Alice Iliescu
  • Home
  • Despre Mine
  • Servicii
    • Evaluare și Diagnostic Clinic
    • Psihoterapie si Consiliere
    • Dezvoltare Personala
  • Articole
  • Feedback
  • Contact

Tag Archives: sentiment inferioritate

Comuniunea Sociala si Echilibrul Interior

Posted on 24 February 2017 by Alice Posted in Articole .

♥”Toate eforturile mele sunt devotate cresterii sentimentului de comuniune sociala a pacientului”♥

Alfred Adler

Adler intelege individul numai in contextul social, spune ca de aici ne vine echilibrul- cu cat ne izolam de grup, cu atat suntem mai inadaptati.

Comuniunea sociala reprezinta nevoia interioara a fiecaruia dintre noi de a crea legaturi cu ceilalti, de a avea o identitate, de a fi recunoscuti de ceilalti si de a ne recunoaste in ceilalti.

Individul se miscã spre realizarea scopului sãu unic, personal, ghidându-se cu un set de convingeri create de el din primii ani de viatã, subiective, cu care rezolvã sarcinile vietii în stil propriu, stil cu atât mai sãnãtos cu cât este mai util siesi si celorlalti.

În cartea Sensul vieții, Adler spune: “Toate funcțiile noastre corporale și sufletești sunt dezvoltate corect, normal, sănătos în măsura în care poartă în ele suficient sentiment de comuniune socială și sunt apte pentru colaborare”;  mai departe, ne arată, între altele, faptul că deficiența ființei umane în a-și manifesta sentimentul de comuniune socială duce la eșec în viață. Trăsăturile de caracter ale individului exprimă gradul de sentiment de comuniune socială, iar psihologia individuală îl poate ajuta pe om să vadă dacă este pe calea cea bună.

El sustine ca stilul de viata al cuiva este uneori auto-distructiv datorita sentimentelor de inferioritate. Individul cu “psihopatologie” este descurajat, nu bolnav, iar sarcina terapeutica este de a incuraja persoana a-si dezvolta sentimentul de comuniune sociala, un nou stil de viata prin relationare, analiza si metode active.”

„Sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitaii”; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al „marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala”.

De asemeni el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal. Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj. Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora.

Sentimentul de comuniune socială este cel responsabil de adaptarea individului la viață, de depășirea dificultăților și obținerea succesului.

Așa-numita „psihologie individuală” concepută de Alfred Adler nu se limitează — cum s-ar putea crede — la studiul individului privit în sine, ci se extinde de fapt la întreaga societate, omul normal fiind definit drept o ființă animată de un sentiment nativ de comuniune socială, pentru ca în cele din urmă să fie privit și ca agent universal care are de îndeplinit un rol în Cosmos.

Tendinta patologica a unora, de a obtine si a exercita puterea, de a „dicta” celorlalți, are la baza procesul inconștient al înlocuirii „complexului de inferioritate” printr-un „sentiment de superioritate” care, întotdeauna în dramatică opoziție cu sentimentul de comuniune socială, țintește la supremația personală, la subjugarea celorlalți, la transformarea lor în simple instrumente de satisfacere a voinței de putere. Această tendință intolerabilă rezultă din structurarea eronată a „stilului de viață” al individului încă din primii 4-5 ani de viață, având la origine fie răsfățarea de către părinți a copilului, fie dimpotrivă, detestarea acestuia, marginalizarea lui în constelația familială.

 Potrivit concepției lui Adler, mama este aceea căreia îi revine misiunea modelării copilului în așa fel încât acesta să nu devină robul unui egoism care mai târziu va căuta să-i înrobească pe toți cei cu care necesarmente vine în contact social. De aceea — precizează el — cea dintâi îndatorire a mamei este de a sădi în conștiința copilului sentimentul comuniunii sociale, culțivându-i ideea fundamentală că trăiește într-o lume în care nu este altceva decât un om între oameni.

Slăbiciunea organismului copilului este aceea care îl constrânge la această legătură. Relația sugarului cu mama sa este determinantă în această privință. Din această relație socială, în care Eul sugarului sesizează pe acel „tu” al mamei, se dezvoltă toate posibilitățile și aptitudinile. Din acest fapt înțelegem că mama are o misiune importantă, anume- aceea de a dirija în așa fel dezvoltarea copilului încât acesta să poată răspunde mai târziu în mod corect exigențelor vieții sociale. Cadrul fiind structurat, copilul va vorbi, va asculta și va privi în raport de cele învățate de la mama sa. In aceasta constă funcția primordială a mamei- iar datoria ei  în această privință trebuie să fie sacră.

Mecanismul acesta funcționează în permanență și în cele din urmă devine un automatism psihic care generează forma de viață a copilului. Dacă reflectăm la modul în care are loc dezvoltarea limbajului, funcție socială atât de importantă, putem înțelege unde își pune societatea la lucru forțele. „Trebuie să vorbesc așa cum presupun că fiecare ar trebui să vorbească, așa încât toți să-l înțeleagă”.

Constatăm adesea că acolo unde mama a eșuat în realizarea primei sale funcții, ea nu a reușit să-și realizeze nici a doua funcție: extinderea sentimentului de comuniune al copilului față de alții, pregătirea copilului în așa fel încât să-și întâmpine cum se cuvine semenii. In asemenea cazuri vom constata un interes deficitar pentru ceilalți. Adler subliniază faptul că datorăm contactului matern cea mai mare parte a sentimentului uman de comuniune socială. Dacă relația copilului cu mama sa este pozitivă, se acumulează în timp un sentiment de comuniune socială, care întărit prin educație va conduce la depășirea dificultăților vieții. Dacă relația copilului cu mama sa este negativă (în cazul răsfățului de exemplu) aceasta va conduce la instalarea complexului Oedip. Dacă la Freud complexul Oedip este fundamental, definitoriu pentru perioada 3-5 ani, la Adler el este derivat.

Defectele copiilor care țin de domeniul psihologiei medicale se regăsesc aproape exclusiv la copii răsfățați și dependenți: enurezisul, dificultăți de hrănire, constipația, bâlbâiala, masturbarea. La acești copii – consideră Adler- se poate observa o continuare fascinantă în spatele frontului vieții, o distanțare față de atitudinea de colaborare. Acolo unde mama revarsă o afecțiune cu totul exagerată și face pentru copil ceea ce poate face singur- copilul va fi înclinat să se dezvolte în mod parazitar și să aștepte totul de la ceilalți.

 Războiul, ura de rasă, nevroza, sinuciderea, crima, beția își au originea -susține Adler – într-un deficit al sentimentului de comuniune socială.

Adler nu ia în considerare doar natura psihologică a relațiilor interumane fără a ține cont de contextul social-istoric, de determinările economice, culturale, politice ale acestor fenomene sociale.

Psihologia individuală susține că nevroticul nu și-a dezvoltat suficient sentimentul contactului cu ceilalți în copilărie – ca factor integrator decisiv în rezolvarea tuturor problemelor vieții. Freud sustine ca nevroza este determinata de frustrarile sexuale-lucru contestat de catre adlerieni.

Încă din copilărie nevroticul și-a conturat legea sa de mișcare constând din retragerea din fața problemelor, teama de înfrângere, nerăbdarea, emotivitatea, deviza totul sau nimic- care sunt contrarii sentimentului de comuniune socială.

Adler consideră că toate funcțiile noastre corporale și sufletești se dezvoltă normal și sănătos în măsura în care poartă în ele sentimentul de comuniune socială și sunt apte pentru colaborare.

Eșecul în viață – consideră Adler – scoate la iveală un deficit al sentimentului de comuniune socială. Prin urmare, sensul vieții constă în dezvoltarea sentimentului de comuniune socială în sistemul relațional om-cosmos, în care al doilea element posedă o putere modelatoare.

Conceptul de comuniune sociala este sustinut si de catre Abraham Maslow, unul din discipolii lui Adler, in ierarhia nevoilor- cea de-a treia nevoie de la baza piramidei, despre care spune ca este una dintre cele mai importante nevoi sociale -de apartenență la un grup. O data acoperite necesitatile de baza, aceasta este cea mai importanta : 

comuniune socială, comunicare, implicare în rezolvarea problemelor sociale, participare la viața comunității al cărei membru ești, participarea la evenimentele sociale, nevoia de iubire și afecțiune în cuplu și din partea celor apropiați

Nimeni nu poate sa  se realizeze ca persoana, fara a fi dorit si acceptat de catre celelalte fiinte omenesti. Aici sunt  incluse nevoia de prietenie, familie, apartenenta la grup, sau de implicare intr-o relatie intima non-sexuala. Lipsa iubirii si apartenentei pot da ocazia la grave dezechilibre mentale;

 Analizând „Funcția consilierului” în viziunea lui Adler, putem observa unele aspecte tipice psihoanalizei: 

rolul primei copilării, interpretarea temeinică a viselor, importanța celei mai vechi amintiri. 

Adler deplasează accentul de pe Sine pe Eu, conturând ceea ce el numește psihologia individuală, a Eului; 

Adler consideră Complexul de inferioritate fundamental, din acesta derivând toate celelalte complexe.

Din punctul de vedere al procesului de consiliere educațională, complexul de inferioritate ca și depășirea acestuia poate avea rol generic în construcția ființei umane.

Asadar, deficitul de comuniune socială este factorul răspunzător de orice tulburare psihică.

Procesul de consiliere nu este altceva decât o activitate sistematică de creștere a comuniunii sociale prin ajutorul specializat al consilierului față de persoana în nevoie.

Adler prin sublinierea filonului evoluționist al psihologiei individuale, leagă mai mult copilăria de prezent și viitor, elaborând conceptele de lege de mișcare, sensul vieții, stil de viață.

Tehnica psihoterapeutică adleriană are un  puternic caracter educativ, pedagogic si de întărire a sentimentului de comuniune socială.

Consilierea este din punctul din vedere al duratei un proces de durata scurta (3- 6 luni), asemănându-se cu psihoterapiile scurte, aceasta și datorită faptului că nu antrenează inconștientul clientului în prelucrarea materialului, ci nivelul său conștient.

Desigur, în ceea ce privește dimensiunea  psihoterapiei- orientarii si dezvoltarii personale, aceasta se poate prelungi pe parcursul unui an  sau chiar al mai multor ani.

Sentimentul de comuniune socială este la Adler un imperativ valabil în special pentru aleșii unui popor, ai unei națiuni, ai unui grup oarecare: „Dacă nu mă gândesc decât la mine — scrie el —voi fi cu totul inapt de a rezolva problemele lumii”.    

Psiholog Alice Iliescu


1 Comment .
Tags: armonie, casatorie, complex, comuniune, cooperare, echilibru, evolutie, implinire, interes, interioara, iubire, matoda, profesionist, psiholog, psihoterapie, sanatate, scop, sens, sentiment inferioritate, sentiment superioritate, sociala, succes .

Complexul de inferioritate și compensarea sa

Posted on 2 February 2015 by Alice Posted in Articole .

Sentimentul sau complexul de inferioritate și compensarea sa

Atât conceptul de sentiment, sau mai grav, complex de inferioritate, cât și cel de compensare, își au originea în teoriile lui Alfred Adler, psiholog austriac care a trăit în perioada1870 – 1937.
Complexul de inferioritate este evoluția negativă de la sentimentul de inferioritate spre un sentiment acut de inferioritate.
Pentru Adler, sentimentul de inferioritate și corelatul său, aspirația spre autoafirmare, reprezintă două din formele de bază sub care poate să apară sentimentul valorii proprii. Prima formă este caracteristică, în general, vârstei copilăriei, când mica ființă umană constată cu durere cât de puțin pregătită este, în comparație cu adulții, să răspundă adecvat cerințelor complexe ale mediului social. Acest sentiment poate fi accentuat de o constituție fizică anormală (o infirmitate), de o situație economică și socială precară, de o educație deficitară, etc.
În înțelesul acordat de Adler, complexul de inferioritate este un efect fatal al unei comparații, este un simptom maladiv, un semn de tulburare a tendinței normale de autovalorificare.
Depășirea sentimentului de inferioritate se realizează frecvent prin mecanismul compensării. Fenomenul compensării, ca proces de contrabalansare a unei deficiențe, insatisfacții sau nerealizări, a fost generalizat de Adler pentru întreaga dezvoltare psihică a persoanei. În opinia sa, compensarea are caracterul unei legi de bază a vieții psihice și desemnează acea reacție a individului ca întreg la o lipsă oarecare. La baza reacției de compensare, Adler pune simțul imperfecțiunii care antrenează și mobilizează posibilitățile ascunse, profunde, ale organismului și le dirijează spre compensarea deficienței respective: “Defectele constituționale și alte stări analoage”, spune Adler, “fac să apară un sentiment de inferioritate, care impune compensarea în sensul unei exaltări a sentimentului personalității…Forțele compensației creează dispozitive interne în acest scop.”

• Sentimentul și complexul de inferioritate

Sentimentul de inferioritate nu apare numai atunci când ne autosubestimăm, ci și atunci când suntem apreciați sub nivelul la care credem că avem dreptul. În acest caz, este vorba de o neconcordanță între autoapreciere și opinia celorlalți. Din acest conflict se naște nevoia de protest și de compensare.
a) Depresia
În unele cazuri, sentimentul de inferioritate poate evolua spre starea de complex, spre instalarea unui profund sentiment de neputință, de incapabilitate care poate se poate prelungi prin dezvoltarea unei reacții de introversiune exagerată, de abandon și care poate crea ca boală, depresia. Aceasta se manifestă, de obicei, prin stări obsesivo-fobice, în special teama de necunoscut, de viitor, lipsă de conștientizare a propriei valori, autoînvinuire, pierderea energiei. Lipsa de încredere în sine este rezultatul unei greșite autoaprecieri în raport cu alții, fapt care va duce la formarea, pe de o parte, a convingerii că nu poți reuși acolo unde alții reușesc cu ușurință, iar pe de alta, la apariția fricii de a mai încerca. Teama crează, în general, inhibiții, dar în cazul celui neîncrezâtor în el însuși, sarcina care îi stă în față la un moment dat îi poate părea irealizabilă și o refuză. Teama de insucces pe care o resimte o astfel de persoană poate avea ca efect (în scop de apărare) și scăderea așteptărilor persoanei (mai preferabil decât decepția). Plasată din nou în situații capabile de a o conduce la eșec, persoana în cauză poate reacționa printr-o și mai accentuată stare de anxietate. Ea ar dori să stabilească un scop mai ridicat dar se teme de neîmplinirea lui. Depresivul ar dori, de exemplu să nu se mai simtă incapabil și mizerabil, inferior și fără valoare și să aibă un viitor normal, o viața după standardele pe care societatea le cataloghează drept firești, dar se teme de slăbiciunea lui și mai ales de a face parte dintr-o familie. Pentru că se simte inferior și confuz, relația sănătoasă de cuplu, familie, copii, pe care îi dorește, îl sperie căci nu se poate vedea decât incapabil și slab, nepregătit de a își asuma responsabilități sau riscuri și atunci preferă izolarea. Depresivul, “ascuns” în singurătate, meditează mult, dar această manifestare îmbracă forma unei suferințe personale, își trăiește îndelung amintirile, reale sau modificate, amplificate negativ de imaginația sau de memoria selectivă și subiectivă (în sensul negativ), dându-le, de regulă, o notă gravă și deprimantă: exagerarea eșecurilor și a greșelilor proprii îi crează un sentiment de insatisfacție pentru trecut care generează descurajare și teamă pentru viitor. Se spune că analiza lucidă a unei emoții puternice sau a unui sentiment astenic (depresiv), duce la scăderea tensiunii afective negative. Totuși, analiza nu anulează sentimentele pesimiste, poate pentru că nu poate fi, în nici într-un caz vorba de analiza lucidă despre care se spune că este necesară ci de una marcată de spiritul critic, sau mai mult autocritic al persoanei depresive. În plus, introspecția profundă și repetată crează un cerc vicios în care cauzele se transformă în efecte și efectele în cauze. De exemplu, o persoană care suferă un eșec sentimental poate deveni, pentru o perioadă, depresivă. Analizând, disecând în mod excesiv și autocritic slăbiciunea sa, depresia, persoana poate să se îndepărteze de realitate într-o lume a construcțiilor subiectiviste (și cum depresia se manifestă prin autoacuzare, fiind o cauză a unui complex de inferioritate) să se autoconvingă de imposibilitatea unor contacte afective sănătoase cu cei din jur chiar din cauza faptului că se consideră o persoană bolnavă, depresivă. Efectul (depresia) se poate așadar transforma în cauză și poate determina alte efecte, opuse celor așteptate.

b) Hipermotivarea
În alte cazuri însă, sentimentul de inferioritate poate determina acțiuni energice de depășire a deficienței. Este vorba de hipermotivitate, acea trăire care îl face pe individ să reacționeze intens la evenimente și situații nesemnificative pentru alții. El are ceva de demonstrat lui însuși, deci nu poate fi vorba, deși pare, că personalitatea sa este mai puternică decât a depresivului doar pentru că luptă. În esență, el este tot nemulțumit și frustrat. Emoția puternică de care este cuprins hipermotivatul are caracter negativ și pentru că îl determină să își imagineze urmări și pericole (nu doar piedici sau emoții) deosebit de grave. Cercetările demonstrează faptul că, în comparație cu un ne-emotiv de inteligență egală, cel emotiv nu are nici o șansă în condiții de competiție. Totuși, nu toți oamenii se emoționează la fel. Cei caracterizați prin excitabilitate emotivă manifestă tendința de a se tulbura puternic, de a se emoționa ușor pentru lucruri neînsemnate. La colerici, emoția este orientată spre exterior, în vreme ce la melancolici este orientată spre interior, spre autoanaliză, generând o tensiune nervoasă permanentă care duce la uzură nervoasă și la pasivitate. Desigur, gradul emotivității persoanei este în funcție și de experiențele conflictuale și frustrante anterioare, care, au sensibilizat persoana în cauză într-o manieră mai mult sau mai puțin generalizată.
c) Deformarea caracterului
În alte cazuri, complexul poate deforma caracterul înspre egoism, invidie, răutate. În general, persoanele lipsite de forța de a învinge, de a depăși obstacolele întâlnite și care nu găsesc mijloacele adecvate de satisfacere a scopurilor și nevoilor lor realizează substituiri. Poate fi vorba de o “mască” compensatoare, un fel de schimbare la nivelul personalității, mai mult sau mai puțin superficială. Există indivizi care realizează amintitele substituiri doar la nivel imaginar, adică, ceea ce nu a putut realiza în faptă, realizează prin intermediul visului, nu necesar nocturn, ci mai degrabă o formă de visare cu ochii deschiși, care implică o stare de conștiență. Desigur, se poate să fie vorba și de un vis pe timpul nopții, dictat de subconștient și se poate ca la nivel conștient, persoana în cauză să nu realizeze aceste frustrări. Adler a pus în evidență, în mod convingător, modul de echilibrare (prin compensare) a sentimentului de inferioritate prin tendința de superioritate și dominație. Din păcate, compensările realizate prin această tendință nu sunt întotdeauna pozitive. Acesta este și cazul despre care aminteam la începutul paragrafului. Aceste trăsături, de exemplu, invidia se pot manifesta printr-un sentiment care degajă superioritate, care sfidează, cu toate că în interior, invidiosul nu se simte deloc fericit și superior cum încearcă să pară jignind pe alții mai fericiți dar și mai vulnerabili. Uneori, se dezvoltă un comportament mult mai agresiv, când individul chiar ajunge să aibă credința că e superior, poate fi vorba chiar de atitudini megalomanice, ca de exemplu Hitler. Adler explică acest gen de comportamente astfel: dacă persoana care suferă de nevoia compensării inferiorității ei fizice sau sociale prin „setea după superioritate” este și cu instincte agresive puternice, atunci tendința de superioritate este însoțită și de voința de putere. Dacă, însă, gradul de agresivitate al persoanei este mai scăzut, putând fi controlat, atunci individul respectiv păstrează numai megalomia. Adler observă faptul că această pornire după superioritate este însoțită, de obicei, de un sentiment al persecuției, care se dezvoltă ca urmare a faptului că cei din jur nu recunosc dreptul la superioritate al celui în cauză.
Prin urmare, analizând cele trei cazuri, putem atinge concluzia că din aprobarea sau dezaprobarea socială reies sentimente de îndrăzneală și respectiv de deprimare sau dezolare, de orgoliu, vanitate, dar și de umilință, modestie, timiditate.
• Compensarea

Psiholog, Psihoterapeut Iliescu Alice

Psiholog, Psihoterapeut Iliescu Alice

Cum spuneam, complexul de inferioritate deformează caracterul, de aceea, compensarea este necesară, pentru că, uneori contribuie la procesul de echilibrare interioară. Conform concepției lui Adler, fenomenul compensației reprezintă un instrument special al tendinței de afirmare proprie.
Compensația poate fi de mai multe feluri. Adler o împarte în directă sau indirectă.
a) Compensația directă
Compensația directă tinde spre înlăturarea defectului prin manifestări în direcția inferiorității respective. Aceasta include efortul de a depăși o inferioritate prin ea însăși, de exemplu, cel lipsit de simț muzical perseverează, totuși, în a face muzică instrumentală sau vocală
b) Compensația indirectă
Ori de câte ori personalitatea depășește un eșec printr-un succes obținut în planul altor activități decât cel în care s-a înregistrat eșecul, avem de-a face cu un fenomen de compensație indirectă. Spre deosebire de compensația directă, cea indirectă caută să depășească inferioritatea prin activități de alt ordin, care să umbrească defectele simțite.
„Măștile” compensatorii implică fenomenul de substituire, atunci când o tendință sau trebuință individuală nu poate fi satisfăcută prin obiectul adecvat ei, ea se poate îndrepta asupra altui obiect, mai mult sau mai puțin înrudit cu primul, de calitate superioară sau inferioară.
Substituirea motivului, Adler a subliniat acest gen de reacții: oamenii care au o inferioritate vădita tind să și-o compenseze, cautând să-i domine pe ceilalți într-un domeniu sau altul.
c) Compensația deviatoare
Compensația deviatoare este și ea foarte frecventă la persoanele care suferă de un acut sentiment de inferioritate în raport cu ceilalți. Nevoia de realizare este o condiție vitală pentru orice om, dar greu de satisfăcut pe căi normale de către persoana complexată de sentimentul de inferioritate. Astfel, aceasta își creează mecanisme de compensație deviatoare prin care să își câștige stima și prețuirea celor din jur, adică, va recurge la mască pentru a-și crea iluzia că este ceea ce ar vrea să fie.
d) Compensația consolatoare
Ca și compensația deviatoare, compensația consolatoare creează mai mult satisfacții fictive. André Berge constata că cel care se laudă, în general, nu e prea sigur pe sine însuși. El simte nevoia să își mențină echilibrul interior printr-o imagine măgulitoare privind propria-i persoană, ceea ce reprezintă întrucâtva o compensație a lipsei sale de încredere în sine, lipsă în urma căreia suferă.
Nevoia de demnitate personală, de prețuire și de apreciere din partea celorlalți, îi determină pe unii oameni să adopte roluri fictive, să recurgă la „teatrul” de compensație pentru a-și crea iluzia că, cel puțin in parte, dorința lor intimă a fost atinsă. Multe dintre aceste persoane nu cred, de obicei, în aceste false compensări, produse într-un plan pur imaginativ, dar recurg totuși, în mod deliberat la ele, din nevoia de a se fortifica și echilibra sufletește. A trăi pentru alții, prin alții, prin impresia și atitudinea lor, căci dacă ei te respectă și te consideră superior, atunci te simți așa, chiar dacă nu ești.

 

2 Comments .
Tags: alice, compensare, complex inferioritate, iliescu, incurajare, proces terapeutic, psiholog, psihoterapeut, puncte forte, puteri, sens, sentiment inferioritate, sentiment superioritate, stilul vietii, succes, supracompensare, tristete, valorizare .

Contact

Psiholog, Psihoterapeut Iliescu Alice

Calea Floreasca nr. 118, Sect.2

Telefon: 0735539328

Email: contact@psihoinsight.ro

Key Concepts and Insights

https://www.youtube.com/watch?v=0ag56H7mmak

FB Like

Calendar

May 2022
M T W T F S S
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

“Mai important decât ceea ce ai, este ce faci cu ceea ce ai” Alfred Adler

The Power of Meditation

https://www.youtube.com/watch?v=mvX0yNXGUq0

Articole recente

  • Fericirea este o alegere
  • Interdependenta, cheia longevității si armoniei in cuplu 

Categorii

  • Articole
  • Confidentialitate
  • Biblioteca Online
  • Teste Psihologice

Meniu

  • Home
  • Despre Mine
  • Servicii
    • Evaluare și Diagnostic Clinic
    • Psihoterapie si Consiliere
    • Dezvoltare Personala
  • Articole
  • Feedback
  • Contact

CyberChimps WordPress Themes

© PSIHOINSIGHT