O veche poveste japoneza vorbeste despre un razboinic samurai care l-a provocat pe un maestru Zen sa îi explice ce înseamna rai si iad. Calugarul însa i-a raspuns cu dispret: “Esti un mocofan – n-are rost sa-mi pierd vremea cu unul ca tine!”
Simtindu-se ofensat, samuraiul s-a înfuriat cumplit, a scos sabia din teaca si a zbierat: “Te-as putea omorî pentru obraznicia asta.”
“Acesta este iadul”, a raspuns calm calugarul. Uluit si constate realitatea în spusele maestrului care îsi îndreptase atentia asupra mâinei ce-l cuprinsese, samuraiul s-a linistit, si-a bagat sabia în teaca, a facut o plecaciune si i-a multumit calugarului ca l-a luminat.

“Iar acesta este raiul”, a spus calugarul.

Con?tientizarea brusc? de c?tre samurai a st?rii agitate în care se afla ilustreaz? diferen?a covâr?itoare între a fi cuprins de un sentiment ?i a deveni con?tient c? po?i fi înghi?it de el. Îndemnul lui Socrate: “Cunoa?te-te pe tine însu?i” face referire tocmai la ceea ce este esen?ial în inteligen?a emo?ional?: con?tientizarea propriilor sentimente în momentul în care ele apar.

La o prim? privire, ar putea p?rea c? sentimentele noastre sunt evidente; o gândire mai atent? ne aminte?te îns? c? am trecut cu vederea ceea ce am sim?it cu adev?rat în leg?tur? cu un anumit lucru sau c? am reac?ionat târziu fa?? de aceste sentimente aflate în joc. Psihologii folosesc un termen destul de ponderat, metacunoa?tere, pentru a se referi la con?tientizarea acestui proces de gândire ?i metadispozi?ie, pentru con?tientizarea emo?iilor. Eu prefer termenul con?tientizare-de-sine, în sensul unei aten?ii permanente st?rilor interioare.
În cadrul acestei con?tientiz?ri autoreflexive, mintea constat? ?i investigheaz? experien?a în sine, inclusiv emo?iile.
Aceast? calitatea a con?tientiz?rii seam?n? cu ceea ce Freud descrie ca “aten?ie egal flotant?” ?i pe care o recomand? psihanali?tilor. O asemenea aten?ie abordeaz? tot ce se întâmpl? în stare con?tient? cu impar?ialitate, ca ?i cum ar fi vorba despre un martor interesat ?i care totu?i nu reac?ioneaz?. Unii psihanali?ti îi mai spun ?i “eul observator” – capacitatea con?tientiz?rii de sine care îi permite analistului s?-?i supravegheze propriile reac?ii la spusele pacientului ?i la procesul de liber? asociere pe care-l ?ese pacientul.
O asemenea con?tientizare de sine pare s? necesite un neocortex activat, mai ales în zona limbajului, acordat spre a identifica ?i a numi emo?iile stârnite. Con?tientizarea de sine nu este o form? de aten?ie care s? se lase purtat? la voia întâmpl?rii de c?tre emo?ii, reac?ionând exagerat ?i amplificând ceea ce este perceput. Mai degrab? este un mod neutru de a men?ine reflec?ia de sine, în toiul, tou?i, al unor emo?ii turbulente. William Styron pare s? fi descris aceast? facultate a min?iiscriind despre depresiile lui profunde, vorbind despre ea ca fiind o sim?ire “a unei înso?iri de c?tre un al doilea sine – un observator spectral care nu împ?rt??e?te demen?a dublului s?u ?i deci este capabil de o curiozitate lipsit? de patim? în momentele în care camaradul s? se zbate.”
În cel mai bun caz, observarea de sine permite o con?tientizare la rece a sentimentelor pasionale sau tulbur?toare. În cel mai r?u caz, se manifest? doar printr-o u?oar? distan?are fa?? de experien?a respectiv?, un canal paralel al con?tientiz?rii, care este “meta”: planând deasupra sau dedesubtul fluxului principal, con?tient fa?? de ceea ce se întâmpl? mai degrab? decât a fi preluat ?i pierdut în acel flux. Este, de exemplu, diferen?a între a fi mâniat de moarte pe cineva ?i a gândi totu?i: “Sentimentul pe care îl tr?iesc este unul de mânie” chiar în momentul în care el te cuprinde.

(Fragment din cartea “Inteligen?a emo?ional?” de Daniel Goleman)