Se apropie sezonul emoțiilor intense și al amintirilor evocate.

Pentru unele persoane, perioada de vacanță poate genera sentimente de întristare, de anxietate, de pierdere sau de durere. Articolele din ziare și reviste vorbesc despre patologia sezonieră: starea de tristețe din vacanță, „Nevroza Crăciunului”, perturbări sezoniere de dispoziție. Putem auzi chiar și de „Bolile de inimă ale vacanței”, o formă de anomalie cardiacă, sau mai rău, de „Crăciunul Fericit Coronarian”.

Stresul de vacanță este mult discutat si în cadrul comunității științifice a sănătății mentale. Data de 25 decembrie și multe alte zile de sărbătoare sau „aniversări” pot avea o semnificație de valoare ridicată. Acestea includ zilele de naștere, aniversările zilei de căsătorie și ale zilelor în care ființele iubite au decedat. Asemenea evenimente comemorative declanșează adesea o amintire ( o retrăire emoțională și fizică puternică) a unei ființe dragi sau a unui eveniment și sentimentele diverse care însoțesc o pierdere personală semnificativă. Acest fenomen, adesea deosebit de dureros, se numește „Reacție aniversară”. Dacă nu este înțeles, reacția aniversară poate lovi fără avertizare prealabilă, generând efecte deranjante.

„Reacțiile aniversare” sunt considerate retrăirile unui eveniment traumatizant anterior – un deces, un dezastru sau o tragedie în viața individuală. Acestea sunt declanșate de o dată sau de un eveniment specific care atinge o coardă din profunzimea minții noastre, coardă ce poate reprezenta un portal traumatizant de comunicare cu trecutul. O zi de naștere, o dată notabilă sau o zi de vacanță poate crea o legătură cu un moment anterior din viața noastră, moment ce a fost plin de probleme, de durere sau de conflicte. Atunci când acestea apar, o persoană care poate fi altfel într-o stare de funcționare de nivel ridicat, poate fi depășită și se poate simți lipsită de putere sau chiar imobilizată.

Din păcate, amintirile pline de durere nu pot fi pur și simplu șterse din creierul nostru. La urma urmei, mintea este un ceasornic și un înregistrator de jurnale dedicat. După cum se spune din bătrâni, „Nimic nu îmbunătățește memoria mai bine decât încercarea de a uita”.

Nu toate traumele scot la iveală reacții aniversare. Dar pentru ființele vulnerabile, o zi sau un eveniment memorial poate genera răspunsuri/ stari variate, precum tristețea, mânia, anxietatea, coșmarurile, dificultatea de concentrare, lipsa poftei de mâncare, regretul si disperarea. Pot, de asemenea, să apară și perturbări la nivelul corpului fizic, precum durerile de cap, durerile de spate, afectiuni ale glandelor suprarenale, perturbările gastrointestinale sau amorțelile.

Ora sau data specifică pot părea evidente, ca o bine-cunoscută dată aniversară a unei pierderi sau ca o dată de calendar importantă. Dar uneori declanșarea poate să ne scape ca printre degete – chiar tăinuită față de partea conștientă. Freud recunoaște faptul că amintirile dureroase ar putea fi inconștiente sau în întregime dincolo de sfera conștientă a ființei. El a scris despre cazul lui Fraulein Elisabeth von R, care a trăit o stare de durere sufletească la comemorarea decesului rudelor sale apropiate pe care le-a îngrijit. Exemplele clinice familiare pentru acești autori includ reacția aniversară a unui bărbat de 45 de ani, reacție ce a apărut atunci când a ajuns la vârsta la care a decedat tatăl său, cazul unei paciente, care devenea în fiecare an copleșit de tristețe la comemorarea decesului fratelui ei și stări de depresie de vacanță ce apăreau la o persoană care și-a pierdut soțul în timpul unei vacanțe. Aceste traume retrezite apar într-un mod predictibil, însă fără atenționare.
Reacțiile aniversare pot fi trăite, de asemenea, și la nivel cultural. Asasinarea unui mare conducător, prăbușirea unui avion, atacurile teroriste (cum a fost cel de la data de 9/11) și dezastrele naturale pot afecta în mod profund pe supraviețuitori și pe martorii acestora. Aceste evenimente memoriale sunt împărtășite în cadrul unei comunități; poate exista o oarecare consolare în rândul celor care au trecut prin evenimentul traumatizant.

Creierul plătește minții pentru toate și este un sac fără fund. Amintirile pot fi clasificate: ele pot fi declarative (fapte explicite, care pot fi reamintite în sfera conștientului), procedurale (învățare implicită prin care mâna care scrie știe cum să manevreze stiloul), topografice (sistemul de orientare GPS al creierului) și emoționale (sentimentele asociate cu un anumit eveniment).

Neurotransmițătorii – cum ar fi dopamina, norepinefrina și serotonina – transportă mesaje de-a lungul neuronilor, transmițând în acest mod semnale către structurile de codificare memorativă ale creierului. Acești centri includ: hipocampusul (hard-discul pe care se poate înregistra), amigdala (scriitorul de jurnale al creierului, de dimensiunea unei nuci) și hipotalamusul (centrul nervos care reglementează hormonii din corpul fizic).

Neuroștiința formării memoriei traumatice este destul de complexă. Le fel cum este posibil să ne dorim să uităm o traumă sau o pierdere, creierul hiperactivat (copleșit traumatic) efectuează niște înregistrări-clișee – data evenimentului, indicația ceasornicului de pe perete, mirosul mărului, unghiul făcut de Soare și multe alte detalii – și le impregnează în circuitul de frică al creierului.

Oamenii de știință sunt siguri că amigdala ( crierul reptilian) este procesorul puternic care înregistrează memoriile emoționale asociate cu o traumă. Trauma pune, de asemenea, hipotalamusul într-o stare de alertă de grad ridicat și mobilizează răspunsurile de stres ale corpului, inclusiv reacția de luptă-sau-zbor, care crește frecvența bătăilor inimii și presiunea sanguină și cauzează declanșarea transpirației și pomparea unor cantități mai mari de sânge către mușchi. Ca o orchestră bine dirijată, mintea armonizează indicațiile traumei cu sentimente și reacții corporale intense.

Mai târziu, o dată specifică legată de eveniment declanșează amintirea respectivă, ceea ce descătușează o reacție traumatică în minte și în corp. Apare reacția aniversară. Nu este clar cât de vulnerabilă este fiecare persoană în parte la reacțiile aniversare. Există vreo amigdală sensibilă la aniversări? Acest aspect nu se cunoaște deocamdată.

Evenimentele aniversare nu se tergiversează. Și nici nu sunt caracterizate de căderile emoționale extinse asociate cu Tulburările afective sezoniere (Seasonal Affective Disorder – SAD). Ele sunt diferite și de ceea ce este denumit vinovăția supraviețuitorului, un fenomen paradoxal în care o ființă ce supraviețuiește unei experiențe înfricoșătoare se simte mai rău, în loc să se simtă mai bine. Reacțiile aniversare sunt mai puternice și mai distrugătoare decât fenomenele de „déjà vu”, vechiul sentiment de a fi fost acolo anterior. Reacțiile aniversare sunt comune. Ele sunt mai degrabă o reacție umană normală la momentele de timp care comportă o semnificație importantă pentru viețile noastre.

Cum ne putem stăpâni reacțiile aniversare:
Precauția. Anticiparea unui eveniment aniversar poate fi la fel de utilă ca o retrospectivă de 20/20, sau poate chiar mai bună. Prin atenția la perioadele în care suntem vulnerabili la o amintire traumatică, putem să identificăm momentele in care apar declanșările – și astfel putem diminua – efectele lor. A fi conștient de o reacție aniversară înseamnă a ști că acele momente sunt importante pentru noi. Cu ajutorul precauției putem elimina neașteptatul și putem întreprinde acțiuni (a se vedea în cele de mai jos) pentru a ne minimiza reacția. Timpul va face restul drumului.

2. Ritualurile. Strategii de a face față menite să controlăm reacțiile psihologice și somatice la o aniversare ce ne creează probleme există din vremuri străvechi. Ritualurile de comemorare a unei pierderi, doliul de susținere și afirmarea vieții abundă în religiile organizate. Ceremoniile care se realizează și care amplifică puterea de a face față în timpul reacțiilor aniversare pot fi extrem de benefice: în Iudaism există Yarzheit menit pentru comemorarea unui doliu anual, hindușii practică Shraaddha, iar Ziua morților ajută multe persoane de religie catolică să își disipeze tristețea plină de durere. Vizitarea unui mormânt, împărtășirea evenimentului cu alte ființe umane implicate sau participarea la un serviciu religios poate ajuta la disiparea durerii. Grupurile de susținere spirituală, rugăciunea și meditația individuală sau de grup pot conferi, de asemenea, un grad ridicat de confort.
3. Oamenii. Familia și prietenii noștri sunt deseori cea mai bună medicație. Un element important de îngrijire a propriei persoane îl reprezintă legăturile sociale puternice, conversațiile cu multe ființe, cu atât de multe cu cât de mult aceasta se potrivește nevoilor noastre și petrecerea unui timp prețios cu alte ființe umane. Vizita la prieteni și la familie, angajarea în activități plăcute și căutarea acelor ființe care ne sunt dragi și în care avem încredere reprezintă toate antidoturi teribil de puternice în perioadele de vulnerabilitate. Reacția aniversară este suportată cel mai bine atunci când nu suntem singuri. …

Timpul singur nu vindeca toate suferintele, nici pe cele corporale si nici pe cele  sufletesti. Organismul si-a dezvoltat propriile strategii de autovindecare, care functioneaza la fel in domeniul corporal, cat si in cel sufletesc. E indicat sa studiem leziunile sufletesti si mecanismele lor naturale de vindecare a ranilor cu aceeasi atentie cu care le studiem pe cele corporale. Invatam sa deosebim intre diferite “tesuturi” sufletesti lezate, sa intelegem procese sufletesti cum sunt travaliul de doliu sau diferite mecanisme de aparare si de infrangere ca incercari de autovindecare ale sistemului psihic si putem sustine tintit aceste procese, respectiv putem recunoaste la timp si impiedica dezvoltarile eronate. Traumatologia psihica intampina sarcini care nu sunt mai mici decat traumatologia si patologia somatica.

Psiholog Alice Iliescu

Bibliografie:

Peter Riedesser, Gottfried Fischer (2003. “Tratat de psihotraumatologie).

Stein DJ, Rauch SL. (2010). “Neuropsychiatric Aspects of Anxiety Disorders” in Essentials of Neuropsychiatry and Behavioral Neurosciences. Eds. SC Yudofsky, RE Hales. Virginia: American Psychiatric Publishing.

Shin LM, Liberzon, I. (2010). The Neurocircuitry of Fear, Stress, and Anxiety Disorders. Neuropsychopharmacology, 35, 169-191.

Phan KL, Wager TD, Taylor SF, Liberzon I. (2004b). Functional Neuroimaging Studies of Human Emotions. CNS Spectrums, 9, 258-266.

* Matthew D. Erlich, M.D., Senior Resident in Psychiatry, Columbia University’s College of Physicians and Surgeons, and Lloyd I. Sederer, M.D., Medical editor, mental health for The Huffington Post.