Alice Iliescu
  • Home
  • Despre Mine
  • Servicii
    • Evaluare și Diagnostic Clinic
    • Psihoterapie si Consiliere
    • Dezvoltare Personala
  • Articole
  • Feedback
  • Contact

Tag Archives: armonie

Bunătatea: o modalitate de a-ți îngriji creierul

Posted on 4 July 2018 by Alice Posted in Articole .
“Doua calitati pe lume nu pot fi simulate si nici inlocuite: inteligenta si bunatatea!”
Ileana Vulpescu
Deși uneori pare greu de crezut, suntem „programați” să fim buni. Bunătatea este benefică pentru sănătatea noastra psiho – emotionala.

Bunătatea de care dăm dovadă în viața de zi cu zi adaugă o doză de respect și sensibilitate în relațiile interumane. Acțiunile bazate pe reciprocitate și intenția exclusivă de a face bine îmbunătățesc sănătatea mentală.

Probabil ai plantat deseori “semințe bune”, dar nu ai cules „recoltă” bogată de respect. Însă, chiar dacă ai fost trădat sau dezamăgit în repetate rânduri, un lucru iti va rămâne clar: poți trăi o viață mai bună dacă păstrezi  o armonie între ceea simți și ceea ce faci.

Jerome Kagan, un celebru profesor de la Universitatea Harvard, specialist în „psihologia bunătății”  susține că oamenii sunt programați genetic să fie buni. Asadar, toți am venit pe această lume cu „software-ul” instalat pentru a fi buni și a ne comporta ca atare.

Charles Darwin sustinea acum 150 de ani:  “Creierul uman este programat să dea dovadă de bunătate pentru a asigura supraviețuirea speciei. Gesturile de bunătate ne ajută să înțelegem că avem o șansă mai mare de supraviețuire dacă ne sprijinim unii pe altii într-un grup, decât dacă trăim singuri/ izolati.
Oamenii sunt empatici, deoarece această calitate le permite să identifice emotiile celorlalți, pentru a-i ajuta la nevoie și a asigura supraviețuirea grupului.”

Pe de alta parte, istoria și experiențele personale ne-au dovedit că lucrurile nu se întâmplă întotdeauna așa. Care este motivul?
Creierul înțelege că bunătatea, compasiunea și respectul sunt necesare. Există atunci alți factori care ne îndreaptă în direcția opusă?

Daca actele de bunătate ne ajuta sa supravietuim ca specie, de ce nu ne straduim mai mult sa ne ajutam semenii?
Deși oamenii sunt programați să fie buni, comportamentul lor de până acum, a pus această planetă în pericol.De ce oamenii isi fac rau unii altora?

David Keltner, profesor si director al Centrului pentru Studiul Bunătății de la Universitatea din Berkeley, afirmă că societatea este construită în așa fel încât ne determina să ne concentrăm mai mult pe nevoile individuale/ constiinta individuala, decât pe nevoile de grup/ constiinta de grup.
Când oamenii își urmăresc propriile interese, balanța biologică înclină înspre invidie, atitudini critice si nejustificate, orgolii, aroganta/ glume sadice, suspiciuni nefondate, etichetari nedrepte, vulgaritate/  violență in limbaj, competitie/ lupta de putere fara sens, laudarosenii, proiectii, rautati gratuite si razbunari copilaresti, etc. Niciodată înspre bunătate.

Astfel de dimensiuni psihologice, precum resentimentele, invidia sau stresul provocat de competitie etc., afectează sănătatea fizică și psiho- emotionala.
Creierul tău știe foarte bine că aceste tendințe biologice către acțiuni negative te împiedică să stabilești conexiuni autentice cu cei din jur, condamnându-te la o singurătate tristă și profundă. Multi se vor lasa purtati de aceste vicii, putini vor constientiza la timp că sentimentele sau comportamentul lor sunt greșite, ca se îndepărteaza de esența, de rădăcinile lor…

Bunătatea și dorința de a face bine nu sunt utile dacă nu intenționezi decât să-ți salvezi ego-ul sifonat, sa iti îmbunătățești statutul prin acumularea de bogății și obținerea recunoașterii în plan social etc.

Bunătatea îți oferă pace interioară si  are un efect pozitiv asupra echilibrului tău interior. Este o sursă de pace și bunăstare spirituală. Nu contează dacă oamenii din jur nu știu nimic despre gesturile de bunătate pe care le faci în fiecare zi.
Tu știi, iar asta este de ajuns, si asta te ajuta sa te simti împăcat cu tine însuți…
Bunătatea și compasiunea activează regiuni puternice ale sistemului limbic cerebral. O persoană altruista si compasivă devine mai intuitiva,  mai atenta, mai constienta de sine si de universul exterior.
Chiar daca nu ești martor la prea multe acțiuni bazate pe respect și bunătate autentică în viața de zi cu zi, nu trebuie să te lași descurajat. Tu poti da startul, poți să fii cel mai bun exemplu pentru familia si  prietenii tai… bunătatea este contagioasă!

Gesturile mărunte pot avea un impact puternic asupra celor din jur. Dacă transformăm cu toții bunătatea în motorul vieții de zi cu zi, rezultatele pe termen lung vor fi uimitoare.

A venit vremea să încetăm a mai aștepta ca familia de origine, societatea, sistemul, etc., să se schimbe in bine. Este timpul să facem o schimbare in noi insine, schimbarea pe care dorim să o vedem în lume. Schimbând relația cu noi înșine, în primul rând. Schimbând felul în care ne raportăm la realitate. Schimbând felul în care ne raportăm la relațiile cu cei dragi. Asumându-ne responsabilitatea propriei vieți. Concentrându-ne atenția pe ceea ce este bun si pe ce dorim să construim, nu pe ceea ce ne displace sau nemulțumeste.

Doar în felul acesta putem, cu adevărat, clădi împreună o lume nouă. Stă în puterea noastră să punem bazele unei altfel de comunități, unui altfel de sistem educațional, unor altfel de relaționări. Conștiente! Bazate pe cooperare si excelenta, nu pe comparatie si competiție. Pe iubire, nu pe frică. Pe compasiune, nu pe milă.  Pe acțiune conștientă, nu pe reacție. Pe acceptare si straduinta, nu pe judecată. Pe devenire, nu pe supraviețuire.

Fii tu insuti – omul bun – pe care il doresti in viata ta!

 

 

 

Psiholog Iliescu Alice

Psiholog Iliescu Alice

 

sursa: doza de sanatate

Leave a comment .
Tags: altruism, armonie, bucurie, bunatate, compasiune, creier, daruire neconditionata, empatie, iertare, impacare, incurajare, intelepciune, pace, sanatos .

Relatia terapeutica – cel mai important ingredient al unei terapii de succes

Posted on 7 July 2017 by Alice Posted in Articole .

Importanta relatiei terapeutice

Prin relatie terapeutica se intelege, in general, legatura ce se stabileste intre psiholog/psihoterapeut si clientul caruia ii acorda asistenta (consiliere, psihoterapie). Se apreciaza ca importanta calitatii pozitive a acestei relatii este foarte mare -o buna relatie intre terapeut si client are capacitate vindecatoare prin ea insasi. Daca relatia terapeutica este armonioasa, clientul poate construi relatii sanatoase si in afara acesteia(avand deja un model).Insa adevarata motivatie vine din interior si lucrurile exceptionale se fac cu o motivatie intrinseca!
Orice legatura interpersonala este construita in mod egal de cei doi participanti, responsabilitatea privind calitatea relatiei fiind distribuita in mod egal acestora.  Aceasta observatie se refera strict la relatie, si nu la responsabilitatea privind intregul proces terapeutic, care se centreaza pe client si are drept fundamente motivatia, dorinta si intelegerea necesitatii de schimbare, asumarea unui rol activ in proces.

Odata subliniat rolul deosebit al relatiei terapeutice, devine evidenta necesitatea de a acorda suficient timp si energie construirii si mentinerii acestei relatii, conditie sine-qua-non in parcurgerea cu succes a oricarui demers curativ psihologic. Orice incercare de a forta patrunderea in universul interior al clientului, orice tentativa de a intra in spatiul sau intim si, cu atat mai mult, orice interventie ce vine prematur, cand nu exista inca acea legatura speciala cognitiv – emotionala, sunt resimtite ca negative si intruzive, se soldeaza cu esec in majoritatea cazurilor si pot compromite definitiv evolutia terapiei.

Adesea în calitate de profesionişti în domeniul psihoterapiei cautam teorii, tehnici şi
strategii complexe de a aborda cat mai eficient clientii cu care lucram. Ne petrecem o
mare parte a timpului cautand teorii si tehnici pentru a trata clientii care ni se adreseaza.
O evidenta este numarul foarte mare de tehnici si teorii care au fost si sunt create
pentru pacientii care necesita terapie. Faptul că apar mereu teorii noi şi domeniul
psihoterapiei este în expansiune este absolut magnific; in munca de psihoterapeut
suntem insa adesea in cautarea a ceva, un „ingredient”, care sa influenteze pozitiv
rezultatele terapiei, ingredient ce ne este si ne-a fost întotdeauna in fata ochilor: aceste
este numit relaţie terapeutica. Orice terapie de succes are la baza o relaţie terapeutica puternica si autentica. Nici o tehnica terapeutica nu ne ajuta atat timp cat nu avem sau nu ne dezvoltam abilitati de construire a unei astfel de relaţii.

Caracteristicile relatiei terapeutice:   IMG_8085r-2
O relaţie terapeutica are multe caracteristici. Cu toate ca pot parea simple şi bazale,
aceste caracteristici trebuie sa fie focusul nostru cu orice client care intra in terapie.
Asadar, relaţia terapeutica formează fundamentul unui tratament psihoterapeutic de succes si influenteaza in masura de 30% rezultatele terapiei. In conditiile in care terapia nu are ca principala prioritate construirea relaţiei terapeutice, psihoterapeutii ajung sa faca un mare deserviciu atat clienţilor lor cat şi psihoterapiei. Mai jos sunt descrisi cativa dintre cei
mai importanti factori ce influenteaza relatia terapeutica:
1. Autenticitatea si onestitatea terapeutului/clientului. Rogers subliniaza importanţa vitală ca in relatia terapeutica sa fim in mod „liber şi profund” noi insine.  Chiar si psihoterapeutul trebuie să fie o fiinţă umană „reala”. O fiinta umana reala inseamna o persoana cu gânduri si sentimente reale, precum şi cu probleme reale. Orice fatada ar
trebui lăsata in afara relatiei terapeutice. Psihoterapeutul este necesar să fie conştient
de sine insasi/insusi si introspectiv pe tot parcursul relatiei terapeutice. Această
caracteristică favorizează dezvoltarea încrederii în relaţia terapeutica.

2. Empatia. Aceasta caracteristica este baza relatiei terapeutice, un aspect care
,dincolo de aspectele teoretice este necesar sa il putem intelege
si practica. Inţelegerea empatica a modului in care pacientul este constient de
experienta sa, este esenţială pentru o relaţie terapeutica eficienta. Este esenţial
să avem capacitatea de a intra „papucii” clientilor nostri, de a înţelege gândurile
şi emotiile/sentimentele lor, fără a le judeca (Rogers, 1957).

Ca si client- este important sa asimilezi aceasta calitate – sa vezi lucrurile din perspective diferite/ a altuia, te ajuta sa iti  imbunatatesti relatiile cu cei din jur si iti diminueaza suferinta.
3. Impartasirea acordului cu privire la obiectivele terapiei. Galileo declara: „Nu
putem invata un om ceva, putem doar să-l ajutam să-si găsească el însuşi
raspunsurile.” În terapie,  psihoterapeutul trebuie să propuna sau sa gaseasca impreuna
cu clientul obiective pe care clientul doreste să lucreze (nu sa impuna).

Un client forţat sau constrans sa lucreze la ceva ce el nu doreste sa schimbe cu adevarat, poate fi supus si poate urma propunerile terapeutului- dar cu toate acestea, modificările obtinute nu vor fi internalizate.
4. Utilizarea umorului în relaţia terapeutica. Un element care ajuta la stabilirea
unei relaţii terapeutice puternice este umorul. Se pare ca a invata pacientul sa
rada de el/ea insasi/insusi (uneori oferind propriul model) este un element
important in terapie. De asemenea, acest element permite pacientului sa isi
priveasca terapeutul ca pe o persoana „pamanteana”, cu simt al umorului.
Umorul este o excelenta abilitate de coping si este de asemenea extrem de
sănătos.  Aceasta va avea un efect profund atat asupra
relaţiei cât şi asupra vieţii personale a pacientului (si a terapeutului binenteles).
Horvath si Symonds (1991) au efectuat o metaanaliză pe 24 de studii realizate de
terapeuţi cu experienta. Si acestia au concluzionat ca alianţa terapeutica influenteaza atat procesul terapeutic cat si rezultatele acestuia.

Relaţia terapeutica şi rezultatele terapiei nu par a fi influentate decat in mica masura de tipul de terapie practicat sau de lungimea tratamentului.
O alta metaanaliza realizata de Lambert şi Barley (2001), de la Brigham Young
University rezuma peste o suta de studii ce se centreaza pe influenta relaţiei terapeutice
asupra rezultatelor psihoterapiei. Au fost luati in studiu patru factori care au influentat
rezultatele terapiei:
• factorii extraterapeutici,
• efectele asteptate,
• tehnicile utilizate,
• factori ce tin de relaţia terapeutica.
În cadrul celor 100 de studii a fost analizata contribuţia fiecarui factor la aparitia
rezultatelor. S-a constatat că:
• 40% din efecte sunt influentate de factori extraterapeutici,
• 15% de efectele asteptate,
• 15% de tehnica terapeutica utilizata
• 30% de relaţia terapeutica.
O metaanaliza importanta- condusa de Orlinsky, Grave şi Parks
(1994), a revizuit peste 2.000 de studii orientate pe relatia dintre
proces si rezultate in psihoterapie.

Schore declara in 1996 ca “experientele din relatia terapeutica sunt engramate/encodate ca elemente ale memoriei implicite, avand adesea efecte asupra conexiunilor sinaptice implicate in procesele de bonding si atasament.

Focusarea terapeutului asupra dezvoltarii unei relatii autentice si pozitive cu clientul sau, va influenta experientele negative codificate in memoria implicita cu privire la relatii, prin crearea unei noi codificari cu privire la un atasament pozitiv.

Horvath si Greenberg (1994) explica notiunea de „working alliance” ca fiind procesul de colaborare intre terapeut si client, considerand WA ca fiind elementul cheie in eficienta psihoterapiei. WA ofera un mediu securizant pentru ca –clientul- sa se exploreze pe sine si o relatie in care acesta poate sa isi constientizeze „elementele specifice relationale” care il caracterizeaza. Bordin (1979) defineste WA ca fiind consituita din 3 elemente:

• acordul asupra obiectivelor generale ale terapiei

• acordul asupra sarcinilor ce urmeaza a fi realizate pe parcursul terapiei

• boding-ul emotional intre terapeut si pacient

 

 

Inspirata din:
1. Constaquay, L. G., Goldfried, M. R., Wiser, S., Raue, P.J., Hayes, A.M. (1996).
Predicting the effect of Cognitive therapy for depression: A study of unique and common
factors. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 65, 497-504.
2. Corbella S., Botella L (2004) Psychometric properties of the Spanish version of the
Working Alliance Theory of Change Inventory (WATOCI); Psicothema. Vol. 16, nº 4, pp.
702-705 ISSN 0214 – 9915 CODEN PSOTEG http://www.psicothema.com
3. Horvath, A.O. & Symonds, B., D. (1991). Relation between a working alliance and
outcome in psychotherapy: A Meta Analysis. Journal of Counseling Psychology, 38, 2,
139-149.
4. Lambert, M., J. & Barley, D., E. (2001). Research Summary on the therapeutic
relationship and psychotherapy outcome. Psychotherapy, 38, 4, 357-361.
5. Orlinski, D. E., Grave, K., & Parks, B. K. (1994). Process and outcome in
psychotherapy. In A. E. Bergin & S. L. Garfield (Eds.), Handbook of psychotherapy(pp.
257-310). New York: Wiley.
6. Roes, N. A. (2002). Solutions for the treatment resistant addicted client, Haworth
Press.
7. Rogers, C. R. (1957). The Necessary and Sufficient Conditions of Therapeutic
Personality Change. Journal of Consulting Psychology, 21, 95-103.
Rogers, C. R. (1961). On Becoming a Person, Houghton Mifflin company, New York.
8. Schore, A. (1996). The experience dependent maturation of a regulatory system in
the orbital prefrontal cortex and the origin of developmental psychopathology.
Development and Psychopathology, 8, 59-87.
9. Sommers Flanagan, J; Sommers- Flanagan, R (2004) Counsellling and
psychotherapy – theories in context and practice, Ed. Wiley
Leave a comment .
Tags: armonie, autenticitate, eficienta, empatie, relatie, respect, responsabilizare, succes, terapeutica, umor .

Comuniunea Sociala si Echilibrul Interior

Posted on 24 February 2017 by Alice Posted in Articole .

♥”Toate eforturile mele sunt devotate cresterii sentimentului de comuniune sociala a pacientului”♥

Alfred Adler

Adler intelege individul numai in contextul social, spune ca de aici ne vine echilibrul- cu cat ne izolam de grup, cu atat suntem mai inadaptati.

Comuniunea sociala reprezinta nevoia interioara a fiecaruia dintre noi de a crea legaturi cu ceilalti, de a avea o identitate, de a fi recunoscuti de ceilalti si de a ne recunoaste in ceilalti.

Individul se miscã spre realizarea scopului sãu unic, personal, ghidându-se cu un set de convingeri create de el din primii ani de viatã, subiective, cu care rezolvã sarcinile vietii în stil propriu, stil cu atât mai sãnãtos cu cât este mai util siesi si celorlalti.

În cartea Sensul vieții, Adler spune: “Toate funcțiile noastre corporale și sufletești sunt dezvoltate corect, normal, sănătos în măsura în care poartă în ele suficient sentiment de comuniune socială și sunt apte pentru colaborare”;  mai departe, ne arată, între altele, faptul că deficiența ființei umane în a-și manifesta sentimentul de comuniune socială duce la eșec în viață. Trăsăturile de caracter ale individului exprimă gradul de sentiment de comuniune socială, iar psihologia individuală îl poate ajuta pe om să vadă dacă este pe calea cea bună.

El sustine ca stilul de viata al cuiva este uneori auto-distructiv datorita sentimentelor de inferioritate. Individul cu “psihopatologie” este descurajat, nu bolnav, iar sarcina terapeutica este de a incuraja persoana a-si dezvolta sentimentul de comuniune sociala, un nou stil de viata prin relationare, analiza si metode active.”

„Sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitaii”; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al „marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala”.

De asemeni el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal. Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj. Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora.

Sentimentul de comuniune socială este cel responsabil de adaptarea individului la viață, de depășirea dificultăților și obținerea succesului.

Așa-numita „psihologie individuală” concepută de Alfred Adler nu se limitează — cum s-ar putea crede — la studiul individului privit în sine, ci se extinde de fapt la întreaga societate, omul normal fiind definit drept o ființă animată de un sentiment nativ de comuniune socială, pentru ca în cele din urmă să fie privit și ca agent universal care are de îndeplinit un rol în Cosmos.

Tendinta patologica a unora, de a obtine si a exercita puterea, de a „dicta” celorlalți, are la baza procesul inconștient al înlocuirii „complexului de inferioritate” printr-un „sentiment de superioritate” care, întotdeauna în dramatică opoziție cu sentimentul de comuniune socială, țintește la supremația personală, la subjugarea celorlalți, la transformarea lor în simple instrumente de satisfacere a voinței de putere. Această tendință intolerabilă rezultă din structurarea eronată a „stilului de viață” al individului încă din primii 4-5 ani de viață, având la origine fie răsfățarea de către părinți a copilului, fie dimpotrivă, detestarea acestuia, marginalizarea lui în constelația familială.

 Potrivit concepției lui Adler, mama este aceea căreia îi revine misiunea modelării copilului în așa fel încât acesta să nu devină robul unui egoism care mai târziu va căuta să-i înrobească pe toți cei cu care necesarmente vine în contact social. De aceea — precizează el — cea dintâi îndatorire a mamei este de a sădi în conștiința copilului sentimentul comuniunii sociale, culțivându-i ideea fundamentală că trăiește într-o lume în care nu este altceva decât un om între oameni.

Slăbiciunea organismului copilului este aceea care îl constrânge la această legătură. Relația sugarului cu mama sa este determinantă în această privință. Din această relație socială, în care Eul sugarului sesizează pe acel „tu” al mamei, se dezvoltă toate posibilitățile și aptitudinile. Din acest fapt înțelegem că mama are o misiune importantă, anume- aceea de a dirija în așa fel dezvoltarea copilului încât acesta să poată răspunde mai târziu în mod corect exigențelor vieții sociale. Cadrul fiind structurat, copilul va vorbi, va asculta și va privi în raport de cele învățate de la mama sa. In aceasta constă funcția primordială a mamei- iar datoria ei  în această privință trebuie să fie sacră.

Mecanismul acesta funcționează în permanență și în cele din urmă devine un automatism psihic care generează forma de viață a copilului. Dacă reflectăm la modul în care are loc dezvoltarea limbajului, funcție socială atât de importantă, putem înțelege unde își pune societatea la lucru forțele. „Trebuie să vorbesc așa cum presupun că fiecare ar trebui să vorbească, așa încât toți să-l înțeleagă”.

Constatăm adesea că acolo unde mama a eșuat în realizarea primei sale funcții, ea nu a reușit să-și realizeze nici a doua funcție: extinderea sentimentului de comuniune al copilului față de alții, pregătirea copilului în așa fel încât să-și întâmpine cum se cuvine semenii. In asemenea cazuri vom constata un interes deficitar pentru ceilalți. Adler subliniază faptul că datorăm contactului matern cea mai mare parte a sentimentului uman de comuniune socială. Dacă relația copilului cu mama sa este pozitivă, se acumulează în timp un sentiment de comuniune socială, care întărit prin educație va conduce la depășirea dificultăților vieții. Dacă relația copilului cu mama sa este negativă (în cazul răsfățului de exemplu) aceasta va conduce la instalarea complexului Oedip. Dacă la Freud complexul Oedip este fundamental, definitoriu pentru perioada 3-5 ani, la Adler el este derivat.

Defectele copiilor care țin de domeniul psihologiei medicale se regăsesc aproape exclusiv la copii răsfățați și dependenți: enurezisul, dificultăți de hrănire, constipația, bâlbâiala, masturbarea. La acești copii – consideră Adler- se poate observa o continuare fascinantă în spatele frontului vieții, o distanțare față de atitudinea de colaborare. Acolo unde mama revarsă o afecțiune cu totul exagerată și face pentru copil ceea ce poate face singur- copilul va fi înclinat să se dezvolte în mod parazitar și să aștepte totul de la ceilalți.

 Războiul, ura de rasă, nevroza, sinuciderea, crima, beția își au originea -susține Adler – într-un deficit al sentimentului de comuniune socială.

Adler nu ia în considerare doar natura psihologică a relațiilor interumane fără a ține cont de contextul social-istoric, de determinările economice, culturale, politice ale acestor fenomene sociale.

Psihologia individuală susține că nevroticul nu și-a dezvoltat suficient sentimentul contactului cu ceilalți în copilărie – ca factor integrator decisiv în rezolvarea tuturor problemelor vieții. Freud sustine ca nevroza este determinata de frustrarile sexuale-lucru contestat de catre adlerieni.

Încă din copilărie nevroticul și-a conturat legea sa de mișcare constând din retragerea din fața problemelor, teama de înfrângere, nerăbdarea, emotivitatea, deviza totul sau nimic- care sunt contrarii sentimentului de comuniune socială.

Adler consideră că toate funcțiile noastre corporale și sufletești se dezvoltă normal și sănătos în măsura în care poartă în ele sentimentul de comuniune socială și sunt apte pentru colaborare.

Eșecul în viață – consideră Adler – scoate la iveală un deficit al sentimentului de comuniune socială. Prin urmare, sensul vieții constă în dezvoltarea sentimentului de comuniune socială în sistemul relațional om-cosmos, în care al doilea element posedă o putere modelatoare.

Conceptul de comuniune sociala este sustinut si de catre Abraham Maslow, unul din discipolii lui Adler, in ierarhia nevoilor- cea de-a treia nevoie de la baza piramidei, despre care spune ca este una dintre cele mai importante nevoi sociale -de apartenență la un grup. O data acoperite necesitatile de baza, aceasta este cea mai importanta : 

comuniune socială, comunicare, implicare în rezolvarea problemelor sociale, participare la viața comunității al cărei membru ești, participarea la evenimentele sociale, nevoia de iubire și afecțiune în cuplu și din partea celor apropiați

Nimeni nu poate sa  se realizeze ca persoana, fara a fi dorit si acceptat de catre celelalte fiinte omenesti. Aici sunt  incluse nevoia de prietenie, familie, apartenenta la grup, sau de implicare intr-o relatie intima non-sexuala. Lipsa iubirii si apartenentei pot da ocazia la grave dezechilibre mentale;

 Analizând „Funcția consilierului” în viziunea lui Adler, putem observa unele aspecte tipice psihoanalizei: 

rolul primei copilării, interpretarea temeinică a viselor, importanța celei mai vechi amintiri. 

Adler deplasează accentul de pe Sine pe Eu, conturând ceea ce el numește psihologia individuală, a Eului; 

Adler consideră Complexul de inferioritate fundamental, din acesta derivând toate celelalte complexe.

Din punctul de vedere al procesului de consiliere educațională, complexul de inferioritate ca și depășirea acestuia poate avea rol generic în construcția ființei umane.

Asadar, deficitul de comuniune socială este factorul răspunzător de orice tulburare psihică.

Procesul de consiliere nu este altceva decât o activitate sistematică de creștere a comuniunii sociale prin ajutorul specializat al consilierului față de persoana în nevoie.

Adler prin sublinierea filonului evoluționist al psihologiei individuale, leagă mai mult copilăria de prezent și viitor, elaborând conceptele de lege de mișcare, sensul vieții, stil de viață.

Tehnica psihoterapeutică adleriană are un  puternic caracter educativ, pedagogic si de întărire a sentimentului de comuniune socială.

Consilierea este din punctul din vedere al duratei un proces de durata scurta (3- 6 luni), asemănându-se cu psihoterapiile scurte, aceasta și datorită faptului că nu antrenează inconștientul clientului în prelucrarea materialului, ci nivelul său conștient.

Desigur, în ceea ce privește dimensiunea  psihoterapiei- orientarii si dezvoltarii personale, aceasta se poate prelungi pe parcursul unui an  sau chiar al mai multor ani.

Sentimentul de comuniune socială este la Adler un imperativ valabil în special pentru aleșii unui popor, ai unei națiuni, ai unui grup oarecare: „Dacă nu mă gândesc decât la mine — scrie el —voi fi cu totul inapt de a rezolva problemele lumii”.    

Psiholog Alice Iliescu


1 Comment .
Tags: armonie, casatorie, complex, comuniune, cooperare, echilibru, evolutie, implinire, interes, interioara, iubire, matoda, profesionist, psiholog, psihoterapie, sanatate, scop, sens, sentiment inferioritate, sentiment superioritate, sociala, succes .
Next Page »

Contact

Psiholog, Psihoterapeut Iliescu Alice

Calea Floreasca nr. 118, Sect.2

Telefon: 0735539328

Email: contact@psihoinsight.ro

Key Concepts and Insights

https://www.youtube.com/watch?v=0ag56H7mmak

FB Like

Calendar

September 2023
M T W T F S S
« May    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

“Mai important decât ceea ce ai, este ce faci cu ceea ce ai” Alfred Adler

The Power of Meditation

https://www.youtube.com/watch?v=mvX0yNXGUq0

Articole recente

  • Nefericirea nu vine din lipsă, ci din comparație – Alfred Adler.
  • Ce se ascude in spatele proiectiilor

Categorii

  • Articole
  • Confidentialitate
  • Biblioteca Online
  • Teste Psihologice

Meniu

  • Home
  • Despre Mine
  • Servicii
    • Evaluare și Diagnostic Clinic
    • Psihoterapie si Consiliere
    • Dezvoltare Personala
  • Articole
  • Feedback
  • Contact

CyberChimps WordPress Themes

© PSIHOINSIGHT