile, este un proces anevoios. Este recomandata psihoterapie, care le poate oferi mult sprijin in acest sens. In paralel, pot ajuta micile atentii oferite propriului corp (ingrijire corporala, masaj, bai parfumate, coafor, shopping, sport, dans). Cu ajutorul unei bluze frumoase sau a unei rochii noi, pe care le pot purta datorita protezelor sau sutienelor speciale, se pot vedea din nou frumoase, sanatoase si speciale, gata sa se bucure din nou de viata.”

 

STĂPÂNIREA REACȚIEI ANIVERSARE: CUM SĂ NE LINIȘTIM AMINTIRILE *

Posted on by Posted in Articole .

Se apropie sezonul emoțiilor intense și al amintirilor evocate.

Pentru unele persoane, perioada de vacanță poate genera sentimente de întristare, de anxietate, de pierdere sau de durere. Articolele din ziare și reviste vorbesc despre patologia sezonieră: starea de tristețe din vacanță, „Nevroza Crăciunului”, perturbări sezoniere de dispoziție. Putem auzi chiar și de „Bolile de inimă ale vacanței”, o formă de anomalie cardiacă, sau mai rău, de „Crăciunul Fericit Coronarian”.

Stresul de vacanță este mult discutat si în cadrul comunității științifice a sănătății mentale. Data de 25 decembrie și multe alte zile de sărbătoare sau „aniversări” pot avea o semnificație de valoare ridicată. Acestea includ zilele de naștere, aniversările zilei de căsătorie și ale zilelor în care ființele iubite au decedat. Asemenea evenimente comemorative declanșează adesea o amintire ( o retrăire emoțională și fizică puternică) a unei ființe dragi sau a unui eveniment și sentimentele diverse care însoțesc o pierdere personală semnificativă. Acest fenomen, adesea deosebit de dureros, se numește „Reacție aniversară”. Dacă nu este înțeles, reacția aniversară poate lovi fără avertizare prealabilă, generând efecte deranjante.

„Reacțiile aniversare” sunt considerate retrăirile unui eveniment traumatizant anterior – un deces, un dezastru sau o tragedie în viața individuală. Acestea sunt declanșate de o dată sau de un eveniment specific care atinge o coardă din profunzimea minții noastre, coardă ce poate reprezenta un portal traumatizant de comunicare cu trecutul. O zi de naștere, o dată notabilă sau o zi de vacanță poate crea o legătură cu un moment anterior din viața noastră, moment ce a fost plin de probleme, de durere sau de conflicte. Atunci când acestea apar, o persoană care poate fi altfel într-o stare de funcționare de nivel ridicat, poate fi depășită și se poate simți lipsită de putere sau chiar imobilizată.

Din păcate, amintirile pline de durere nu pot fi pur și simplu șterse din creierul nostru. La urma urmei, mintea este un ceasornic și un înregistrator de jurnale dedicat. După cum se spune din bătrâni, „Nimic nu îmbunătățește memoria mai bine decât încercarea de a uita”.

Nu toate traumele scot la iveală reacții aniversare. Dar pentru ființele vulnerabile, o zi sau un eveniment memorial poate genera răspunsuri/ stari variate, precum tristețea, mânia, anxietatea, coșmarurile, dificultatea de concentrare, lipsa poftei de mâncare, regretul si disperarea. Pot, de asemenea, să apară și perturbări la nivelul corpului fizic, precum durerile de cap, durerile de spate, afectiuni ale glandelor suprarenale, perturbările gastrointestinale sau amorțelile.

Ora sau data specifică pot părea evidente, ca o bine-cunoscută dată aniversară a unei pierderi sau ca o dată de calendar importantă. Dar uneori declanșarea poate să ne scape ca printre degete – chiar tăinuită față de partea conștientă. Freud recunoaște faptul că amintirile dureroase ar putea fi inconștiente sau în întregime dincolo de sfera conștientă a ființei. El a scris despre cazul lui Fraulein Elisabeth von R, care a trăit o stare de durere sufletească la comemorarea decesului rudelor sale apropiate pe care le-a îngrijit. Exemplele clinice familiare pentru acești autori includ reacția aniversară a unui bărbat de 45 de ani, reacție ce a apărut atunci când a ajuns la vârsta la care a decedat tatăl său, cazul unei paciente, care devenea în fiecare an copleșit de tristețe la comemorarea decesului fratelui ei și stări de depresie de vacanță ce apăreau la o persoană care și-a pierdut soțul în timpul unei vacanțe. Aceste traume retrezite apar într-un mod predictibil, însă fără atenționare.
Reacțiile aniversare pot fi trăite, de asemenea, și la nivel cultural. Asasinarea unui mare conducător, prăbușirea unui avion, atacurile teroriste (cum a fost cel de la data de 9/11) și dezastrele naturale pot afecta în mod profund pe supraviețuitori și pe martorii acestora. Aceste evenimente memoriale sunt împărtășite în cadrul unei comunități; poate exista o oarecare consolare în rândul celor care au trecut prin evenimentul traumatizant.

Creierul plătește minții pentru toate și este un sac fără fund. Amintirile pot fi clasificate: ele pot fi declarative (fapte explicite, care pot fi reamintite în sfera conștientului), procedurale (învățare implicită prin care mâna care scrie știe cum să manevreze stiloul), topografice (sistemul de orientare GPS al creierului) și emoționale (sentimentele asociate cu un anumit eveniment).

Neurotransmițătorii – cum ar fi dopamina, norepinefrina și serotonina – transportă mesaje de-a lungul neuronilor, transmițând în acest mod semnale către structurile de codificare memorativă ale creierului. Acești centri includ: hipocampusul (hard-discul pe care se poate înregistra), amigdala (scriitorul de jurnale al creierului, de dimensiunea unei nuci) și hipotalamusul (centrul nervos care reglementează hormonii din corpul fizic).

Neuroștiința formării memoriei traumatice este destul de complexă. Le fel cum este posibil să ne dorim să uităm o traumă sau o pierdere, creierul hiperactivat (copleșit traumatic) efectuează niște înregistrări-clișee – data evenimentului, indicația ceasornicului de pe perete, mirosul mărului, unghiul făcut de Soare și multe alte detalii – și le impregnează în circuitul de frică al creierului.

Oamenii de știință sunt siguri că amigdala ( crierul reptilian) este procesorul puternic care înregistrează memoriile emoționale asociate cu o traumă. Trauma pune, de asemenea, hipotalamusul într-o stare de alertă de grad ridicat și mobilizează răspunsurile de stres ale corpului, inclusiv reacția de luptă-sau-zbor, care crește frecvența bătăilor inimii și presiunea sanguină și cauzează declanșarea transpirației și pomparea unor cantități mai mari de sânge către mușchi. Ca o orchestră bine dirijată, mintea armonizează indicațiile traumei cu sentimente și reacții corporale intense.

Mai târziu, o dată specifică legată de eveniment declanșează amintirea respectivă, ceea ce descătușează o reacție traumatică în minte și în corp. Apare reacția aniversară. Nu este clar cât de vulnerabilă este fiecare persoană în parte la reacțiile aniversare. Există vreo amigdală sensibilă la aniversări? Acest aspect nu se cunoaște deocamdată.

Evenimentele aniversare nu se tergiversează. Și nici nu sunt caracterizate de căderile emoționale extinse asociate cu Tulburările afective sezoniere (Seasonal Affective Disorder – SAD). Ele sunt diferite și de ceea ce este denumit vinovăția supraviețuitorului, un fenomen paradoxal în care o ființă ce supraviețuiește unei experiențe înfricoșătoare se simte mai rău, în loc să se simtă mai bine. Reacțiile aniversare sunt mai puternice și mai distrugătoare decât fenomenele de „déjà vu”, vechiul sentiment de a fi fost acolo anterior. Reacțiile aniversare sunt comune. Ele sunt mai degrabă o reacție umană normală la momentele de timp care comportă o semnificație importantă pentru viețile noastre.

Cum ne putem stăpâni reacțiile aniversare:
Precauția. Anticiparea unui eveniment aniversar poate fi la fel de utilă ca o retrospectivă de 20/20, sau poate chiar mai bună. Prin atenția la perioadele în care suntem vulnerabili la o amintire traumatică, putem să identificăm momentele in care apar declanșările – și astfel putem diminua – efectele lor. A fi conștient de o reacție aniversară înseamnă a ști că acele momente sunt importante pentru noi. Cu ajutorul precauției putem elimina neașteptatul și putem întreprinde acțiuni (a se vedea în cele de mai jos) pentru a ne minimiza reacția. Timpul va face restul drumului.

2. Ritualurile. Strategii de a face față menite să controlăm reacțiile psihologice și somatice la o aniversare ce ne creează probleme există din vremuri străvechi. Ritualurile de comemorare a unei pierderi, doliul de susținere și afirmarea vieții abundă în religiile organizate. Ceremoniile care se realizează și care amplifică puterea de a face față în timpul reacțiilor aniversare pot fi extrem de benefice: în Iudaism există Yarzheit menit pentru comemorarea unui doliu anual, hindușii practică Shraaddha, iar Ziua morților ajută multe persoane de religie catolică să își disipeze tristețea plină de durere. Vizitarea unui mormânt, împărtășirea evenimentului cu alte ființe umane implicate sau participarea la un serviciu religios poate ajuta la disiparea durerii. Grupurile de susținere spirituală, rugăciunea și meditația individuală sau de grup pot conferi, de asemenea, un grad ridicat de confort.
3. Oamenii. Familia și prietenii noștri sunt deseori cea mai bună medicație. Un element important de îngrijire a propriei persoane îl reprezintă legăturile sociale puternice, conversațiile cu multe ființe, cu atât de multe cu cât de mult aceasta se potrivește nevoilor noastre și petrecerea unui timp prețios cu alte ființe umane. Vizita la prieteni și la familie, angajarea în activități plăcute și căutarea acelor ființe care ne sunt dragi și în care avem încredere reprezintă toate antidoturi teribil de puternice în perioadele de vulnerabilitate. Reacția aniversară este suportată cel mai bine atunci când nu suntem singuri. …

Timpul singur nu vindeca toate suferintele, nici pe cele corporale si nici pe cele  sufletesti. Organismul si-a dezvoltat propriile strategii de autovindecare, care functioneaza la fel in domeniul corporal, cat si in cel sufletesc. E indicat sa studiem leziunile sufletesti si mecanismele lor naturale de vindecare a ranilor cu aceeasi atentie cu care le studiem pe cele corporale. Invatam sa deosebim intre diferite “tesuturi” sufletesti lezate, sa intelegem procese sufletesti cum sunt travaliul de doliu sau diferite mecanisme de aparare si de infrangere ca incercari de autovindecare ale sistemului psihic si putem sustine tintit aceste procese, respectiv putem recunoaste la timp si impiedica dezvoltarile eronate. Traumatologia psihica intampina sarcini care nu sunt mai mici decat traumatologia si patologia somatica.

93cc2845e0894dc170c19a5ac750b70c

 

Bibliografie:

Peter Riedesser, Gottfried Fischer (2003. “Tratat de psihotraumatologie).

Stein DJ, Rauch SL. (2010). “Neuropsychiatric Aspects of Anxiety Disorders” in Essentials of Neuropsychiatry and Behavioral Neurosciences. Eds. SC Yudofsky, RE Hales. Virginia: American Psychiatric Publishing.

Shin LM, Liberzon, I. (2010). The Neurocircuitry of Fear, Stress, and Anxiety Disorders. Neuropsychopharmacology, 35, 169-191.

Phan KL, Wager TD, Taylor SF, Liberzon I. (2004b). Functional Neuroimaging Studies of Human Emotions. CNS Spectrums, 9, 258-266.

* Matthew D. Erlich, M.D., Senior Resident in Psychiatry, Columbia University’s College of Physicians and Surgeons, and Lloyd I. Sederer, M.D., Medical editor, mental health for The Huffington Post.

Cum sa ne alegem un psihoterapeut bun?

Posted on by Posted in Articole .

In primul rand, de ce ne ducem la psiholog?

Motivele pot fi singulare sau multiple. Ne ducem atunci cand realizam ca avem o problema pe care n-o mai putem rezolva singuri. Sau, atunci cand dam crezare celor din jur ca avem o problema si ne recomanda sub o forma sau alta sa ne ducem sa „vorbim cu cineva” (in concluzie, ei nu stiu ce sfat sa ne mai dea). Daca ni s-a impus, nu uitati sa specificati acest lucru psihoterapeutului.

Pe cine aleg?

E de preferat sa alegeti un psihoterapeut care nu este fixat pe o singura metoda de terapie. Intrebati ce competente are!

Alegeti terapeutul cu care va simtiti in armonie, pe care sa-l puteti considera prieten, confesor, pentru ca ave?i de parcurs un drum lung impreuna. Moreau considera ca „persoana conteaza mai mult decat metoda”, deoarece daca nu simtiti o legatura empatica cu terapeutul nu va veti „deschide” sufletul, nu veti fi sinceri…

Daca nu veti fi sinceri cu terapeutul, nu pe el il veti minti, ci pe voi!

Pe de alta parte, daca pacientul nu vrea sa se faca bine sau nu este pregatit pentru ameliorare (sau vindecare), nu poate fi ajutat de catre terapeut; deducem ca pacientul trebuie sa fie intai motivat, apoi tratat.

Cu terapeutul se colaboreaza, deci, ganditi-va inainte de a deschide usa cabinetului daca sunteti dispusi la asa ceva. Priviti-l ca pe un PRIETEN. Povestea problemei dumneavoastra poate fi utila pentru amandoi, iar invatamintele si rezolvarea problemei poate fi utila si pentru altii!

Nu solicitati rezolvarea problemei instantaneu…

Si asta pentru simplul motiv ca nici problema dumneavoastra nu a aparut brusc! Psihologul nu este vreun zeu atotputernic!

Cititi, documentati-va, caci nu pe psiholog il veti ajuta, ci pe dumneavoastra!

Prima sedinta este definitorie – studiati ambientul cabinetului, daca puteti avea o relatie deschisa, prietenoasa cu terapeutul, metodele pe care le aplica (e bine sa stie cat mai multe), tarifele practicate.

Nu tarifele sau notorietatea sunt relevante, ci relatia de prietenie pe care o stabiliti sau nu cu terapeutul! Este posibil sa va faceti un prieten pentru toata viata!

ARTICOL preluat de pe “orangepen”, de psih. Ghe. Rotariu