Gelozia si amorul propriu

“Gelozia este mai mult amor propriu decat amor”  Francois de La Rochefoucauld  
                                              

                              Faptul ca gelozia este legata strans de conceptul general al rolului sexului, arata ca intreaga tema necesita clarificari. Semnificatia si implicatiile date infidelitatii si posesivitatii tulbura adeseori prietenia dintre sot si sotie si aduc la suprafata problemele personale care ameninta intelegerea si armonia.

Psiholog, Psihoterapeut Iliescu Alice

Nu numai ca gelozia exprima competitia dintre un barbat si femeie, barbat si barbat, femeie si femeie, ci intensifica aceasta competitie. Deoarece investigatiile asupra acestei  teme ofera atat de multe oportunitati de a explora sursele multora dintre conflictele din casatorie, ca si diferentele dintre continutul lor logic si psihologic, este avantajos sa folosim aceasta tema ca punct de plecare in analiza problemelor concrete.

Este gelozia un semn de iubire?

Exista aceasta convingere generala potrivit careia gelozia si iubirea sunt inseparabile, astfel incat iubirea fara gelozie pare imposibila. Gelozia este frecvent privita ca masura a gradului si intensitatii iubirii, si multi realizeaza ca sunt indragostiti numai cand devin gelosi. Pentru ei, puterea coplesitoare a iubirii nu este descoperita cu adevarat decat prin impactul chinuitor al geloziei. Ei nu se opresc si nu realizeaza cata furie, aversiune si neintelegere dezvolta in scopul de a descoperi iubirea.

In orice caz, cu greu scapa cineva de experienta dureroasa a geloziei si cu greu realizeaza sensul si structura sa esentiala. Ne pierdem bunul simt comunitar in timp ce suntem in ghearele  geloziei, si chiar si dupa ce ne redobandim ratiunea si devenim lucizi nu reusim sa ii vedem adevarata natura.

Natura emotiilor antagoniste inhiba in general acceptarea constienta a tendintelor lor ascunse, deoarece aceste tendinte sunt ireconciliabile cu dorinta noastra de a mentine o opinie respectabila asupra noastra. Astfel ne scuzam una dintre cele mai vicioase intentii- si anume, de a rani persoana pe care o iubim- facand referire la cele mai larg acceptate valori ale vietii: iubirea, devotamentul, castitatea si increderea. Persoana geloasa isi exprima ingrijorarea fata de aceste aspecte etice si morale in timp ce neglijeaza cele mai elementare reguli ale decentei.

Hai sa vedem clar cum stau lucrurile: putem fi gelosi si fara a fi indragostiti. Acest lucru este adevarat nu numai pentru relatia dintre prieteni, dintre membrii familiei, sau dintre doua persoane care nu sunt implicate intr-o relatie sexuala: barbatii si femeile, vag interesate unii de altii din punct de vedere erotic pot devein gelosi fara nici o urma de sentiment de adanc devotament. O fata care atrage atentia mai multor pretendenti poate deveni geloasa daca unul din ei este in pericol de a fi cucerit de farmecele unei alte fete. Pe de alta parte, infidelitatea in sine nu produce neaparat gelozie in cuibul dragostei. De multe ori barbatul isi iubeste sotia pentru succesul pe care ea in fata altor barbati. Fundamentul psihologic al geloziei este mai complicat si deloc legat in mod direct de problema fidelitatii.

Problema fidelitatii

Fidelitatea este una dintre problemele majore ale casniciei. Desi este acceptata ca o valoare si premisa absoluta si neechivoca, indeplinirea ei este astazi pusa sub semnul intrebarii si mai confuza decat a fost vreodata. In timpurile vechi, posedarea fizica a femeii a fost posibila –prin forta sau printr- lege stricta (haremul), sau prin cruzime (sclavia). Chiar si in acest caz in care exista o posibilitate mai mica de a insela, gelozia violenta nu era impiedicata sa apara. Astazi, posedarea unei alte persoane, fie fizica sau mentala, este in totalitate imposibila. Nu exista nici o siguranta asupra fidelitatii partenerului. Intrebarea care apare este de fapt, daca oamenii sunt capabili de fidelitate. Indoiala apare mai ales in legatura cu natura monogamica a barbatilor. Cercetatorii fac referire la diferente biologice care permit unui barbat sa conceapa nenumarati copii aproape consecutiv, in timp ce conditiile fiziologice limiteaza o femeie la un copil pe an, sau chiar la doi ani- exceptie face cazul in care naste triplet. Facand distinctia psihologica intre femei si barbati doar pe baza diferentelor dintre mecanizmele fiziologice este intotdeauna o procedura indoielnica- in general folosita pentru a justifica privilegiile masculine. Diferentele biologice de necontestat au mici influente asupra obiceiurilor si traditiilor. Abilitatea biologica a unui barbat de a avea  cincizeci de copii deodata nu inseamna nimic de fapt; atunci cand isi poate reprima cele patruzeci si noua de dorinte fata de alte femei, poate la fel de bine sa isi controleze si dorinta pentru care doreste sa fie investit. Feministele care incearca sa promoveze dreptul femeii la imoralitate sexuala, ar putea la fel de bine sa sublinieze ca femeia este capabila fiziologic de mult mai multa satisfactie sexuala decat poate oferi un barbat. Trebuie sa ne amintim ca toate conditiile vietii nu sunt guvernate de forte ale naturii, cum ar fi pornirile si impulsurile biologice si psihologice, ci de conventii  sociale. Monogamia, de aceea, nu are nimic in comun cu structura intriseca a naturii umane. Barbatul poate trai monogam sau poligam- iar femeia face parte din procesul de imperechere. Dezvoltarea monogamiei poate fi  explicata prin aparitia civilizatiei, odata cu aparitia familiilor. In timpul evolutiei omenirii, ideea de “individ” opusa celei de masa, clan, rude, s-a dezvoltat. Progresul uman inseamna stabilirea si extinderea conceptelor si motivatiilor individuale. Monogamia reprezinta cea mai puternica legatura dintre doi indivizi.  Crestinismul, primul concept din punct de vedere istoric al egalitatii umane fundamentale, stipuleaza, in cel  mai puternic mod cu putinta, monogamia ca relatia indeala intre barbat si femeie, intr-o perioada in care conditiile sociale, si mai ales conceptual de iubire in societatea antica, oferea barbatului drepturi de poligamie ca prerogative al suprematiei sale.

Acest ideal  al unei  loialitati si devotament nezdruncinat si infinit a fost mentinut si intensificat de-a lungul ultimelor secole, desi suntem inca departe de a-l atinge. Nu numai ca multe din conditiile sociale si morale tintesc spre monogamie; o dorinta adanc psihologica pentru o uniune completa si durabila ridica monogamia la statutul de vis al umanitatii. Din motive psihologice, monogamia in adevaratul sau sens este mai mult un vis decat realitate, desi este solicitata si supravegheata oficial.

Cauze ale infidelitatii

Problema fidelitatii creeaza confuzie datorita nesigurantei  cu privire la natura fidelitatii. Dintr-un punct de vedere materialist, fidelitatea se refera la castitate fizica- o atitudine care necesita disfunctii foarte complicate si neobisnuite daca este pastrat idealul de monogamie crestin in conditiile prezente. Ramane controversat momentul exact la care adulterul incepe. Unii sunt inclinati sa priveasca o strangere calda de mana sau o privire adanca in ochii celuilalt ca depasind limitele comportamentului decent. Altii nu au nici o obiectie impotriva unui sarut sau chiar a unei imbratisari pasionale. Daca includem visele si gandurile ca si criteriu, cu siguranta putine din ideile noastre pot fi mentinute. Insusi Crestinismul  a gasit o modalitate de a lega dorinta spirituala de castitate cu inabilitatea psihologica a omului de a o atinge. Disfunctia dintre dorinta spiritului si slabiciunea “carnii” este de fapt expresia conflictului din interiorul nostru. Dar asta inseamna ca trebuie sa ne invingem natura umana pentru a fi fideli? Unii cred ca da. Ei cred in antagonismul ireconciliabil dintre dorinta sexuala de satisfacere nelimitata si obligatia sociala legata de castitate. In realitate, dorinta de varietate sexuala este, asa cum am demonstrat, la fel de puternic  conectata cu aspiratiile sociale cat si cu devotamentul fata de o anumita persoana. Ostilitatea, frica, si impotrivirea care impiedica devotamentul complet si daruirea si care creeaza aceasta dorinta pentru varietate, nu stavileste pornirile sexuale, dar ostilitattea si antagonismul pot folosi capacitatile sexuale in asumarea tendintelor antisociale. “Slabiciunea carnii” este expresia ingradirii sentimentului social al omenirii intr-o lume care, si in present, creeaza inca dificutati acestora pentru a ajunge la cooperare umana, curaj si sentimentul de a apartine. Factoriii psihologici care pun in pericol relatiile umane stau in calea cooperarii neconditionate si a acceptarii reciproce fara rezerva. Ei fac din monogamia adevarata mai degraba o exceptie si impiedica interesul exclusiv personal si sexual permanent.

Sensibilitatea noastra in fata tentatiilor se naste din dezamagiri, certuri si opozitie, atat de des intalnite in casnicie. Dorinta de varietate se naste nu accidental ci intotdeauna in legatura directa cu un anumit conflict material. Tendintele poligame apar cand o persoana este descurajata in iubirea sa, cand doreste sa se retraga, sa pedepseasca, sau sa pretinda avantajele si drepturile specifice sexului sau. Nici un individ care gaseste totala satisfactie in casnicia sa, nu va cauta in alta parte. Dar deoarece capacitatea noastra de a iubi este limitata de descurajari si neplaceri, aproape oricine intr-o anumita perioada a vietii sale de cuplu a simtit dorinta de varietate. Mai ales cand inaintam in varsta dorinta de a ne demonstra abilitatea de cucerire si de a castiga, duce de multe ori la setea de alte experiente. Expresia legala a acestei dorinte este divortul, care ofera oportunitatea de a avea numeroase experiente sexuale fara ca principiul monogamiei sa fie incalcat pe fata.

apaud Rudolf Dreikurs

“Pentr-un gelos, şi-un fulg uşor ca vântul e o dovadă tot atât de mare ca slova din Scriptură.”

William Shakespeare în Othello, III, 3